România, condusă de la mare. După Traian Băsescu, Victor Ponta a venit şi el pe litoral. Demnitarii îşi petrec ca turişti Sărbătorile de Paşti la Neptun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi Victor Ponta, doi turişti la mare FOTO Adevărul
Traian Băsescu şi Victor Ponta, doi turişti la mare FOTO Adevărul

Litoralul a fost ales de conducerea ţării pentru petrecerea minivacanţei de 1 Mai şi a weekend-ului de Paşti. Şeful statului se află la Neptun de marţi seara, fiind cazat ca de obicei la vila prezidenţială din cartierul de protocol. A doua zi, premierul Victor Ponta a ajuns şi el la Neptun, unde va rămâne până luni.

Dacă preşedintele Băsescu s-a retras în intimitatea reşedinţei de la Neptun, primul-ministru Ponta a avut vineri, 3 mai, program oficial de lucru.

El a participat la inaugurarea punctului de intervenţie aeromedicală SMURD de la Constanţa şi a vizitat o platformă Petromar din largul Mării Negre.

Ponta a ţinut să liniştească românii – atât pe cei care se întrebau dacă s-a întâlnit cu Băsescu la mare, cât şi pe cei care se tem pentru soarta mititeilor că ar putea fi interzişi de Uniunea Europeană pentru conţinutul de aditivi alimentari (carbonaţi de sodiu, conservanţi şi antioxidanţi).

„Nu, nu m-am întâlnit cu preşedintele. Mâine şi poimâine stau aici. Luni mă întorc în Bucureşti, marţi avem întâlniri economice, iar miercuri este şedinţă de Guvern“, a declarat Ponta la Constanţa. El precizase anterior, la Bucureşti, că nu intră în acordul de coabitare să se consulte cu preşedintele unde merge fiecare în vacanţă.

Victor Ponta a dat asigurări că Guvernul lucrează pentru salvarea mititeilor de pe lista neagră a Uniunii Europene şi introducerea lor pe lista produselor tradiţionale, cum s-a întâmplat în cazul preparatelor burger şi chorizo.

„Nu e nicio o problemă, salvăm micii de Comisia Europeană. Am un gând special pentru cei care muncesc şi un gând pentru cei care, ca şi mine, stau cu familia: să fie mai ponderaţi în această perioadă“, a transmis şeful Guvernului.

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Victor Ponta a primit în dar de la Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, un coş cu ouă încondeiate din Bucovina. ÎPS Teodosie a oficiat o slujbă religioasă cu ocazia inaugurării punctului de intervenţie medicală de urgenţă pe calea aerului.

Vă mai recomandăm

Elicopter SMURD pentru Sud-Estul României. Intervenţia medicală de urgenţă va fi făcută şi pe calea aerului

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite