Incident la Penitenciarul Poarta Albă. Un deţinut s-a urcat pe acoperiş şi ameninţa că se sinucide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Poarta Albă                                                     FOTO: Arhiva Adevărul
Penitenciarul Poarta Albă                                                     FOTO: Arhiva Adevărul

Incidentul s-a produs la Penitenciarul Poarta Albă, secţia exterioară Valu lui Traian. Deţinutului i s-a întocmit un raport de incident.

Un deţinut încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, secţia exterioară Valu lui Traian, s-a urcat marţi, 10 decembrie, în jurul orei 11.00, pe acoperişul secţiei, ameninţând cu un cuţit că se va sinucide.

Timp de două ore, psihologul penitenciarului şi alţi responsabili au dus tratative cu deţinutul pentru a renunţa la ameninţare.

În jurul orei 13.00, bărbatul a coborât de pe acoperiş. A fost examinat medical şi nu s-au constatat niciun fel de răni produse.

Se pare că deţinutul a solicitat o învoire deoarece un copil i-ar fi murit în timpul unui incendiu. Pentru că nu a primit un răspuns din partea conducerii penitenciarului, omul a protestat în acest mod.

Tot la Penitenciarul Poarta Albă a avut loc astăzi o evadare. În jurul orei 1200, s-a constatat că deţinutul VULPE DUMITRU DANIEL, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (336 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza localităţii Constanţa. Deţinutul a fost prins după câteva ore.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Deţinutul de la Poarta Albă care a evadat a fost prins

Toţi condamnaţii de la Poarta Albă au optat pentru PSD. Primar: „O singură dată deţinuţii au votat cu altcineva“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite