Istoria tumultuoasă a navei „Balcic“, bijuteria care a fost torpilată, a devenit pradă de război şi a sfârşit la fier vechi
0Nava „Balcic“, nume de rezonanţă pentru români, a avut o istorie zbucuimată în tipul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind scufundată paţial în 943, în timpul unui bombardament aerian german, în timp ce era acostată în portul Split, din Croaţia.
Nava „Balcic“ a fost construită în anul 1940 la şantierele Cantieri Navali Riuniti din Palermo. În caz de mobilizare, nava putea fi transformată şi adaptată necesităţilor de război şi putea transporta 1.500 persoane, 2.000 cai, 150 trăsuri, 50 camioane, 120 chesoane. De asemenea, i se puteau instala patru tunuri antiaeriene.
După sosirea în ţară, nava „Balcic“, împreună cu navele mixte „Mangalia“ , „Sulina“ şi „Cavarna“ a început călătorii regulate între România şi America. În timpul războiului a fost închiriată societăţii „Deutsche Levante Line“, pentru transport de mărfuri.
La data de 11 septembrie 1943, nava Balcic s-a scufundat în timpul unui bombardament aerian german, în timp ce era acostată în portul Split (în prezent, Croaţia).
Declaraţia comandantului navei, Alexandru Filipan, a fost consemnată de Corina Apostoleanu şi Constantin Cumpănă în volumul „O flotă pierdută. Voiaje neterminate“. „În ziua de 8 septembrie 1943, la orele 5.44, m/ v «Balcic» pleacă dela Gravosa cu un încărcământ de 5.250 tone bauxită cu destinaţia Trieste. În aceeaşi zi, la orele 15, sosim la Spalato, la ordine, urmând ca a doua zi, 9 septembrie, conform instrucţiunilor
Comandamentului Marinei Italiene, să ne continuăm călătoria“, începe comandantul declaraţia. În aceeaşi seară, la orele 20.30, postul de radio Roma anunţa oficial încheierea Armistiţiului. Comandantul s-a prezentat imediat la Comandamentul Marinei Italiene, insistând să i se permită plecarea imediată din Spalato, intenţionând de a pleca din nou la Gravosa, unde ştia că se găsesc trupe germane şi autorităţi croate.
Din contră, Comandamentul Marinei i-a pus în vedere că nu are voie să părăsească portul, retrăgându-i şi instrucţiunile ce le primise cu o oră înainte. O plecare forţată din partea vasului era imposibilă, deoarece în port erau câteva torpiloare şi în timpul nopţii intrarea porului era închisă cu plăci antisubmarine, iar la capetele digurilor se afla artilerie.
A doua zi, 9 septembrie 1943, li se confirmă din nou ordinul de a nu părăsi portul şi li se pune gardă armată pe cheu, nimeni nemaiavând voie să debarce. La orele 12, patru tancuri italiene se opresc în prova lor, la 50 metri, iar un ofiţer italian se prezintă pentru a-l conduce, împreună cu şeful artileriei bordului, spre a lua contact cu generalul de Corp de Armată Cigalia, care se găsea în birourile Gării, în apropierea vaporului.
Vasul, sechestrat
„Acesta îmi spune că începând de astăzi, 9 septembrie, Italia se găseşte în stare de război cu Germania şi îmi cere să ordon debarcarea imediată a tuturor militarilor germani, împreună cu armamanetul lor, iar în ceea ce priveşte vasul, care avea mărfuri pentru Germania, să fie sechestrat până va primi ordine precise dela Roma. Am răspuns că nu pot da un astfel de ordin militarilor germani, de a se preda prizonieri, iar atunci generalul italian a comunicat ordinul printr’un translator şefului artileriei, Kraus Nicolaus, să se predea, împreună cu cei 17 soldaţi ai săi, ceea ce acesta a consimţit.
În acest timp, la bord se aruncau în mare închizătoarele tunurilor şi mitralierelor, făcându-le inutilizabile. La orele 13.15, un căpitan italian, împreună cu 60 soldaţi armaţi, a ridicat pe cei 18 artilerişti germani. În aceeaşi zi, un grup de 12 soldaţi, conduşi de un subofiţer, vin la bord şi demontează piese dela tunuri şi lămpile dela aparatele T.F.F.“, continuă comandantul darea de seamă.
Atunci, a convocat toţi ofiţerii bordului şi a hotărât, de teama că italienii îi vor forţa să plece cu trupe în Italia, să pună vasul în imposibilitate de mişcare, demontând mai multe piese din maşină şi ascunzându-le în tancuri şi în alte locuri sigure.
În aceeaşi zi, avioane germane, zburând deasupra oraşului, aruncau manifeste, iar populaţia oraşului, sub văzul autorităţilor militare italiene, manifesta pe străzi cu steaguri roşii şi cu insigne comuniste. Povestea s-a repetat a doua zi.
Primele bombe
„În ziua de 11 septembrie 1943, la orele 8.30, apar 6 avioane germane («Stuka»), care încep a bombarda portul. Din acestea, trei avioane atacă în picaj vasul nostru şi magaziile unde eram acostaţi. O bombă cade pe puntea tribord, în dreptul magaziei nr. 2, iar alta cade lângă coş, pe puntea bărcilor. A treia bombă cade pe cheu, lângă vas, în dreptul scării, schijele sale perforând corpul în tribord, în sute de locuri, şi omorând pe timonierul Pop Tamaş, ce era de vardie, şi pe maistrul lemnar Chiforeanu Ştefan, ce se afla la scară“, spune comandantul navei Balcic.
Mai mulţi membri din echipaj au fost răniţi grav. La orele 11, avioane atacă din nou portul şi vasele ce plecau. În maşină, bomba ce a lovit coşul a avariat tuburile de eşapament ale motorului principal, tubulatura de apă dulce şi sărată, precum şi ambele tancuri de compensă.
Bomba ce a căzut pe cheu a distrus cabinele de la centru ale personalului şi bărcile de salvare din tribord. Restul echipajului se refugiază într-o grădină din apropiere.
Între timp, trupele italiene intră în panică, predau armele partizanilor slavi şi se refugiază în împrejurimile oraşului, iar parte se înrolează în rândurile rebelilor.
La orele 16, grupuri de partizani înarmaţi au incendiat vasele rămase. Comandantul, cu o parte din echipaj, s-a dus la bord, iar grupurile de partizani, văzând că sunt armaţi, se retrag, după ce-au întrebat dacă sunt croaţi pe bord.
O serie de ambarcaţiuni încărcate cu muniţiuni şi incendiate, ard şi explodează până noaptea târziu. O corabie cu muniţiuni, acostată în prova noastră, este dezlegată de la cheu de noi, iar vântul o îndepărtează.
La 12 septembrie 1943, rebelii au venit la bord, având asupra lor arme automate şi le-a pus în vedere să părăsească nava, luând asupra lor doar ceea ce era strict necesar. În tot acest timp, bombardamentele aeriene au continuat fără încetare, lovind vasul.
Echipajul românesc, în închisoarea oraşului
„În ziua de 19 septembrie 1943, seara, suntem pe neaşteptate luaţi de partizani, sub motivul că vor să facă o percheziţie prin bagaje, fără a ni se mai permite să luăm ceva cu noi şi promiţându-ne că peste o oră ne vom putea întoarce.
Sub acest pretext am fost conduşi la închisoarea oraşului şi încarceraţi câte 25 într-o celulă, având voie să ieşim în curte câte 10 minute pe zi, pentru spălat. În acest timp, în refugiul unde stătusem până atunci, rebelii ne furau puţinele lucruri ce putusem salva dela bord.
După 3 zile, în ziua de 22 septembrie 1943, suntem transferaţi dela închisoare la cazarma «Roma», unde ne putem bucura de libertate de a umbla prin curte toată ziua. În toate aceste zile, aviaţia germană bombardează şi mitraliează fără încetare în oraş şi în munţii din împrejurimi.
Suntem întrebuinţaţi de rebeli la diferite corvezi, precum şi la transportul de tunuri şi muniţiuni în munţi, în apropierea frontului. Tratamentul ni se înăspreşte din ce în ce, pe măsură ce rebelii se organizează în oraş“, continuă povestea comandantului.
Vasul era scufundat în port. Echipajul a părăsit portul cu un vapor, ajungând în România la 6 octombrie 1943.
La data de 7 octombrie 1943 au început operaţiunile de ranfluare a navei, dar acestea au fost întrerupte în ziua de 21 octombrie, întrucât nava a fost incendiată şi a ars două zile, în urma unui atac aerian. Din cauza bombardamentelor şi a lipsei de personal, operaţiunile de salvare nu au mai fost continuate, nava fiind considerată pierdere totală şi definitivă.
La data de 7 februarie 1947, conform sentinţei Tribunalului pentru prada maritimă de război din Split, nava „Balcic“ a fost considerată pradă de război.
În aprilie 1947 au fost reluate operaţiunile de ranfluare şi s-a reuşit repunerea pe linia de plutire de către firma „Brodospas“ din Split, după care a fost preluată de „Jugolinija“. Vasul cu o istorie atât de zbuciumată a fost tăiat la Perama, în iulie 1979. din anul 1951 nava s-a numit „Vojvodina“.
Vă mai recomandăm:
FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
Se încarcă comentariile...
