Studenţi israelieni de origine arabă, arestaţi preventiv pentru acţiuni criminale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru studenţi israelieni de origine arabă au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Constanţa pentru că au sechestrat un tânăr din Ploieşti.

Nassar Ali, Nassar Mohammed, Nassar Mustafa şi Yassin Tareo sunt acuzaţi că au sechestrat un tânăr din Ploieşti, fiind nemulţumiţi de faptul că autoturismul primit s-a defectat.

Studenţii l-au ameninţat că îl aruncă în mare. Văzându-şi viaţa pusă în pericol, pe moment tânărul din Ploieşti a fost de acord cu cererile străinilor, însă imediat s-a dus la Poliţie. 

Doi dintre agresori au fost prinşi în trafic, ceilalţi doi s-au predat la Poliţie. Toţi studenţii au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce au fost prezentaţi la Judecătoria Constanţa. 

Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) îşi exprimă dezaprobarea faţă de faptele pentru care sunt cercetaţi cei patru studenţi străini din cadrul Facultăţii de Medicină  şi aşteaptă finalizarea anchetei.

„Conducerea universităţii nu poate comenta o anchetă care îşi urmează cursul şi nici comportamentul unor tineri în afara zonei academice. Dacă faptele care fac subiectul  anchetei se confirmă, la finalizarea cercetărilor, UOC va lua măsurile care se impun, conform regulamentelor interne în vigoare“, se arată într-un comunicat de presă. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite