Viaţa de noapte în Constanţa de altădată: 50 de restaurante şi berării şi patru case de toleranţă. „Prostituţia clandestină se practică pe o scară întinsă prin hoteluri“

În preajma anilor 1900, Constanţa număra peste 50 de restaurante şi cafenele, restaurante de lux, dar şi patru case unde se practica prostituţia oficial.

La sfârşitul veacului al XIX-lea, Constanţa număra doar 12.000 de suflete, însă oraşul nu dormea niciodată. La malul mării funcţionau peste 50 de restaurante, cârciumi, berării, cafenele, bodegi, birturi, „care se reprofilau, ca rafinament şi calitate, după buzunarul fiecăruia“, scriu Constantin Cioroiu şi Marian Moise în cartea „Litoralul românesc la 1900“.

De la bodegile din preajma portului populate cu figurile cele mai dubioase ale târgului, la restaurantele de lux, unde venea protipendada, cum erau, de pildă, „Capato“, celebru în epocă, berăria „Regală“ ori restaurantul cazinoului, această industrie a petrecerilor evolua şi punea o anumită pecete asupra micului târg de la Pontul Euxin, inconfundabilă. 

„Constanţa epocii 1900, cu un port al cărui trafic era destul de intens, avea o populaţie stabilă puţin numeroasă. Aici lucrau foarte multe persoane angajate temporar, ca hamali la încărcatul şi descărcatul mărfii în vapoare şi din trenuri, ca sacagii şi căruţaşi, persoane venite de aiurea, la care se adăugau vara personalul de prestaţie turistică în restaurante, hoteluri şi băi, populaţie majoritar bărbătească. Această populaţie era îngroşată de marinarii vaselor ce acostau la Constanţa de soldaţii de garnizoană, precum şi de numeroşi negustori ilegal, de pungaşi şi hoţi“, descriu autorii Constanţa de altădată. 

Din acest tumult, nu putea să lipsească prostituţia. La 1895 existau, la Constanţa, şapte case de toleranţă înregistrate, cu 40 de „lucrătoare“, prostituţia fiind legalizată. Patru dintre ele funcţionau pe „Militari“, una pe strada Justiţiei şi două pe strada Luminei. Aceste stabilimente erau conduse de femei ce îşi spuneau „mediatoare“. 

O condiţie obligatorie era înregistrarea femeilor majore care practicau prostituţia de către o comisie formată din primarul urbei, şeful poliţiei şi medicul primar. La înscriere, primarul avea obligaţia de a le povăţui pe femei să-şi caute „o meserie mai onorabilă“. 

Existenţa acestor case producea agitaţie în cartierele unde ele funcţionau. Astfel, locuitorii de pe Justiţiei l-au reclamat pe proprietarul Hagi Gavril, care ţinea cu chirie o astfel de casă, la 2 februarie 1895: „Procedura domnului Hagi Gavril este destul de blamabilă care nu voieşte a ţine seamă că acea casă devenită casă de prostituţie va fi peste putinţă ca femeile şi copiii noştri să poată ieşi la uşa locuinţelor noastre fiind expuse a fi privite de vizitatorii localurilor publice tot ca prostituate, ceea ce poate da născare la certuri regretabile“. Petiţia era semnată de 22 de constănţeni. 

Dar prostituţia nu se practica doar la aceste adrese. Un raport al poliţiei către primărie, datat 18 iulie 1901, preciza că „prostituţia clandestină se practică pe o scară întinsă prin hoteluri unde sunt chelneriţe tinere şi unele femei care petrec sub cuvânt de voiajare“.   

Vă mai recomandăm:

Misterul Farului Genovez de la Constanţa, descris de poeţi ca un „Crist care umblă pe ape“. Povestea de dragoste care a reînviat bătrânul far

Începutul şi sfârşitul unei minuni arhitectonice. Cum au distrus germanii „Cuibul Reginei“, clădirea construită în portul Constanţa „între cer şi apă“

Terminus, primul hotel al Constanţei. Povestea construcţiei care rivaliza cu cele mai frumoase edificii din Europa