Adolescentul care la 16 ani şi-a violat sora şi a supus-o la perversiuni anale şi orale a cerut liberarea anticipată. Judecătoria Craiova îl consideră încă periculos
0Un tânăr internat în Centrul de detenţie Craiova, după ce la vârsta de 16 ani şi-a abuzat sexual sora mai mică, a cerut liberarea anticipată. Instanţa i-a respins solicitarea, considerând că puştiul este un individ periculos.
Tânărul are acum 18 ani, însă faptele care l-au trimis în fostul Penitenciar de Minori şi Tineri Craiova (acum Centrul de Detenţie Craiova) s-au petrecut în urmă cu doi ani, atunci când C.I. a profitat în mod repetat de sora sa cu doi ani mai mică.
"A întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale, precum şi acte sexuale orale şi anale cu sora sa"
Judecătoria Baia Mare a dispus, anul trecut, în cazul său, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de trei ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
"În perioada aprilie-mai 2017, a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale, precum şi acte sexuale orale şi anale cu sora sa, în vârstă de 14 ani, pe fondul unui comportament violent şi al consumului excesiv de băuturi alcoolice”, se arată în considerentele sentinţei penale nr. 1959/2019 pronunţată în vara acestui an de Judecătoria Craiova (www.rolii.ro), instanţa la care a ajuns propunerea de liberare din centrul de detenţie, a doua formulată de adolescent.
Avocatul său a invocat faptul că tânărul a fost recompensat de cinci ori şi că de la ultima propunere a Centrului de Detenţie, nu a fost sancţionat disciplinar, că a participat la activităţi socio-educative şi că, mai mult, ar fi înţeles deja gravitatea faptelor sale.
"Durata executată nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative"
Instanţa l-a considerat prea periculos pentru a-l trimite în libertate.
"Ca factori ce prezintă risc de recidivă pot fi luaţi în considerare: modalitatea de săvârşire şi gravitatea faptei comise; nivelul scăzut de educaţie şcolară şi lipsa unui minim de instrucţie civică; mediul familial ce nu a putut asigura exercitarea unei supravegheri adecvate; impulsivitatea minorului fără ca acesta să analizeze urmările actelor sale şi apreciază că riscul minorului de a se implica, în viitor, în comiterea altor infracţiuni este mediu", se mai arată în considerentele sentinţei penale nr. 1959/2019 pronunţată de Judecătoria Craiova (www.rolii.ro).
S-a ajuns la această soluţie deşi legea nu prevede expres că gravitatea infracţiunii e un criteriu pentru aprecierea oportunităţii liberării din centru de detenţie. Totuşi, instanţa poate aprecia, în concret, dacă aceasta poate fi luată în calcul pentru a stabili dacă perioada executata dintr-o măsură este suficientă sau nu pentru reeducarea condamnatului.
„Instanţa apreciază că durata de timp executată de persoana internată nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative, astfel încât (...) va respinge propunerea de liberare din centru de detenţie a numitului C.I.I, formulată de Comisia pentru individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative”, se mai arată în sentinţa citată, care nu este însă definitivă.