Radu Mazăre face Revoluţia Cubaneză la Mamaia cu băieţii lui Fidel Castro şi Che Guevara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre împreună cu fiul lui Fidel Castro în Mamaia.
Radu Mazăre împreună cu fiul lui Fidel Castro în Mamaia.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat luni, 15 septembrie, primele surprize pe care le pregăteşte pentru carnavalului Mamaia, ediţia 2015. El a dezvăluit că are promisiuni că la tema despre Cuba vor fi prezenţi băieţii lui Fidel Castro şi Che Guevara.

Radu Mazăre a spus că la sfârşitul acestei săptămâni s-a aflat pe litoral băiatul lui Fidel Castro cu care primarul a discutat despre carnavalul de anul viitor. “Când era Băsescu cu Udrea prin Mamaia, cu cine credeţi că eram eu ? Cu băiatul lui Fidel Castro. Am discutat cu el şi probabil că în deschiderea carnavalului de anul viitor, în tema cu Fidel şi cu Che Guevara, va veni atât el, cât şi băiatul lui Che Guevara”, a spus Radu Mazăre.

Deocamdată, tema Revoluţiei Cubaneze este singura anunţată de primar pentru carnavalul de anul viitor. El anunţase că în calcul şi o ediţie a carnavalului despre perioada comunistă, dar încă nu a luat o decizie finală în privinţa acesteia.

Primarul Constanţei a interpretat mai multe personaje la carnavalul Mamaia în ultimii ani. El a fost spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabucodonosor şi Suleyman Magnificul. În această vară Radu Mazăre a întruchipat trei personaje. Primul a fost împăratul roman Cezar, a urmat domnitorul Ştefan cel Mare, iar pe data de 30 august, edilul s-a costumat în Ramses al II-lea. Ultima ediţie din acest an a fost şi printre cele mai spectaculoase deoarece la carnaval au fost aduse şi mai multe animale de la un circ.

Vă mai recomandăm:

Mazăre, faraonul Egiptului. La ultima ediţie a Carnavalului Mamaia, spectatorii vor fi purtaţi în lumea Egiptului Antic

Radu Mazăre nu renunţă la decizia de a folosi animale la ultima ediţie a carnavalului
 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite