Alegeri locale 2020. Procesul de votare a fost oprit în Costineşti: buletine de vot tipărite greşit UPDATE
0În această dimineaţă, procesul de votare a fost oprit în Costineşti, după ce membrii comisiei de votare au descoperit o greşeală pe buletinele de vot.
UPDATE Procesul electoral a fost reluat în comuna Costineşti tot cu buletinele greşite pentru Primărie, oamenii fiind anunţaţi de existenţa acestei erori, iar în momentul când vor sosi buletinele care urmează să fie tipărite, doar acestea vor fi folosite.
Reprezentanţii Biroului Electoral Costineşti au declarat că a fost reluat procesul de votare după ce a fost oprit aproximativ două ore din cauza unei greşeli pe buletinul pentru candidaţii la Primărie, în sensul că în căsuţa cu numele candidatul liberal se afla sigla Pro România şi cea a PNL.
Buletinele de vot care au ajuns la secţia de votare din satul Schitu, comuna Costineşti au fost tipărite greşit. Într-una dintre căsuţe, apare numele unui partid şi sigla altei formaţiuni politice. În total, au fost tipărite greşit 3.100 de buletine.
Locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Denis Gabriela Ghervase, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că se lucrează la o adresă prin care să se aducă la cunoştinţa Biroului Electoral Central situaţia de la Costineşti.
Până la oprirea procesului de votare, în secţia de la Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu din Costineşti votaseră 11 persoane, iar în cea de la şcoala primară Ion Creangă din Schitu votaseră 7 persoane. În comuna Costineşti sunt 2.767 de alegători.
Pe aceeaşi temă: