VIDEO Cum arată Parada Carelor Alegorice din perspectiva lui Radu Mazăre
0Mamaia de la înălţimea regelui Nabucodonosor întruchipat de Radu Mazăre este şi mai spectaculoasă. Mii de turişti l-au admirat pe edilul constănţean sâmbătă seara când a traversat Mamaia în vârful unui car alegoric. Adevărul are imaginile filmate chiar lângă Mazăre.
Zece care alegorice au defilat în această seară de la intrarea în staţiunea Mamaia şi până la piaţeta de la Cazino.
Parada carelor a fost doar preludiul unui show adevărat. Radu Mazăre s-a aşezat în tronul său de pe scena Fashion TV şi a jucat rolul regelui Nabucodonosor.
A început cu scena eliberării sclavilor, după care a chemat în faţa publicului fiecare car alegoric în parte. Dansatorii, acrobaţii, animatoarele şi fachirii de pe fiecare maşină au evoluat pe scena imensa de la Cazino.
Spectacolul s-a încheiat cu imnul staţiunii Mamaia interpretat de Cabron şi Radu Mazăre. Loredana a fost doar pe ecranele uriaşe. Rapperul a interpretat alte două melodii după care a invitat turiştii în cluburi.
Întrebat fiind dacă Mamaia este o minune a lumii precum Gradinile Suspendate ale Semiramidei, construite de Nabucodonosor, Mazăre a spus că şi-ar dori ca staţiunea să ajungă la acel nivel.
"Sunt impresionat de miile de turişti şi mai ales de faptul că ei interacţionează cu noi, dansează, se bucură. Nu este un spectacol undeva departe de oameni, ci este un carnaval cu noi şi cu oamenii. Cred că în seara asta a fost cel mai tare de până acum. Spectacolul a fost foarte frumos, a fost extraordinar de multă lume şi foarte multă bucurie. Eu voi pleca, dar ei vor rămâne aici să danseze, ceea ce ne-am şi dorit întotdeauna", a mărturisit Radu Mazăre.
Edilul a recunoscut că idee cu Nabucodonosor a fost a fratelui său, senatorul Alexandru Mazăre şi l-a numit pe acesta "intelectualul familiei".
"Odată cu acest carnaval, că sunt costumele, că sunt fetele, aducem un pic de istorie în faţa oamenilor, despre care nu toţi au învăţat sau ştiau. E adevărat că Babilonul era mai mare decât New York-ul de azi, dar şi că el a înflorit datorită curvărăselii. Dar asta l-a supărat pe Dumnezeu şi a răspândit seminţiile oamenilor şi religiile peste tot. Este un moment din istorie din care putem învăţa" a precizat Radu Mazăre.
Primarul spune că a fost invidios pe fiul său, Raducu şi că a avut o surpriză atunci când l-a văzut pe acesta că a defilat pe un car alegoric, cu o costumaţie specială. La show-ul de astăzi, a participat şi Ambasadorul Braziliei în România care a acordat o nota de zece carnavalului de la Mamaia.
Radu Mazăre a anunţat că la închiderea festivalului de modă va urca pe scena în rolul lui Suleyman Magnificul.