Primarul Decebal Făgădău, mesaj de rămas-bun de la constănţeni: „Poate că aşteptările erau mai mari de la aceşti 4 ani“ VIDEO
0Decebal Făgădău (PSD), primarul Constanţei care va preda ştafeta lui Vergil Chiţac (PNL), a transmis, după zile de tăcere, un mesaj public.
El a afirmat că este mândru de constănţeni şi de oraşul Constanţa.
„Paate vremurile, poate timpul nu au fost cele mai blânde cu mine şi echipa mea, poate că aşteptările dvs, la fel ca şi ale mele, erau mai mari de la aceşti 4 ani pe care i-am încheiat.
Dar vă spun cu mâna pe inimă, că am lucrat zi de zi, cu pasiune, alături de echipa mea pentru că oraşul nostru să fie din ce în ce mai sănătos, mai puternic. Rămân peste 50 proiecte, în diferite etape, ce depăşesc 900 milioane lei. Oraşul este fără datorii - 2% este unul dintre cele mai scăzute din România. Practic, Constanţa nu are datorii.
Rămâne o echipă ce are criterii de integritate, standarde, proceduri, care sper să lucreze din ce în ce mai mult, mai bine în slujba dvs.
Pentru mine a fost onoarea vieţii mele să fiu primarul dvs timp de 4 ani. Mă rog la bunul dvs să rămâneţi sănătoşi, puternici, uniţi Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu, dragi constănţeni“, a transmis Făgădău.
El a obţinut cu 5.000 voturi mai puţin decât Chiţac şi cu 1.000 voturi mai puţin decât candidatul situat pe locul 2, Stelian Ion (USR PLUS).
Pe aceeaşi temă: