VIDEO Marele Voievod Mihai, trimis să refacă Alianţa Inimilor dintre România şi Polonia. Canalul Marea Baltică-Marea Neagră, plănuit încă din anii '20
0
De la Marea Baltică la Marea Neagră, în primăvara anului 1937, domnea acelaşi curent de îngrijorare faţă de evoluţia politică de pe bătrânul continent. Pe atunci vecine, România şi Polonia au renunţat la orgolii pentru a relua „Alianţa inimilor“ făcută de regele Ferdinand cu liderul Poloniei interbelice. Solul de pace a fost chiar principele Mihai.
Dacă pe plan intern, regele Carol al II-lea căuta să-l ţină departe pe fiul său Mihai de treburile ţării, pe plan extern, îl folosea ca pe un ambasador al României monarhice. Conştient că rolul de tată al unui fiu educat, capabil să asigure succesiunea Coroanei, îi repară din imaginea şifonată de rege-playboy, Carol al II-lea l-a trimis pe principele moştenitor Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, să-l reprezinte în câteva misiuni diplomatice. Una dintre ele, desfăşurată în primăvara lui 1937, a dat frisoane cancelariilor internaţionale.
Polonii l-ar fi văzut pe Nicolae pe tronul ţării lor
În primăvara lui 1937, România traversa deceniul în care l-a avut pe tron pe Carol al
II-lea. Suveranul s-a întors în ţară la 8 iunie 1930, întrerupând Regenţa din timpul lui Mihai, până la abdicarea sa din 6 septembrie 1940. Pentru detronare, Mihai primise în schimb titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, la ideea istoricului Nicolae Iorga.
Mihai a dezvăluit că suferea zi de zi în relaţia cu tatăl său, condus doar de metresa Elena Lupescu. Vrând să se răzbune pe fosta sa soţie, regina Elena, Carol al II-lea îi impusese lui Mihai o imagine care să-l ţină încă în postura unui copil în ochii celorlalţi. În interviul acordat lui Mircea Ciobanu (Humanitas, 1992), Mihai relatează cât a fost de umilit pentru că tatăl său l-a silit să poarte la vizite externe pantaloni scurţi, încălcând astfel protocolul, inclusiv la întâlnirea cu regele George al VI-lea al Angliei, ce fusese încoronat la 12 mai 1937.
După ce participase la eveniment, principele moştenitor Mihai făcuse o vizită familiei regale belgiene la Bruxelles, apoi s-a îndreptat spre Varşovia, unde avea de acţionat ca mijlocitor între orgoliile celor doi conducători de stat: regele Carol al II-lea şi preşedintele Ignacy Moscicki.
Interesant este că Mihai avea exact vârsta alianţei încheiate la 3 martie 1921, între România şi Polonia. Atunci, România şi Polonia semnaseră o „Alianţă a inimilor“, realizată de regele Ferdinand cu mareşalul Józef Piłsudski, liderul Poloniei interbelice. Regina Maria nota în „Însemnările zilnice“ că, la începutul anilor ’20, polonii, care voiau un principe străin, discutau admirativ despre fratele mai mic al lui Carol al II-lea, principele Nicolae, pe care ei l-ar fi văzut pe tronul Poloniei sau măcar căsătorit cu Jadwiga, una dintre fiicele mareşalului Piłsudski.
Atmosfera din Europa estică
Statele Europei începeau să se poziţioneze faţă de ridicarea Germaniei naziste pe de o parte şi a Sovietelor socialiste pe de altă parte, ambele cu o politică agresivă de expansiune. În primăvara lui 1937, două ţări răsăritene, învecinate pe atunci, România şi Polonia, încercau să-şi creeze propriul front de apărare. Amândouă erau prinse între cele două mari blocuri, Est şi Vest, cu ideologii antagonice, adversare în delimitarea sferelor de influenţă.
Vecine cu URSS şi simţind deloc confortabil apropierea de Germania, România şi Polonia ştiau că au un atu puternic care le-ar putea face demne de luat în seamă la orice conflict. Polonia avea ieşire la Marea Baltică, iar România, la Marea Neagră, astfel că, într-o declaraţie entuziastă, mareşalul Józef Piłsudski declamase că „de la Marea Baltică la Marea Neagră nu este decât un popor cu două drapele“.
România era văzută chiar ca o Mare Putere, datorită poziţiei sale strategice între Orient şi Occident, modului eroic în care luptase în războaie, deşi nu avea înzestrarea celorlalte ţări, şi felului demn în care făcuse faţă chiar şi înfrângerilor.
În acelaşi timp, regele Carol al II-lea căuta să-i ţină în şah pe cei doi coloşi care îşi întindeau umbra ameninţător asupra ţării: Hitler şi Stalin. Astfel că, pentru binele celor două părţi, relaţiile dintre România şi Polonia, intrate în adormire, cu note critice pe alocuri – din cauza unor decizii politice luate de Nicolae Titulescu (fost ministru de Externe) – trebuia urgent resuscitate, dar fiecare lider de stat voia ca primul pas să vină din partea celuilalt. În acest context, Mihai, Marele Voievod de Alba Iulia, a fost folosit ca sol de pace în relaţiile dintre cele două ţări.
Misiune îndeplinită
În 24-25 mai 1937, vizita de stat a voievodului Mihai avea să fie primită cu un deosebit entuziasm de partea polonă. Întâmpinat cu onoruri cuvenite unui înalt oaspete, Mihai a făcut o impresie impecabilă, judecând după relatările ziariştilor care l-au urmărit pas cu pas, la întrevederile oficiale şi la deplasările în teritoriu. Presa naţională din Polonia a ţinut să salute intenţia principelui român care îşi dorea să înveţe limba polonă. Peste câteva luni, pentru că s-a dovedit un demn reprezentant al ţării, Carol al II-lea l-a răsplătit pe Mihai cu gradul de sublocotenent, la împlinirea vârstei de 16 ani, în ziua de 25 octombrie 1937.
Preşedintele Moscicki a considerat trimiterea fiului lui Carol al II-lea un semn de curtoazie, care l-a îndreptăţit să răspundă grabnic cu o vizită la Bucureşti, la 8 iunie 1937, în prima sa ieşire oficială externă. Vizita lui Moscicki a fost urmată imediat de cea a lui Carol al II-lea la Varşovia şi Cracovia, la 26 iunie-1 iulie 1937. Cert este că într-o lună şi o săptămână, România şi Polonia îşi reafirmau legământul uitat mai bine de 15 ani.
Autorităţile polone n-au lăsat ca vizita lui Carol să fie tulburată de vreun incident. Ca atare, cardinalul Sapieha a refuzat să-l primească pe Carol în Catedrala Wawel din Cracovia, pentru că suveranul era un ortodox divorţat, cu metresă. După consultări cu Vaticanul, Sapieha a fost înlocuit din programul oficial al vizitei pentru a nu crea neplăceri.
Vizita lui Carol al II-lea s-a încheiat cu o recunoaştere dublă: ambele ţări au ridicat la rang de ambasadă legaţiile celeilalte ţări, astfel că prima ambasadă din România este cea a Poloniei şi viceversa. Acest lucru era îngăduit, conform rigorilor diplomatice, doar Marilor Puteri. Că România şi Polonia nu îşi permiteau acest statut s-a văzut în scurt timp, când cel de-Al Doilea Război avea să le arunce pe amândouă, în cele din urmă, de aceeaşi parte a Cortinei de Fier, sub autoritatea URSS.
Îngrijorarea Europei
Studiind arhivele Ministerului Afacerilor Externe, istoricul Daniel Citirigă de la Universitatea Ovidius din Constanţa a constatat că Parisul şi Moscova au fost cele mai atente capitale la ceea ce se întâmplă pe axa Bucureşti-Varşovia. Franţa şi URSS încheiaseră un pact, la fel Cehoslovacia şi Rusia. România făcea parte din Mica Înţelegere (cunoscută ca Mica Antantă), cu Cehoslovacia şi Iugoslavia de mai târziu.
„Diplomaţii români au fost chemaţi să dea explicaţii în ţările unde activau, în legătură cu reluarea acestei legături de solidaritate între România şi Polonia. Relaţia româno-polonă era interpretată în fel şi chip: Marile Puteri credeau că aceste două state se îndreaptă spre o înţelegere cu URSS, iar URSS considera alianţa «antisovietic㻓, arată Citirigă.
Europa era îngrijorată că statele-prietene puteau fi un element de tulburare în jumătatea estică a continentului, dacă nu aveau de gând să-şi respecte tratatele semnate deja cu alte ţări. Oficiosul comunist sovietic „Pravda“ nu înţelegea motivul acestei apropieri care „nu-şi avea obiectul“, motivând lipsa oricărei urme de intenţie a URSS în declanşarea vreunui conflict.
„Lumea întreagă ştie că Uniunea Sovietică nu nutreşte niciun plan de agresiune faţă de toate statele, deci inclusiv faţă de România şi Polonia. Mai mult, în raporturile sale cu România, guvernul sovietic a dat destule dovezi ale pacifismului său“, scria ziarul „Pravda“ comentând situaţia externă. Istoria uma să-şi spună cuvântul în scurt timp.
După 100 de ani, canalul Marea Baltică-Marea Neagră, pe agenda Guvernului României
Un proiect vechi deosebit de important, discutat de conducătorii României şi ai Poloniei încă de la începutul anilor ’20, este adus astăzi pe tapet de autorităţile române. Istoricul Daniel Citirigă menţionează o cronică din ziarul guvernamental „Dziennik Polski“ din 3 iulie 1937, care vorbeşte despre canalul de navigaţie ce ar fi trebuit să lege Marea Baltică de Marea Neagră.
„Jurnaliştii poloni amintesc că în voievodatul Lwow, districtul Dobromulski, există o localitate, Nove Miasto, situată între două râuri – unul care se varsă în San, altul care se varsă în Nistru. Localnicii aveau o tradiţie străveche, o dată pe an, când luau apă dintr-un râu şi-l vărsau în celălalt, făcând astfel legătura simbolică între Marea Baltică şi Marea Neagră“, subliniază profesorul de la Universitatea Ovidius din Constanţa.
Discuţiile pe această temă sunt încă actuale. Guvernanţii României lucrează la proiectul Căii navigabile Gdansk–Galaţi, ce va avea aproximativ 1.900 de kilometri şi ar urma să străbată Europa de Est de la nord la sud, micşorând cu 4.000 de kilometri distanţa străbătută de navele de transport de mărfuri, de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Marea Mediterană.
„Iniţiativa din anul 1920 aparţine Fundaţiei Carol I, care a prezentat în premieră soluţia dezvoltării navigabile a Prutului pe întreaga sa lungime şi a intrării sale într-un proiect regional de anvergură, prin realizarea interconectării şi amenajării navigabile pe relaţia Vistula-San-Nistru-Prut. Propunerea de proiect presupune folosirea cursurilor actuale ale râurilor Prut, Nistru şi Vistula, la care se adaugă un sistem de canale şi de ecluze, astfel încât Europa de Est să fie traversată de o «autostradă de apă» de la nord la sud. Amenajarea navigabilă ar asigura o nouă rută comercială spre Marea Neagră şi ar oferi o alternativă ieftină la transportul de mărfuri feroviar şi rutier“, se arată în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI) din cadrul Guvernului României.
Oficialii români afirmă că artera navigabilă a devenit subiect de analiză şi la nivelul Comisiei Europene şi al altor instituţii internaţionale. În acest an, Ministerul Afacerilor Externe va prezenta proiectul la Atlantic Council de la Bucureşti. La finele anului recent încheiat, comisia de lucru căuta o formă juridică de participare la proiect a părţilor interesate.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
