Pastorala tomitană la Învierea Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalt PreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis credincioşilor un mesaj public cu ocazia Sărbătorilor pascale. Iată cuvântul ierarhului Bisericii tomitane, adresat în Săptămâna Mare.

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, har şi pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, iar de la noi, părinteşti binecuvântări.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea”

Hristos a înviat!

Iubiţi credincioşi,

Se cuvine să aducem mulţumire Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem în zilele Sărbătorii Sărbătorilor şi a Luminii tuturor luminilor, în care suntem chemaţi să prăznuim cu bucurie Învierea Domnului. În această zi a bucuriei pline de Sfânta Lumină, Hristos înviază din mormânt ca un Atotputernic, zdrobeşte încuietorile iadului şi puterea morţii, eliberând toată umanitatea de povara păcatului şi împărtăşindu-ne fiecăruia Viaţa Sa spre mântuire.

Pentru aceasta, toată suflarea este chemată în Sfânta noastră Biserică, pentru a lua parte la bucuria trăirii şi a mărturisirii Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viaţă veşnică şi credinţă dreaptă, după cum spune cântarea: „Cerurile să se veselească după cuviinţă şi pământul să se bucure; şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veşnică”.

Această zi a Învierii este şi izvorul nădejdii noastre în Dumnezeu şi arvuna Învierii celei de obşte, care ne aduce tuturor biruinţa Vieţii asupra morţii, a Luminii asupra întunericului şi a Binelui asupra păcatului.

Această nădejde a noastră vine din glasul îngerului care a vestit Învierea, din vestirea mironosiţelor către Apostoli, din propovăduirea apostolilor către lumea întreagă, din sângele martirilor care şi-au dat viaţa pământească pentru viaţa cea cerească, din învăţătura Sinoadelor Ecumenice, din mărturia sfinţilor Bisericii, şi, nu în ultimul rând, din cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne fundamentează dogmatic credinţa în Înviere, spunând: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”.

Lumina veşnică a Învierii lui Hristos se sălăşluieşte tainic în Biserică, iar prin Biserică în fiecare din sufletele noastre, prin rugăciune, prin Evanghelie, prin Sfintele Taine, prin faptele bune ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, într-un cuvânt prin dobândirea sfinţeniei, înţeleasă ca unire jertfelnică a omului cu Dumnezeu, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Chiar înainte de Învierea Sa Hristos învaţă pe ucenicii Săi că jertfa este calea desăvârşirii iubirii creştine: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”.

Iubiţi fraţi întru Domnul,

Iată, aşadar, că Ziua Învierii aşează în sufletele noastre dorinţa Mântuitorului Hristos de a fi pururea cu noi, de a ne face părtaşi bogăţiei Vieţii Sale. Iar dacă Dumnezeu doreşte aceasta, înseamnă că noi suntem chemaţi să-i răspundem, purtând în noi dorul de a fi împreună cu El. Despre acest dor Însuşi Mântuitorul vorbeşte la Cina cea de Taină, ca despre un dor de a ne întâlni cu Dumnezeu, de a ne bucura de prezenţa Lui ca de a cuiva drag, ca un dor de chipul lui, de glasul lui, de comuniune cu el. Căci nu mulţimea sau felurimea bucatelor de pe masă dau bucuria unei astfel de întâlniri, ci prezenţa nemijlocită a persoanei care ne este dragă.

De această iubire a lui Dumnezeu s-a bucurat întreaga creaţie începând cu Adam, pe care Domnul, cinstindu-l cu chipul Său, l-a aşezat în Raiul desfătării făgăduindu-i viaţă fără de moarte şi desfătare de veşnicele bunătăţi, prin păzirea poruncilor Sale. Dacă pe Adam greşeala l-a îndepărtat de această iubire, el rătăcind calea mântuirii şi supunându-se păcatului, morţii şi stricăciunii, iată acum Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu a uitat zidirea Sa, nici nu Şi-a întors faţa de la cel care se depărtase de la El, ci „la plinirea vremii, El, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut şi din Sfânta Fecioară întrupându-Se S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, asemenea făcându-Se cu noi la trup ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale”.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu întrupat se jertfeşte şi îşi asumă moartea, această stare nefirească de despărţire a sufletului de trup, pentru ca puterea Sa dumnezeiască să le unească din nou prin Înviere, spre „o unire veşnică şi de nedesfăcut”, precum spune Sfântul Grigorie de Nissa. Suntem chemaţi, aşadar, să gustăm din ospăţul acesta, al dragostei dumnezeieşti, din această Cină tainică, în care Hristos, Paştele nostru, jertfa cea vie şi nejertfită, ni se dăruieşte ca hrană, mângâiere, întărire şi curăţire.

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut trup, ca omorât fiind cu trupul să facă vii pe toţi prin puterea Lui”. Prin aceasta, El aşează din nou pe om înaintea Tatălui Ceresc, chemându-l la împăcare şi comuniune veşnică cu Acesta. În acest fel, Dumnezeu Însuşi îşi mărturiseşte dragostea Sa prin lucrarea celor necesare ridicării omului din prăpastia păcatului şi din robia morţii. Hristos cel Înviat primeşte ca om, ceea ce avea din veci ca Dumnezeu şi prin aceasta, dobândeşte pentru noi toată bogăţia darurilor dumnezeieşti, spre a le revărsa neîncetat asupra noastră.

Taina cea mare a acestui praznic este iubirea cea negrăită a lui Dumnezeu Care dăruieşte mântuirea lumii prin jertfa Sa cea nepreţuită, preacuratul Său Trup şi Sânge, ca un „Mieluşel nevinovat, Care de bunăvoie pentru noi toţi S-a jertfit. O, taină neînţeleasă şi iubire negrăită, spune Sfântul Grigorie Teologul, pe care mintea omului nu o poate cuprinde”. Mântuitorul a biruit în Sine păcatul şi moartea, curăţind firea noastră de toată întinăciunea, prin această dragoste nemărginită pentru noi.

Aşadar, Învierea lui Hristos nu este o simplă aducere aminte a unui fapt petrecut în urmă cu mii de ani, ci este înnoirea împărtăşirii de o viaţă nouă, prin lumina cea neînserată. Astfel, ne facem părtaşi la slava lui Hristos cel Înviat, prin care devenim „fii ai lui Dumenzeu, prin har şi după har”, cum ne tâlcuieşte Sf. Ap. Pavel.

De aceea, cu toţii suntem chemaţi în această noapte sfântă să gustăm din Hristos, potirul Vieţii celei fără de moarte, din băutura cea vindecătoare de dureri şi de boli sufleteşti şi trupeşti, care înmugureşte în noi semnele primăvăratice ale refacerii noastre spirituale. Hristos, Domnul nostru, prin Învierea Sa din morţi a distrus cauza morţii acestei lumi, păcatul, după cum ne arată atât de lămuritor Sfântul Apostol Pavel: ,,Plata păcatului este moartea şi, aşa cum cei din Adam mor, tot astfel, cei care cred în Hristos înviază cu El, căci moartea nu-i mai stăpâneşte.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Prin Înviere, natura întreagă recapătă viaţa autentică şi sufletul omului este salvat din negura pieirii de către Preabunul Dumnezeu. În această perioadă a Sfintelor Paşti, gândurile noastre se înaripează către cele cereşti, iar strălucirea Sfintei Învieri se oglindeşte peste toată Creaţia. Sufletul nostru este îmbrăcat cu o linişte şi o mângâiere imposibil de exprimat în cuvinte; lumina înţelegerii celor duhovniceşti se aprinde şi mai mult, iar lacrimile bucuriei se scurg pe inimile noastre pentru primirea Sfintei Lumini. Nu poate fi cuprins doar în cuvinte duhul Sfintelor Paşti fără a fi simţit, iar noi nu putem exista desăvârşit fără Sfânta Înviere.

Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, a înviat, fiind El Însuşi Viaţa, „căci în El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii”, după cum mărturiseşte Sf. Pavel. De altfel, El Însuşi mărturiseşte: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” şi „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Tot El a proorocit despre moartea şi Învierea Sa, spunând ucenicilor Săi să nu se întristeze şi să nu se smintească, căci face aceasta cu voia şi puterea Sa: „Eu îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am să-l pun şi putere am iarăşi să-l iau”.

Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre două înţelesuri ale Învierii. Este o înviere de obşte, a trupului cel adormit şi întors în ţărâna din care a fost luat, prin unirea cu sufletul, spre viaţa de veci, în ziua Parusiei, a venirii Domnului întru Slava Sa, când fiecare dintre noi vom fi judecaţi spre a primi pentru veşnicie cele ce ni se cuvin. Despre această înviere de obşte Mântuitorul a spus: „nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au facut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”.

Este însă şi o altă înviere, cea duhovnicească. Astfel, noi, cei ce suntem biologic vii, putem învia cu duhul, spre viaţa cea adevărată în Hristos. Această înviere se dobândeşte încă de aici, de pe pământ, după cuvântul Apostolului Pavel care zice că „pe noi, cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii, împreună cu Hristos” şi, iarăşi, „îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi”.

Învierea duhovnicească se dobândeşte, aşadar, prin credinţa în Hristos şi este cea mai importantă pentru viaţa noastră de aici, deoarece Hristos ne făgăduieşte: „Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică”. Astfel, credinţa noastră în cuvintele Sale ne ridică la Învierea întru Hristos. Cuvintele Sale, care „sunt duh şi sunt viaţă”, ne dau puterea să lucrăm faptele bune ale credinţei, căci „credinţa fără de fapte moartă este”.

Iubiţi fii sufleteşti

Nouă, celor de pe pământul apostolic al Dobrogei, ne-a fost adusă lumina Învierii de către Sfântul Apostol Andrei, părintele duhovnicesc al tuturor românilor, pentru că el însuşi a călcat pe pământul dintre Dunăre şi Mare şi a creştinat pe strămoşii noştri. Dovadă ne este şi astăzi peştera sa, care, în această noapte sfântă, devine pentru noi mormântul învierii duhovniceşti a neamului nostru românesc.

Ca arhi-păstor pe acest pământ apostolic şi sfânt, rog pe Hristos Cel Înviat ca Luminosul Praznic al Învierii Sale să reverse belşug de Har, de pace şi de bucurie peste frăţiile voastre şi peste toţi cei pe care îi purtaţi în inimi şi îi pomeniţi, făcându-vă tuturor parte de odihna cea de Sus, a sfinţilor, cea care înveşniceşte întreaga fiinţă şi o desăvârşeşte. Totodată, vă adresăm tuturor părinteşti urări de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu bimilenarul salut pascal: „Hristos a Înviat!”

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

                                                                                † Teodosie,
                                                                        Arhiepiscop al Tomisului

Vă mai recomandăm

VIDEO Slujba de Înviere pleacă de pe faleza Cazinoului. Programul complet al ÎPS Teodosie din Săptămâna Mare

FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite