Nicolae Matei, primarul din Năvodari, va fi cercetat sub control judiciar
0Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei. El va fi cercetat sub control judiciar.
„Mă aşteptam la o astfel de decizie. Prejudiciul bombă din dosarul instrumentat de cei de la DNA nu există. Cred că nu s-au avut în vedere toate elementele atunci când s-a luat decizia reţinerii. Prejudiciul este mult prea mare faţă de bugetul oraşului, dar eu spun că nu există.
Cred că, după o analiză mai aprofundată, se va face lumină. Eu sunt primul interesat să se facă lumină în acest caz. Nu voi trece o perioadă pe la Primărie, pentru că aşa a decis instanţa, deoarece s-a pus în discuţie modalitatea de exercitare a atribuţiilor. Ţin să menţionez că nu am fost suspendat din funcţie, dar consider că este mai bine, până voi analiza decizia instanţei, să nu trec pe la Primărie“, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, Nicolae Matei.
Primarul oraşului Năvodari a fost citat vineri dimineaţă la sediul DNA Constanţa pentru a răspunde întrebărilor ofiţerilor anti-corupţie. El este cercetat în două dosare care au legătură cu afacerile Primăriei Năvodari şi cu finanţarea echipei de fotbal Săgeata Năvodari.
Audierile au avut loc până la ora 15.00, moment în care edilul a fost scos din sediul DNA cu cătuşele la mâini şi dus în arestul IPJ Constanţa.
Matei Nicolae a mai fost trimis în judecată într-un dosar separat.