VIDEO Cum se prezintă IPS Teodosie în pastorala de Crăciun: „Sunt urmaş smerit al Sfântului Andrei, părintele credinţei“
0
Pastorala arhiepiscopului Tomisului, ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, la Praznicul Naşterii Domnului 2018, aminteşte credincioşilor despre adevărata semnificaţie a Sărbătorii Crăciunului.
Arhiepiscopul Tomisului a transmis un cuvânt de învăţătură cu ocazia Crăciunului, ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos. IPS Teodosie se consideră un urmaş smerit al Sfântului Andrei când propăvăduieşte credinţa ortodoxă.
„Naşterea cea după trup a lui Hristos – înălţarea omului în iubirea Sfintei Treimi
Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare
Iubiţi fii duhovniceşti,
Cu adevărat mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Tim 3, 16). Cuvintele Sfântului Apostol Pavel îşi arată bogăţia spirituală şi deplina semnificaţie prin Naşterea cea după trup a Cuvântului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Intrarea în umanitate a Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria, care a venit „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), Unul din Sfânta Treime, oferă din iubire neamului omenesc, cel mai mare dar ce stă la temelia mântuirii noastre.
Prin naşterea Fiului din Fecioară, Unul din Sfânta Treime devine frate al întregii umanităţi după har, iar smerenia Sa zguduie din temelii cerul şi pământul. Astăzi Fiul, cel Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci, ia trup omenesc făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat, ca mai apoi să ridice firea noastră până în sânul Sfintei Treimi.
Iubirea cea nesfârşită a lui Dumnezeu în acest moment cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare şi indiferenţă, şi să răspundă acestei iubiri prin îndreptarea ei atât către Dumnezeu cât şi către aproapele. Lămurit este că iubirea faţă de aproapele ce se întinde pe orizontală este temelia iubirii către Dumnezeu pentru orice om, aşadar, o iubire ascendentă, pe verticală.
Aşa se tălmăceşte ceea ce ne scrie Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” dar nu iubeşte pe fratele său este un mincinos, căci cel care nu-l iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? (I Ioan 4, 20). Cu alte cuvinte, numai prin iubirea aproapelui ajungem să-L iubim pe Dumnezeu care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Iubiţi credincioşi,
Cercetând Sfânta Scriptură aflăm de la Sfântul Evanghelist Matei că Fiul lui Dumnezeu se naşte în Betleem, pământul lui Iuda. Acesta este şi răspunsul pe care îl primeşte Irod de la cărturari şi arhierei atunci când cere de la dânşii lămuriri privind locul în care trebuie să se nască Mesia. Naşterea lui Hristos, Marele Împărat, este anunţată tuturor neamurilor, chiar şi celor păgâne, care citind stelele observă steaua cea strălucitoare care anunţă naşterea unui mare împărat. Şi au văzut steaua şi au crezut şi au urmat ei, iar steaua i-a condus până la cetatea cea vestită a Ierusalimului, dar acolo s-a ascuns. Şi magii, nedumeriţi, nevoind să abandoneze căutarea lor arzătoare, au cerut sfat Regelui ţării, lui Irod, cu nădejdea că acesta le va îndeplini cererea şi le va putea alunga tristeţea. Şi l-au întrebat pe el: Unde este să Se nască Hristos? Iar Irod i-a întrebat, la rândul său, pe cărturarii lui, care l-au vestit, cu încredinţare mare, că în Betleemul Iudeei va să Se nască, căci aşa este scris (Matei 2, 5).
Irod, fiind încredinţat de magi de naşterea lui Hristos şi aflând locul naşterii Sale de la arhierei, îşi ascunde adevăratele intenţii în faţa magilor, rugându-i ca atunci când găsesc pe Mesia să-i dea de veste, ca să se poată închina şi el. Teama acestui conducător pământesc era aceea ca nu cumva să se ridice un alt împărat şi să îi ia tronul. Dorinţa lui nu era nicidecum să se închine lui Hristos, ci să înlăture prin omor orice posibilitate de ridicare a unui alt împărat. Iar dacă drumul magilor s-a făcut prin descoperire dumnezeiască, pentru că încă nu se plinise vremea ca Pruncul Nou Născut să părăsească această lume, un înger se arată magilor, după ce aceştia L-au descoperit pe Prunc şi I s-au închinat cu bucurie mare şi cu daruri, şi i-a îndrumat ca pe o altă cale să se întoarcă în ţara lor.
Regele Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat şi a dat acea poruncă nelegiuită, ca soldaţii săi să meargă în cetatea Betleemului şi să ucidă acolo pe toţi pruncii, de 2 ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi, ca astfel să Îl omoare şi pe Hristos (Matei 2, 16). Şi s-a împlinit atunci această mare fărădelege şi grozăvie, vestită şi de Proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu poate să se mângâie pentru că nu mai sunt!”(Matei 2, 18) Dar, cum toate se află în mâna lui Dumnezeu, sufletele acestor copii nevinovaţi s-au suit la Cer, devenind primele jertfe vii şi fără prihană din ceata cea numeroasă a Mucenicilor creştini care s-au arătat mai apoi, de-a lungul veacurilor, până azi.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Privind evenimentul Naşterii Domnului Iisus Hristos Îl vedem Prunc, în iesle, înconjurat de fiinţe necuvântătoare, în timp ce lumea pentru care S-a întrupat s-a arătat indiferentă şi nepăsătoare. Lumea era prea ocupată atunci, cum este de altfel şi astăzi ca să-L primească pe Cel prin care toate s-au făcut. Totuşi, pe câmpurile din jurul peşterii erau păstori care, făceau de strajă în jurul turmelor, şi aceştia au vazut lumina care era de la cer până la pestera naşterii, iar din acea lumină a venit un înger şi le-a vestit că s-a născut Mesia şi cu acel înger au venit mulţime de îngeri cântând „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, îndemnându-i pe păstori să meargă la peşteră. După ce au colindat împreună cu îngerii, păstorii au mers la peşteră şi s-au încredinţat de cuvântul îngerului şi s-au închinat Pruncului. Şi astăzi lumea este prinsă în atât de multe lucruri, încât cu greu realizează că singurul motiv de bucurie real din lume este naşterea Celui care în fiecare an, ca şi acum, coboară tainic şi deschide, cu voia noastră a celor ce suntem pregătiţi să-L primim, sufletul şi inima şi rămâne în noi.
Aceasta este pricina că sunt şi oameni care vin la Biserică şi aşteaptă cu mare bucurie Naşterea Pruncului Iisus şi chiar se pregătesc pentru acest mare praznic prin post şi Taina Sfintei Spovedanii, iar alţii stând departe de Biserică cu preocupări ieftine nu se împărtăşesc de acest mare dar.
Tatăl Ceresc, Cel ce a trimis pe Fiul în lume să ne salveze, aşteaptă de la noi toţi un răspuns la chemarea Sa. Este limpede că Dumnezeu a creat pe oameni nu dintr-o necesitate, ci din iubire pentru ca aceştia să trăiască în deplină armonie şi fericire. Dar fericirea nu este un „dat” ci un ţel spre care omul trebuie să tindă permanent, prin efortul personal exercitat în fiecare zi, de a urma dreptăţii şi adevărului şi de a refuza categoric practicarea păcatului. Pentru a ajunge însă la această fericire deplină este necesar ca fiecare să trăiască mereu şi intens iubirea adevărată lipsită de orice egoism, acesta fiind sursa reală a fericirii. Experienţa răului în viaţa omului întunecă fericirea şi răceşte dragostea şi faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Dacă Dumnezeu ne-a făcut părtaşi la tot binele, suntem datori să fim responsabili şi să căutăm permanent realizarea faptelor bune pentru semenii noştrii. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), de aceea întreaga Sa lucrare pentru om şi cu omul o realizează din iubire pentru ca să ne crească şi pe noi în iubire.
De multe ori când vine vorba de credinţa noastră o afirmăm numai în cuvinte. Dar „cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi…”. De aici rezultă că iubirea şi credinţa adevărată se manifestă permanent prin faptele bune realizate pentru toţi cei aflaţi în nevoi.
Faptele bune faţă de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credinţa, nădejdea şi dragostea (I Cor. 13, 1, 28). Prin credinţă omul îşi însuşeşte adevărurile Legii lui Dumnezeu, făcându-le şi ale sale, prin nădejde el aşteaptă cu răbdare împlinirea celor crezute, iar prin caldura dragostei el se luptă statornic în viaţa aceasta, ca să împlinească ceea ce crede, şi această luptă nu se va sfârşi decât atunci când cele crezute şi nădăjduite se vor împlini, toate topindu-se în focul iubirii veşnice a lui Dumnezeu, în Biserica triumfatoare din cer.
Iubiţi fii duhovniceşti,
După cum apropierea de foc ne încălzeşte trupul, tot aşa şi credinţa şi nădejdea împlinite în dragoste lucrează în suflet iluminarea conştiinţei. De aceea prin roadele iubirii se înţelege a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lururile cu dreaptă judecată” .
Deşi suntem mereu încercaţi de tot felul de ispite, pelerini în această viaţă trecătoare, să nu Îl căutăm în mod greşit pe Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii, într-o dorinţă sărbătorească ce are caracter material, ci să-L căutăm în darul iertării şi al împărtăşirii în Sfânta Liturghie. Vă îndemn să lucraţi permanent la săvârşirea faptelor bune faţă de semeni, căci, prin facerea de bine oferim altora nu numai un ajutor material, ci însăşi mărturia lucrării Duhului, care face roditoare în lume, în viaţa oamenilor, iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu.
Având nădejde tare în Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea să fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate şi să vă ajute în urcuşul duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credinţă şi nădejde.
În Arhiepiscopia Tomisului, noi cei care avem privilegiul să vieţuim aici pe pământ apostolic, privind spre Betleem semnele peşterii unde s-a născut Pruncul dumnezeiesc, vedem ca în oglindă şi Peştera Sfântului Andrei, unde Părintele credinţei noastre a vestit strămoşilor noştri naşterea Pruncului dumnezeiesc şi toate cele ce au urmat pentru mântuirea noastră.
Vă îndemn pe toţi ca, precum Sfântul Apostol Andrei a adus în inimile strămoşilor noştri atât peştera Betleemului, cât şi pe Pruncul din ea, să primiţi şi din partea mea ca Păstor al vostru şi urmaş smerit al Sfântului Andrei, pe Pruncul Sfânt făcând inima voastră iesle curată şi să-L rugaţi să rămână cu voi pururea şi să vă ajute în suişul către cer.
Vă dorim, tuturor, să petreceţi cu pace şi cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogaţi în credinţă, bunătate şi iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!
Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele doritor
şi către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,
† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI“
Pe aceeaşi temă:
ÎPS Pimen: „Trăim într-o lume călăuzită de cuvintele: «să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri»”
Se încarcă comentariile...
