VIDEO Primii turişti străini au ajuns la mare. „Ne distrăm până terminăm banii“ este deviza lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

9, 8, 7, 6... mai sunt câteva ore până când se dă startul distracţiei de 1 Mai pe litoral. Primii turişti au sosit deja. Mulţi sunt străini.

Gata din Constanţa a primit astăzi mai mulţi turişti străini. „În fiecare an vin la «Sunwaves» şi «The Mission» şi n-am vrut să lipsesc nici anul ăsta“, spune un tânăr.

Un grup de trei italieni iau drumul staţiunii Mamaia. Au doar 200 de euro la ei, dar multă voinţă. „Sperăm să ne ajungă“, spun ei cu încredere.

„Ne distrăm până rămânem fără bani“, spune o altă turistă.

De 1 Mai, pe litoral sunt aşteptaţi peste 30.000 de turişti.

În Vama Veche s-au montat primele corturi şi tinerii se pregătesc pentru o noapte plină.

În Mamaia, 1 Mai va debuta cu multă distracţie. Vineri, la ora 16.00, se dă startul la Mamaia pentru Parada Litoralului, la care iau parte motocicletele de la Seawolves, maşini de epocă de la Retro Club, autobuzele roşii etajate, carul prietenilor Facebook ai Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, automobile de drift şi SUV-urile de off-road.

Traseul este Telegondola - Butoaie - retur - hotel Oxford Constanţa - Bd. Al. Lăpuşneanu (zona Dacia) - Bd. Tomis - str. Traian - str. Termele Romane - retur la Poarta 1 - Bd. Tomis - str. Mircea cel Bătrân - Bd. Mamaia - Telegondola. Parada face o mică oprire în faţa Primăriei Constanţa, la ora 17.15, pentru un flashmob grecesc.

Fish Eye Fest (1-2 mai) reuneşte la scena de la Vamă trupele Alternosfera, Roa, Golan, Robin and the Backstabbers, Les Elephants Bizarres, byron, Tolouse Lautrec, We Singing Colours, K-Lu, Ok Corral. La Goblin sunt concerte marca „Înregistrat în România“ (1-2 mai): Subcarpaţi, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Keri, Serafim.

De 1 Mai, FolkFrate se ţine la Iron City, Velosonics evoluează în Papa la Şoni, iar Hot Casandra vine la Hot Lodge. Folk`n`Roll (1-2 mai) aduce Timpuri Noi şi Ţapinarii La Canapele.

Tot la Vama Veche, MAI a pregătit o surpriză: de 1 Mai deschide biroul de poliţie din sat. Vamaioţii mai au un aliat pentru siguranţa lor - Cortul de Chill Aliat, amenajat pe plajă. Specialiştii Alianţei de Luptă împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor vor ajuta vamaioţii care au făcut excese să îşi revină din starea de rău.

Vă mai recomandăm

Top 13 replici de agăţat în Vama Veche. Le Frigaro: „Ai un leu? N-ai? Nici eu. Vezi ce ne potrivim!“

1 Mai la Vama Veche, locul unde soarele apune pe ritm de chitară. Cine au fost primii vamaioţi

1 Mai pe litoral - agenda minivacanţei. Începe petrecerea incendiară care ţine 3 zile şi 3 nopţi

Primii turişti au ajuns la mare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite