Psiholog criminalist, despre tatăl care şi-a omorât fata de 14 ani: „Este prea ciudată crima aceasta”
0Specialiştii atrag atenţia că în cazul unor astfel de crime, orice informaţie venită de la persoanele aflate în anturajul familiei poate fi deosebit de importantă.
Un tată şi-a omorât fiica cea mare, de numai 14 ani, apoi a încercat să se sinucidă injectându-şi o substanţă toxică. Anchetatorii i-au în calcul două ipoteze: strangularea sau injectarea cu aceeaşi substanţă şi a victimei. „Moartea a fost violentă”, spun anchetatorii care verifică şi varianta că între cei doi ar fi putut exista relaţii sexuale.
Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, spune că vecinii pot avea dreptate cu privire părinte. „Apele liniştite sunt periculoase, sunt adânci.”
De asemenea, şi informaţia conform căreia fata şi tatăl purtau nume diferite, deşi el era părintele natural al fetei trebuie luată în considerare, crede psihologul. Oamenii din sat spun că în urmă cu 14 ani, când s-a născut Elena, tatăl era plecat la muncă în Spania, iar mama a înregistrat copilul pe numele ei de fată.
„Trebuie luat în seamă că e posibil ca în capul lui să fie ideea aceasta: că nu e fata lui. Şi e posibil să se ajungă la incest sau la lucruri de genul acesta”, explică Liviu Chesnoiu.
Phihologul recunoaşte că avem foarte puţine informaţii deocamdată şi contradictorii. dacă la început se vehicula ipoteza că fata a fost ucisă prin injectarea unei substanţe folosite în agricultură, acum surse apropiate anchetei susţin că fata a murit prin strangulare.
„Este prea ciudată crima aceasta. Nu omori un copil în halul acesta, injectându-l cu o substanţă, decât dacă ea l-a ameninţat cu ceva (că-l spune cuiva că-i face anumite lucruri). Nu iese fum fără foc”, încearcă psihologul o explicaţie la una dintre ipotezele vehiculate.
De asemenea, specialistul spune că acum oamenii din anturajul familiei (rude, vecini) vor putea începe să vorbească: „moarte fără bănuială şi nuntă fără scandal nu există. Este posibil să-şi amintească lumea că el a spus cândva că nu e copilul lui sau că se lua de ea.” Sunt detalii foarte importante pentru o anchetă.
Ca de fiecare dată, în cazul unui omor, lumea discută efectul, nu cauza. Liviu Chesnoiu atrage atenţia că societatea joacă un rol deosebit de important pentru a preveni astfel de drame. „Dacă eşti învăţătoare sau diriginte şi simţi că un elev de-al tău e abătut, îl iei deoparte şi discuţi cu el. La fel primarul, Săcele e o comunitate mică, sau preotul poat sesiza orice formă de violenţă domestică. De la ele se trag toate nebuniile”, adaugă specialistul.
Pe aceeaşi temă: