Mănăstirea ridicată pe locul fostei colonii de muncă la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Poveştile de groază din lagărul „Plaiul Popilor“

Mănăstirea ridicată pe locul fostei colonii de muncă la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Poveştile de groază din lagărul „Plaiul Popilor“

Mănăstirea Galeşu FOTO Mariana Iancu

Mănăstirea situată la ieşirea din satul Galeşu, comuna Poarta Albă, a fost ridicată pe locul fostului lagăr Coasta Galeşu, un loc pustiit, în bătaia vânturilor dobrogene şi lipsit de orice sursă de apă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră, începute pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej au adus schimbări şi asupra satului Galeşu şi i-au tulburat viaţa linştită de până atunci. Începând din Poarta Albă traseul Canalului înscrie o curbă, părăseşte direcţia iniţială a vechii Văi Carasu (cea dintre Megidia şi Cernavodă) şi o urmează pe cea a unui mic afluent (azi dispărut). 
 
Vatra Galeşului era situată chiar pe acea vale mică, fapt care a condus la demolarea şi strămutarea caselor, satul despicându-se în două. O parte din locuitori s-au aşezat în Poarta Albă, alţii au plecat la Constanţa sau Megidia. Cei rămaşi şi-au întemeiat gospodării pe partea dreaptă a Canalului . Acelaşi destin l-au avut şi cimitirele creştin şi turcesc, care au fost mutate pe malul stâng al Canalului.
 
„Lagărul Plaiul Popilor“
 
Ionuţ Druche, de la Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului, povesteşte că, pe locul unde odinioară, după cum spun sătenii, înfloreau bujorii roşii, în afara satului, în drumul spre Ovidiu a fost înfiinţat cumplitul lagăr Coasta Galeşu. Locul lagărului a rămas în memoria locală sub numele Plaiul Popilor, pentru că aici se aflau în detenţie cu deosebire clerici. 
 
Între cei are au trecut prin acest loc de chin se numără Ilie Lăcătuşu, Asenie Boca, Adrian Făgeţeanu, Constantin Galeriu, Crăciun Oprea, Ioan Negruţiu şi mulţi alţii.

Acestă categorie socială era selectată şi izolată atât pentru a i se aplica umilinţe şi privaţiuni mai mari, cât şi pentru a se putea eroda mai uşor rezistenţa sufletească a celorlalţi condamnaţi. Locul lagărului situat pe o uşoară înăţime de aproximativ 50 de metri este expus total viforelor dobrogene şi în vremea aceea era complet lipsit de orice sursă de apă.

 
300 de deţinuţi într-o baracă
 
Roman Daniel din Beiuş judeţul Bihor fost deţinut politic mărturiseşte următoarele: „Am  ajuns la Colonia Galeşu în 17 ianuarie 1953, când am fost adus seara de la Poarta Albă... Lagărul era împrejmuit cu garduri de sârmă ghimpată, erau trei rânduri de garduri, cu două culoare între ele şi cu fâşie de siguranţă, săpată şi greblată tot timpul, ca să se vadă eventualele urme. La colţuri erau posturi de pază, iar pe stâlpi înalţi era montată câte o gheretă de adăpost, pentru cei ce păzeau lagărul. Erau păziţi de militari în termen, câte doi pe tură şi se schimbau la trei ore. Erau barăci de lemn, pentru 3.500 de deţinuţi. În fiecare baracă erau circa 300 de deţinuţi, baraca avea patru dormitoare.” 
 
Raţia alimentară mizerabilă a celor întemniţaţi era aceeaşi pentru toate lagărele Canalului şi consta dintr-o bucată pîine neagră de circa 100 de grame completată de un turtoi făcut din mălai alterat. „Era mărimea acelui turtoi cam cât un săpun de faţă, sau şi mai plastic - cât patru cutii de chibrituri aşezate una lîngă alta. Dimineţa se primea terci, tot din mălai alterat sau surogat de cafea, la amiază – o ciorbă oarecare fără consitenţă, seara aceleaşi lături ca şi la prînz, dar fără pîine sau mălai” . Rareori primeau în raţie carne de cal dar şi acea alterată.
 
Munca în lagăr era orientată spre excavare, transport şi depozitare a cantităţilor enorme de pămînt rezultat din săpături. O altă acţiune o constituia spargerea stâncilor şi a bolovanilor de calcar sau granit şi transformarea lor în pietriş utilizat la taluzarea malurilor sau la terasamentul căii ferate. Deţinuţii erau supuşi la munci istovitoare cu mijloace de muncă manuale: săpat, cărat cu roaba, încărcat-descărcat basculante, vagoane platformă sau vagonete. 
 
Calvarul miilor de robi sub teroarea vremurilor apocaliptice au fost cântat în versuri de către poeţii deţinuţi între care se numără şi Andrei Ciurunga basarabeanul din Cahul:
 
„Istoria, ce curge acum întoarsă, 
va ţine minte şi-ntre foi va strînge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe una sânge” 
 
Alegerea locului de mănăstire chiar pe locul fostului lagăr Coasta Galeşu a avut loc la sfârşitul lunii mai a anului 2012. A fost făcută de către IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului împreună cu Părintele Arhim Justin Pârvu, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, el însuşi fost întemniţat timp de 16 ani de regimul ateist-comunist la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Periprava. Părintele Justin este şi ctitorul sfintei mănăstiri. 
 
 
Sfinţirea locului de a avut loc pe data de 1 iunie 2012. În Hrisovul aşezat la temelia noului lăcăş de cult stau scrise următoarele: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu împreună lucrarea Sfântului Duh, s-a pus temelia Bisericii Paraclis cu hramul Sf Justin Martirul şi Filozoful, a Mănăstirii Poarta Albă închinată cinstirii tuturor sfinţilor români şi în aducerea aminte a celor jertfiţi în munca silnică, deţinuţi politici din anii 1950-1960 de la Canal, astăzi 1 iunie 2012“. 
 
Biserica paraclis, corpurile de chilii şi stăreţia sunt proiectate de arh. Ion Teodor din Constanţa. Biserica în stil bizantin, în formă de cruce, cu abside drepte şi cu pridvor închis, este construită din cărămidă şi acoperită cu ţiglă. Cele 13 ferestre ale bisericii sunt împodobite cu icoane pe sticlă  tip vitraliu reprezentând sfinţi români. Turla este luminată de jur împrejur prin 12 ferestre de dimensiuni mai mici împodobite de asemenea cu icoane pe sticlă tip vitraliu reprezentând serafimi. Biserica este ornată cu trei cruci de diferite dimensiuni: pe pridvor, respectiv pe turlă şi pe altar. 
 
citeste totul despre: