Visul canadian al unei românce: emigrant, apoi angajat al Ministerului de Emigrări. „Mă gândesc că mă joc cu viaţa oamenilor. Eu am trecut prin asta“

După ce a parcurs toţi paşii pe care trebuie să-i urmeze un emigrant în Canada, Mirela Păunescu (46 de ani) lucrează acum la Ministerul canadian de Emigrări. Prin mâna ei trec toate dosarele celor care doresc să înceapă o nouă viaţă departe de casă.

Mirela Păunescu are 46 de ani, este originară din Tulcea şi a încercat, împreună cu soţul ei, Cristian, să îşi facă un viitor în România. Absolventă a Facultăţii de Drept, o perioadă a lucrat la Regionala Vamală, având funcţia de consilier juridic.

Vremurile erau din ce în ce mai grele şi, cum într-o zi nişte prieteni le-au povestit despre minunata viaţă pe care o trăiesc în Canada, au zis să-şi încerce şi ei norocul. „Acum sau niciodată“, şi-au zis ei. Fetiţa lor, Andreea, era mică. „A durat mult până să ni se aprobe dosarul, aproximativ trei ani. Pe lângă analizele medicale obligatorii, am dat interviuri în limba engleză. Eu nu prea ştiam engleză, dar ceea ce a contat a fost că soţul meu, fiind aplicant, s-a descurcat foarte bine“, îşi aminteşte Mirela.

O cauză se judecă în cel mult cinci zile

Odată ajunsă în Canada, românca a urmat mai multe cursuri intensive de limba engleză, timp de doi ani. Apoi, a dorit să continue ceea ce începuse în ţară şi şi-a căutat un loc de muncă în domeniul juridic. Aşa că a urmat un colegiu de „avocăţel“, cum îl numeşte ea. „După ce absolvi acest colegiu, poţi să reprezinţi persoane în instanţă doar în anumite domenii. De exemplu, pe cei care primesc amenzi de până la 5.000 de dolari, pe cei care primesc sancţiuni pecuniare pentru încălcarea regulilor de circulaţie, dar numai în prima instanţă“, explică Mirela.

Ea spune că sistemul de drept canadian este total diferit de cel românesc. Spre exemplu, spune ea, cazurile nu se judecă după coduri, aşa cum se întâmplă în România, unde avem Cod penal, Cod de procedură penală, Cod civil, Cod de procedură civilă, Cod comercial, Codul familiei. În Canada se judecă după precedent, după common law, adică după drept comun.

„Este bine că legislaţia de aici nu lasă loc de interpretări, ca în România. La instanţă ajung foarte puţine cazuri, aproximativ 80% din conflicte fiind rezolvate în faţa mediatorului. Judecătorul întrebă părţile: «Aţi negociat?» şi doar dacă părţile nu au ajuns la nicio înţelegere are loc un proces. O cauză nu se judecă mai mult de cinci zile. În fiecare zi, părţile implicate şi apărătorii lor sunt chemaţi în faţa judecătorului într-o sală mică, unde are loc judecata intensivă. Durează mai mult până se strâng probele“, explică Mirela. 

2.000 de candidaţi pe 7 locuri la Guvern

Deşi meseria de „avocăţel“ era satisfăcătoare, totuşi Mirela simţea că poate mai mult. În urmă cu doi ani a decis să aplice pentru un job la Guvern. „Era aproape imposibil. Erau şapte locuri pe care s-au înscris 2.000 de candidaţi. Dar am reuşit. Este un job care îţi oferă o mare stabilitate, beneficiezi de asistenţă medicală de calitate, dar şi de pensie suplimentară. Practic, cine intră în Guvern poate ieşi la pensie de aici“, spune ea.  

Aşa a devenit Mirela ofiţer de imigrări.

Acum, prin mâinile ei trec toate dosarele celor care doresc să emigreze în Canada. „Iau la rând toate documentele şi verific dacă sunt false sau nu. Această muncă o fac cu ajutorul altor instituţii. De exemplu, dacă o persoană spune că a absolvit o anumită facultate din ţara din care provine, eu intru într-o bază de date la care am acces şi fac verificarea necesară. La final, eu pot să-i recomand ofiţerului superior să aprobe dosarul respectivului sau să refuze cererea de imigrare“, ne povesteşte Mirela. 

„Mă gândesc că mă joc cu viaţa oamenilor“

Cei care emigrează trebuie să dovedească faptul că au o sumă de bani suficientă pentru a se întreţine vreme de un an în Canada. Astfel, pentru o persoană, suma este de 12.000 de dolari, iar pentru două persoane – de 14.000 de dolari. Au fost şi situaţii când a refuzat dosare, întrucât titularul nu îndeplinea condiţiile impuse: fie că nu trecuse testul de limbă, fie din alte motive. Prin mâinile ei a trecut şi dosarul unui român. Era un inginer din Bucureşti care dorea să înceapă o viaţă nouă departe de casă. Din fericire, omul avea dosar complet. „Stau câteodată şi mă gândesc că mă joc cu viaţa oamenilor. Eu am trecut prin asta şi acum sunt de partea cealaltă. Şi îmi aduc aminte ce speranţe aveam...“, retrăieşte ea începutul aventurii peste Ocean.

Spune că pe regiunea Ontario, acolo unde este ea angajată, primeşte foarte multe cereri de imigrare. „Sunt mii de dosare numai pe regiunea noastră. În Canada sunt nu mai puţin de 12 astfel de provincii, care au aproximativ aceleaşi condiţii de imigrare“.

Slujbele în IT, cele mai căutate

Într-un an, spre exemplu, sunt înregistraţi aproximativ 5.000 de aplicanţi, iar la nivelul Canadei numărul se ridică la 250.000 – 300.000, prin mai multe programe de imigrări. Slujbele în domeniul IT sunt cele mai căutate, dar şi cel mai bine plătite. 

Cei care aplică pentru un job în domeniul IT nu mai au nevoie de echivalarea studiilor. Cam în aceeaşi situaţie se află şi inginerii, o meserie foarte cerută pe piaţa de muncă din Canada. Dar nici muncitorii în construcţii nu se pot plânge că nu sunt căutaţi. 

„Aici, în Canada, se construieşte foarte mult. Zi şi noapte. Un constructor bun poate câştiga aproape cât un inginer, salariile variind între 50.000 şi 70.000 de dolari pe an“, spune Mirela. Foarte bine sunt plătite şi meseriile de electrician sau mecanic. „Un instalator pe care îl chemi pentru a-ţi repara ceva în bucătărie câştigă între 60 şi 80 de dolari pe oră“. 

Ţara unde nu sunt hoţi şi beţivi

Românca este îndrăgostită iremediabil de Canada. Oraşul în care locuieşte îl caracterizează ca fiind „unul colorat“, aici trăind oameni din toate colţurile lumii. „Îmi place cultura diversificată, faptul că sunt conectată cu oameni din toată lumea: China, America de Sud, Afganistan, Libia, Ecuador. Încerc mâncarea lor şi apoi o fac şi eu acasă. Îmi place să-mi povestească de tradiţiile şi obiceiurile lor“, spune ea. 

Şi băştinaşii de aici sunt foate civilizaţi. „Au un «mulţumesc» întotdeauna pe buze. Dacă te pierzi în oraş, te ajută“. Românca povesteşte că dacă ai scăpat o mănuşă pe jos, a doua zi o găseşti tot acolo. Şi umbrela uitată în autobuz o recuperezi foarte simplu.

„Este ţara în care te simţi în siguranţă. Nu sunt stresată în mijloacele de transport în comun că cineva ar putea să-mi fure din geantă sau din buzunar. Pe stradă, merg noaptea de la metrou până acasă la mine pe jos. Nu îmi este frică că a putea fi atacată. Aici nu am văzut niciodată oameni beţi pe stradă, care să se clatine atunci când merg sau să dai peste ei dormind pe stradă“, enumeră ea doar câteva dintre lucrurile normale într-o ţară civilizată.