Destine paralele: Virgil Teodorescu - urmaş de-al lui Tudor Vladimirescu şi Pericle Martinescu - fiu de ţărani veniţi în Dobrogea după 1877
0
Doi publicişti au intrat în galeria personalităţilor constănţene, venind de pe poziţii diferite. Unul era fiu de dascăli şi se trăgea din neamul lui Tudor Vladimirescu, altul era fiu de ţărani venetici, printre primii veniţi în Dobrogea după Războiul de Independenţă care a alipit Dobrogea la patria-mamă.
Primul este poetul suprarealist Virgil Teodorescu, care a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor şi a inventat un limbaj nou, leoparda. Al doilea este Pericle Martinescu, cronicar al Generaţiei pierdute.
Inventatorul unui limbaj nou în poezie, leoparda
Virgil Teodorescu s-a născut la 15 iunie 1909, la Cobadin. Tatăl Nicolae fusese învăţător în Măcin şi scria poezii publicate în reviste literare. Mama Elena, fostă Drăgulescu, cobora din neamul lui Tudor Vladimirescu şi era institutoare. Urmează Liceul Mircea cel Bătrân, şcoală la care avea să fie peste ani profesor de Franceză nepotul său Dorin Munteanu.
Virgil Teodorescu se înscrie în anul 1928 la Facultatea de litere şi filozofie din Bucureşti, specialitatea Filologie modernă. A fost coleg cu Constanţa Crăciun, Miron Radu Paraschivescu, Miron Constantinescu, Corneliu Mănescu, Gogu Rădulescu, Silvian losifescu. Prima sa poezie este publicată în anuarul liceului, în 1926, iar în 1929 Tudor Arghezi îl găzduieşte în revista „Bilete de papagal“.
În 1932, în timpul stagiului militar, Virgil Teodorescu, alături de Taşcu Gheorghiu şi Mircea Pavelescu, editează revista de avangardă Liceu, socotită printre primele publicaţii suprarealiste autentice din România. Devine pedagog la Liceul Titu Maiorescu din Bucureşti. Împreună cu alţi tineri poeţi formează un grup suprarealist român, a cărui activitate a fost remarcată de Andre Breton.
„Scriitorul francez afirmă că după cel de al doilea război mondial centrul modernismului se mută la Bucureşti, capitala noastră cunoscând într-adevăr în anii 1945-1946 un moment de vârf al suprarealismului, ilustrat de Gellu Naum, Ştefan Roll, D. Trost, Virgil Teodoresu, Saşa Pană“, scriu autorii Constanţa Călinescu şi Ion Faiter în volumul „Dimensiunile unor vocaţii“.
În anii `40 este numit redactor şef al revistei Luceafărul, în 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Pentru activitatea sa primeşte în martie 1974 înaltul titlu de membru corespondent al Academiei Române. În 1975 devine preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Moare la 24 iunie 1987, la Bucureşti. Creaţia sa cuprinde volumele: „Poem în leopard“, „Blănurile oceanelor“, „Butelia de Leyda“, „Scriu negru pe alb“, „Drepturi şi datorii“, „Semicerc“, „Rocadă“, „Repaosul vocalei“.
Încetează din viaţă la 24 iunie 1987. Rămâne în lirică pentru inventarea unui limbaj, leoparda. „Poemul în leopardă“ scris de Virgil Teodorescu sună cam aşa:
„Sobroe algoa dooy toe founod...
Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot
entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe
toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof
anod dalar habai pirtoe guepasarah comienco smalol ynggggoe voas
woa foot coon oo arbar carbe
delanot vinwid serpantis especat sabroe toe goo intoo doas cotts fidusan gresseru
Horas umasars alisois ando hodoras minoes cordaran pergasane
toe sadui lay vocara voo
vitoher toe pasarah ohaka apporatire irevaded aroe
anod toe vint fivolton y greavter whoi ion acarass ion toe poeal alosabros velouroed umadas havoe
hiras umosaras ili i pilmi tidiv risiminchi
anod aflaris ino ables posain ooo hilas anixidiondorinas
fur toe sisik anghilà trisparit olars to fofo elars boe caon
vieon ciofran tini sabroe vestiadais aroe
veon in estanog viti toi blookdoog disda
(...)
Peste câteva zile îţi vei găsi umbra...
Peste câteva zile îţi vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord
între amândouă alternativele sunt de diamant
marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ţi se lipeşte de coapsă ca o şopârlă dimineaţa când te scoli
şi imediat încep plimbările prin pădurea goală reveriile carnasiere
şi copacii iau formele strămoşilor
ucişi la rădăcinile lor pisici galbene asistate de şerpi le spală coaja într-o totală uitare de sine
Am observat câteva vehicule leopardice invadate de ierburi care transportă întotdeauna pericolul naufragiului
şi odată cu el femeile omizi femeile sepii femeile clizme
dublele apariţii care formează alizeele în aceste ţinuturi bătute de soartă
înfurie elefanţii oblica poziţie a frunzelor şi specia de palmieri pitici piri
şi tu cobori spre mlaştini însoţită de câinele negru cu blana mai sumbră ca cifrele
în timp ce leoparzii în vârstă de 50 de ani încarcă sexul ca pe o armă de vânătoare
osul de balenă vrăjit m-a părăsit l-am pierdut az-noapte în visul meu carnasier
am să-l pândesc pe marele preot şi după ce îl voi mânca într-o reculegere gravă voi trece pe loc la creştinism“... etc
Pericle Martinescu şi Generaţia pierdută
Pericle Martinescu s-a născut la 11 februarie 1911 în Viişoara, într-o familie de ţărani veniţi din Buzău în 1896. Urmează Liceul Mircea cel Bătrîn din Constanţa, apoi studiază la Liceul Andrei Şaguna din Braşov. În 1931 se înscrie în acelaşi an la Facultatea de litere şi filozofie din Bucureşti, unde îi are profesori pe C. Rădulescu-Motru, P. P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian, Tudor Vianu, Mihail Dragomirescu.
Publică eseuri în revistele vremii, în special în „România literară“ condusă de Liviu Rebreanu sau Cezar Petrescu. Cochetează cu gazetăria, un exerciţiu util pentru romanele de mai târziu: „Adolescenţii de la Braşov“ consemnat de George Călinescu în „Istoria literaturii române“ şi „Sunt frate cu un fir de iarbă“, o carte de meditaţie ce aminteşte de poemele lui Rabindranath Tagore.
Lucrează ca impiegat de birou la Primăria Bucureşti, apoi ajunge custode la Biblioteca municipală condusă de Pompiliu Constantinescu. În 1941 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români şi face parte din conducerea publicaţiei „Dacia rediviva“. În vara anului 1944 scoate revista de divertisment literar „1944“. Împreună cu Vlaicu Bîrna, C. N. Negoiţă şi Rainer Biemel redactează cotidianul „Câmpia Libertăţii“. Din 1949 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost secretar de presă la Direcţia Presei şi secretar de redacţie la revista „Călăuza bibliotecarului“. Traduce şi scrie monografia lui Costache Negri.
Ţine un jurnal intim timp de 4 decenii, începând din 1936 până în 1976. Însemnările sale sunt extrem de importante deoarece redau instaurarea regimului comunist şi distrugerea valorilor spirituale ale unui popor.
Într-un interviu acordat în 2003 „României literare“, Pericle Martinescu vorbeste despre pierderea ireparabilă suferită de România înfloritoare în perioada interbelică: „A fost o perioadă foarte efervescentă. Cultura şi întreaga noastră viaţă au avut o înflorire formidabilă. După ce se realizase unitatea naţională - Marea Unire de la 1918 -, poporul avusese libertatea să dezbată toate problemele interesante - spirituale, materiale, economice.
Atunci a apărut o nouă generaţie, aşa-zisa „generaţie tînără" dintre ’30 şi ’40 care rupsese complet cu tradiţiile vechii generaţii, istoric vorbind considerîndu-le depăşite. Eu am debutat în publicistică în 1930, făcînd parte din acea generaţie activă; voiam să punem România la acelaşi nivel cu Europa, din care făceam parte, incontestabil. Nimeni nu punea problema apartenenţei noastre la Europa, mai ales din punct de vedere cultural, pentru că eram la curent cu toată mişcarea intelectuală, economică şi politică de pe continent şi nu numai.
A urmat fractura din timpul războiului, iar apoi instaurarea comunismului. Din păcate, această generaţie care începuse foarte bine a fost stopată odată cu începutul războiului. A fost o generaţie dezavantajată de istorie, „scoasă din circulaţie" exact la începutul maturităţii, cînd ar fi putut da lumii tot ce avea mai bun. Mulţi au luat calea exilului şi mai mulţi au înfundat puşcăriile…“
Suferind de Alzheimer, Pericle Martinescu se stinge din viaţă la 24 decembrie 2005, la Constanţa.
Vă mai recomandăm
Moment în timp. 2056 ani scurşi de la naşterea lui Ovidius, poetul Romei rămas pentru vecie la Tomis
FOTO Misterul lui Ovidius. Poetul, surghiunit la Pontul Euxin pentru un scandal secret al Romei
Se încarcă comentariile...
