Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei moarte în incendiul dintr-un apartament din Constanţa: fusese înjunghiată înainte de izbucnirea focului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a izbucnit într-un apartament situat pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa
Incendiul a izbucnit într-un apartament situat pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa

Fetiţa în vârstă de doi ani decedată în incendiul de săptămâna trecută din municipiul Constanţa, în care a murit şi mama ei, iar sora ei a fost grav rănită, fusese înjunghiată cel mai probabil cu un cuţit înainte de izbucnirea focului, au stabilit anchetatorii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cei care coordonează ancheta în acest caz, au fost sesizaţi că pe data de 31 august, în jurul orei 22.10, într-un apartament din municipiul Constanţa a izbucnit un incendiu, în urma căruia o femeie de 33 de ani şi fiica sa de doi ani au decedat

“În prezent s-a dispus efectuarea unor expertize medico-legale pentru a se stabili cauzele şi împrejurările deceselor celor două persoane, iar în concluziile preliminare formulate de medicii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa s-a stabilit că pe corpul victimei minore decedate există urme de înjunghiere ce au fost produse cu un obiect tăietor înţepător, posibil cuţit”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de omor, tentativă la infracţiunea de omor şi distrugere.

Una dintre variantele anchetatorilor este că mama, o femeie din Ucraina, şi-a înjunghiat fetiţa cea mică, după care ar fi dat foc locuinţei.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină pe data de 31 august, la incendiul izbucnit într-un apartament situat pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale, două ambulanţe şi două echipaje SMURD.

Deoarece scara blocului de patru etaje a fost inundată cu fum, o parte dintre locatari au ieşit singuri înainte de sosirea pompierilor, iar restul au fost evacuaţi de echipele de intervenţie.

În urma incendiului, o femeie şi copilul ei în vârstă de doi ani au murit, iar o fetiţă de patru ani şi un bărbat au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.

De asemenea, trei femei şi un bărbat au avut nevoie de asistenţă medicală din partea echipajelor de ambulanţă prezente la faţa locului, persoanele respective refuzând transportul la spital.

După stingerea incendiului, locatarii blocului au revenit la locuinţele lor.

Fetiţa în vârstă de patru ani suferise arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, inclusiv arsuri ale căilor respiratorii, fiind transferată la Spitalul «Grigore Alexandrescu» din Bucureşti. Bărbatul de 34 de ani, cel care a salvat-o pe fetiţa de patru ani, nu a avut nevoie de internare. Soţul femeii şi tatăl copiilor se află la muncă în străinătate.

   

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite