Goeleta „Speranţa“, destin ca-n filme. Bătrânul marinar Marin Deboveanu, cel care a construit-o, dezvăluie secretele corabiei din „Toate pânzele sus!“
0
În 1970, ofiţerul de marină Marin Deboveanu (81 de ani) începea să construiască goeleta „Speranţa“, celebra ambarcaţiune pe care echipajul lui Lupan din ecranizarea romanului „Toate pânzele sus!“ a plecat spre Ţara de Foc. La 35 de ani de la dispariţia navei, Deboveanu povesteşte aventurile prin care a trecut până ca „Speranţa“ să ridice toate pânzele sus.
Marin Deboveanu (81 de ani) îşi tunde barba marinăreşte, iar dacă şi-ar pune un chipiu pe cap, ai zice că acum a coborât de la timonă. Însă atunci când vorbeşte despre cum s-a născut goeleta „Speranţa“ i se luminează faţa, ca unui tată care se mândreşte de copilul său.
Când a primit misiunea de a realiza o navă pentru Studioul Cinematografic Bucureşti, la sfârşitul anilor ’60, Marin Deboveanu, un împătimit al construcţiilor de corăbii, lucra la Mangalia, la Marina Militară. Pentru această sarcină l-a recomandat amiralul de la acea vremea, Grigore Marteş.
Totul a pornit când Studioul Cinematografic Bucureşti a primit propunerea televiziunii Tele München din Germania de a realiza o coproducţie a unui serial de televiziune, după romanul „Vasul fantomă“ de Jack London. Partea germană urma să vină cu actorii, iar partea română urma să asigure velierul din film. Iniţial, au contat pe bricul Mircea. Numai că nava şcoală era mult prea mare pentru rolul unei mici goelete a vânătorilor de foci. Aşa că trebuia urgent să se găsească o altă navă.
România putea pierde contractul şi, mai mult decât atât, trebuia să returneze valuta primită în avans, ceea ce însemna o nenorocire. „Nicolae Ceauşescu era atunci ahtiat după valută şi exista pericolul să piardă aceşti bani, iar cel care făcuse contractul – să intre la închisoare“, ne povesteşte Marin Deboveanu. S-a încercat găsirea unui proiectant de nave la Galaţi, la ICEPRONAV, însă acest institut de cercetări nu deţinea niciun proiectant de nave cu vele.
Ulterior, Studioul Cinematografic Bucureşti s-a adresat Marinei Civile, dar şi aici a fost refuzat. Era o vreme în care flota României era în perioada ei de glorie. Şantierele din toată ţara aveau termene clare de lansat nave la apă, şi aşa au ajuns într-un final la Marina Militară şi la Deboveanu. Momentul în care a acceptat propunerea Studiourilor Cinematografice Bucureşti l-a dus către celebritate.
Şantier în regie proprie
Goeleta, care avea să poarte mai apoi numele „Speranţa“ şi să fie platou de filmare pentru unul dintre cele mai îndrăgite filme româneşti – „Toate pânzele sus!“, s-a născut dintr-un fost pescador botezat „Jirlău“, tip Seiner SKS, o navă de larg. Pescadorul a fost construit la Turnu Severin şi se afla la Brăila. Deboveanu a luat de la Turnu Severin planurile şi a calculat dacă structura navei suportă pânzele şi o nouă construcţie. Calculele i-au ieşit pozitive, aşa că nu i-a rămas decât să se apuce de treabă.
Operaţiunile de predare-primire a navei „Jirlău“ de la Primăria Brăila către Studioul Cinematografic au durat trei luni, timp în care Deboveanu a început să facă proiectul şi să-şi caute echipa de lucru. Fostul marinar îşi aminteşte că în anul 1970, când s-a apucat de construirea navei, din cauza inundaţiilor, toate şantierele de la Dunăre erau sub apă şi nu l-au putut primi pentru a putea transforma pescadorul în goeletă.
„Atunci, am organizat eu un şantier în regie proprie, la Brăila. Am luat o planşă de proiectare de la Uzinele Progresul şi m-am dus în Hotelul Siretul. Am luat cea mai mare cameră, care avea trei-patru paturi, am lăsat doar unul, pentru mine, iar pe celelalte le-am scos afară şi am început să proiectez «Speranţa»“, povesteşte Marin Deboveanu. Toate piesele proiectate au fost realizate la şantierele din Galaţi, Brăila şi Tulcea, apoi montate pe un ponton la Brăila.
După program, după ce muncitorii care lucrau la corpul navei plecau acasă, veneau marangozul (n.r. – dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei ambarcaţiunilor) şi tâmplarii care lucrau la suprastructura navei.
Deboveanu îşi aminteşte că pe unul dintre muncitori l-a găsit la un atelier de făcut cazane pentru agricultură. „Dacă ştii să sudezi e bine!“, i-a spus muncitorului pe care l-a luat să ajute la construirea uneia dintre cele mai vestite corăbii din România.
Lemnul de catarge, adus de la Satu Mare
Pe un bac cu puntea goală, fără suprastructură, a întins pânzele pentru catarge. Dar mai avea nevoie şi de lemn. Constructorul a primit aprobare pentru tăierea a patru pini, care însă i-au fost alocaţi tocmai de la Satu Mare. „Am trimis acolo pe cineva care ştia limba maghiară, considerând că e necesar pentru rezolvarea optimă a problemei, numai că respectivul s-a dus şi s-a îmbătat şi, în loc să-mi aleagă patru pini drepţi buni pentru catarge, a venit cu nişte pini curbaţi care s-au dat probabil, în bătaie de joc.
Mai mult, şoferii cu peridocuri au protestat la lungimile mari de 12,14 şi 17 metri şi i-au tăiat şi pe ăştia în două. În sfârşit, i-am făcut şi catargele şi bompresul“, povesteşte cel care a construit goeleta din „Toate pânzele sus!“, pentru publicaţia „La drum – revista călătorului“.
Toată suprastructura navei pescador a fost modificată pentru a arăta ca o goeletă. „A fost o muncă titanică. Nu a fost uşor ce a făcut şi mai ales faptul că a făcut toate astea singur. Deboveanu a ras toate cabinele, a făcut calculele de stabilitate şi apoi a construit arborada. Spunea atunci că dacă nu iese nava, o mănâncă“, îşi aminteşte comandorul în rezervă Ovidiu Ionescu (65 de ani), un vechi prieten de-al lui Deboveanu. De altfel, Ionescu este cel care a şi pictat goeleta „Speranţa“.
Înmatriculată în Germania
Deboveanu s-a gândit şi la utilitatea navei, nu doar la aspectul ei. Astfel, a proiectat şi un loc la copastie, unde să stea operatorul, pentru a putea filma în voie acţiunea de pe punte. „M-am gândit că puntea trebuie să rămână liberă, pentru a avea actorii loc suficient de mişcare“, spune Marin Deboveanu. Scenele de interior din filme nu s-au turnat pe navă, ci în studioul cinematografic, întrucât era spaţiu mic şi nu era loc pentru toată echipa de filmare.
Însă nava lui Deboveanu trebuia să fie şi foarte sigură. „Pe ea urmau să urce şi să filmeze actori renumiţi, asiguraţi cu sute de mii de dolari. De altfel, după ce a fost terminată, a fost verificată de un inginer constructor naval german, iar vasul a fost înmatriculat de Registrul Naval German, Germanisher Lloyd“, spune el.
Nava a fost astfel construită încât să poată fi schimbată uşor din goeletă în goeletă cu gabieri, brigantină şi bric. Ele se diferenţează în funcţie de numărul de arbori de care sunt prinse catargele şi de felul catargelor.
„Pentru «Speranţa» am vărsat sudoare şi sânge“
În timp ce lucra la suprastructura ambarcaţiunii, Marin Deboveanu a fost lovit în cap de o ţeavă care se desprinsese din macara. A ajuns la spital şi, după ce şi-a revenit, s-a întors pe şantier. „Numai reflexele mele de sportiv de performanţă m-au salvat de un destin tragic. De la spital, după ce mi-am revenit, m-am întors în aceeaşi zi la şantier căci, dacă eu lipseam, nu avea cine să mă înlocuiască. Pot să spun că pentru Speranţa am vărsat sudoare şi sânge“, povesteşte el.
După atâta muncă, Marin Deboveanu spune că s-a ales doar cu un costum de haine. „Salvasem contractul părţii române cu cei din Germania, dar nu am primit nimic altceva. După mulţi ani, multă lume m-a întrebat: «Tu ai făcut Speranţa?»“, povesteşte Marin Deboveanu.
De la „Ghost“ la „Speranţa“
Când Marin Deboveanu a terminat de construit nava, aceasta a devenit „Ghost“, cea descrisă de Jack London.
Pe ea s-au filmat „Vasul Fantomă“ şi „Doi ani de vacanţă“. Ulterior, goeleta s-a transformat în brigantină, purtând numele „Sloughi“ şi pe ea s-au filmat „Piraţii din Pacific“, „Fiul Soarelui“ şi „Joe printre piraţi“. Abia în 1976, nava a devenit goeleta „Speranţa“ din „Toate pânzele sus!“.
Moartea goeletei „Speranţa“
Vestitul vas a avut un sfârşit tipic românesc: a fost casat şi dat la fier vechi, după 10 ani de viaţă. Marin Deboveanu aproape că plânge: „A fost cea mai mare nefericire a mea. Oamenii au vrut s-o distrugă. Eu eram plecat din ţară în iarna anului 1980, când s-a scufundat. I se tăiaseră catargele, i s-au desfăcut spiralele de la maşină ca să i se scoată motorul principal pe care-l adusesem de la Câmpina. Ca să-l facă generator pe platourile de filmare. Nu mai avea nimic. A fost distrusă de un inginer auto. Omul potrivit la locul potrivit. Dacă aveau nevoie de un motor de ce nu s-au dus la Câmpina să ia de acolo, aşa cum am fost şi eu?“, se întreabă Deboveanu.
În iarna anului 1980, a fost o furtună cumplită. Goeleta era în Portul Tomis din Constanţa. „Speranţa“, dar şi alte două nave de pescuit au fost îmbrăcate în gheaţă. Vântul aruncase valurile dincolo de dig. În acea perioadă nu exista digul de larg care să protejeze portul turistic Tomis. Din cauza greutăţii, goeleta s-a scufundat la cheu. „Eu am văzut atunci goeleta. Ţi se rupea inima cum arăta. Până în vară a fost ranfluată, dar costurile refacerii ei erau foarte mari“, a spus comandorul în rezervă Ovidiu Ionescu. În 1983, vestita goeletă a ajuns la fier vechi.
Sebastian Papaiani: „Pe Speranţa am învăţat marinărie“
Nava construită de Marin Deboveanu a devenit cunoscută după ce pe ea au început filmările din „Toate pânzele sus!“, după romanul cu acelaşi nume al scriitorului Radu Tudoran. Deboveanu a fost comandantul navei pe care s-au filmat celebrele scene şi chiar regizor secund, alături de Mircea Mureşan.
„Motovelierul «Speranţa» este singura navă cu vele a Marinei Comerciale Române şi doresc să fac parte din echipajul ei pentru a contribui la păstrarea şi la ducerea mai departe a tradiţiei marinăreşti de pe vechile nave cu vele româneşti. Voi respecta şi cinsti pavilionul navei şi voi acorda onorurile tradiţionale marinăreşti.
Nava ce mă primeşte la bordul ei o consider ca o părticică din pământul sfânt al patriei, de care voi avea toată grija în orice moment. Consider echipajul din care fac parte o familie unită, pentru a cărei armonie şi bună înţelegere voi lupta, voi acorda consideraţia mea tuturor membrilor echipajului, respectându-le personalitatea şi munca, voi considera interesele echipajului mai presus de interesele personale şi voi ajuta la greu, în toate împrejurările, pe orice membru al echipajului“, a scris comandantul Marin Deboveanu în angajamentul prin care a devenit comandantul „Speranţei“.
Amintiri de pe punte
Actorul Sebastian Papaiani (79 de ani), care a interpretat rolul lui Ieremia, mărturiseşte că nu şi-a închipuit niciodată ca un roman de aventură să devină un film atât de cunoscut. Avea vreo 30 de ani când regizorul Mircea Mureşan l-a ales să facă parte din distribuţie. „Eu citisem cartea lui Radu Tudoran, dar apoi am mai citit-o o dată ca să intru mai bine în pielea personajului“, mărturiseşte marele actor.
Pe „Speranţa“, Papaiani a făcut parte dintr-o adevărată echipă de mateloţi. „Am învăţat să ridicăm velele, să facem tot ce ştia un marinar. Pe «Speranţa», am învăţat marinărie. Este o experienţă pe care ţi-aş dori s-o simţi“, povesteşte Sebastian Papaiani. Acesta îşi aminteşte cum, cu o săptămână înainte de a începe filmările, toţi actorii au fost chemaţi şi au fost duşi în larg, pentru a se acomoda cu marea, cu valurile, mai ales că multe filmări s-au făcut în larg, pentru a nu se vedea ţărmul. „Domnul Deboveanu era un om extraordinar. Mobilase foarte frumos vasul. Era comandantul vasului, dar şi asistent regie film“, îşi aminteşte Papaiani.
Câteva scene din film au fost turnate în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. „Am fost pe un râu de-al lor, cam ca Argeşul nostru şi am filmat împreună cu bulgarii. Şi acolo am văzut o chestie pe care nu am uitat-o. În pauza de masă, muncitorii bulgari primeau un sendviş mare. În schimb, muncitorii noştri de la proiectoare mâncau slănină cu roşii“, spune actorul. Regretă faptul că „Speranţa“ a fost distrusă. El spune că şi bulgarii au o goeletă de genul celei pe care ei au jucat memorabilul film. „Se uită la ea ca la moaşte, numai la noi a fost distrusă!“.
Ion Besoiu: „Constanţa, o poezie…“
Ion Besoiu (84 de ani) spune că perioada cât a interpretat rolul comandantului Anton Lupan a fost una din cele mai frumoase etape din viaţa sa. „Ne-am îmbarcat la propriu. Stăteam pe vas cât e ziua de lungă, iar uneori am filmat şi noaptea pe o corabie în toată regula, de 17 tone. „Am învăţat să toate regulile marinăreşti, chiar şi să pescuim la ţaparină. Am învăţat că pericolele mării îi face pe oameni să înveţe ce e aia camaraderie. Am învăţat să mânuim velele, dar şi să urcăm în gabie. Când venea seara aveam impresia că şi hotelul se clatină“, povesteşte marele actor.
Şi el şi-a amintit despre „botezul marinăresc“. Înainte de a începe filmările, regizorul i-a supus la mai multe. Au fost scoşi pe mare cu o navă de la Constanţa, a unui institut de sondare. Tot în acea perioadă au participat şi la o vânătoare de delfini.
O lumină aparte în amintirile lui din acea perioadă este nea Florin, nostromul. „Într-o zi ne întorceam din larg şi marea se montase foarte repede, eu, pe drumul de întoarcere, am stat lângă timonă, alături de nea Florin. În cele din urmă am ancorat în Portul Tomis, dar cu vasul înclinat. Când totul s-a terminat am fost poftit în cabină la o saramură de stavride şi la o votcă.
Atunci l-am întrebat dacă nu i-a fost frică. El mi-a răspuns afirmativ, dar că asta e meseria lui. «Am fost marinar din tată în fiu. Bunicul a murit în Marea Sargaselor, iar tata a sfârşit la fel în Marea Nordului». Şi l-am întrebat: «Şi nu ţi-a fost frică să pleci pe mare? Nu te-ai gândit că poţi să sfârşeşti la fel?» La care el mi-a zis: «Cum a murit bunicul tău?» În pat. «Şi tatăl tău?» În pat. «Păi şi ţie nu ţi-e frică să te urci în pat?»“
Ion Besoiu a iubit oraşul Constanţa aşa cum şi-a iubit meseria. „Aveţi acolo un oraş multicultural, unde nu există nicio urmă de şovinism“. Păstrează încă în memorie oraşul aşa cum era el în urmă cu patru decenii, cu bragagerii la colţ de stradă, cu cafea turcească. Îşi aminteşte de Piaţa Ovidiu plină de flori, de restaurantul de peste drum de statuia lui Ovidiu, unde se mâncau covrigi calzi şi se bea iaurt gras de oaie... Constanţa? O poezie extraordinară. Am mai fost de atunci la Constanţa, dar mă îneacă regretele“.
În timpul filmărilor, goeleta Speranţa a fost folosită pentru croaziere. Turiştii erau aduşi cu autocarele până la Neptun, apoi erau preluaţi de comandant şi plimbaţi câteva ore pe mare. Nume mari ale scenei româneşti au fost pe vas: Corina Chiriac, Doina Badea, Mihaela Mihai, Sergiu Nicolaescu, Sile Dinicu, dar şi mulţi amirali ai Armatei Române.
„Toate pânzele sus!“
Filmul „Toate pânzele sus!“, ecranizat între anii 1976-1978, în 12 episoade, prezintă aventura goeletei „Speranţa“ în drumul său către Ţara de Foc. Anton Lupan (Ion Besoiu), căpitanul navei, pleacă în căutarea prietenului său Pierre Vaillant (Ion Dichiseanu), luat prizonier de către piraţi. Echipajul format din Ieremia (Sebastian Papaiani), Gherasim (Ilarion Ciobanu), Ismail (Jean Constantin), Mihu (Cristian Şofran), Haralamb (George Paul Avram) şi Adnana (Julieta Szönyi) are parte de numeroase peripeţii.
Lup de mare
Nume: Marin Deboveanu
Data şi locul naşterii: 23 august 1933, la Turnu Măgurele
Profesie: contraamiral de flotilă în retragere în Marina Militară
Studiile şi cariera:
În 1977 a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa.
În perioada 1955-1992 a fost ofiţer în Marina Militară, ofiţer secund şi căpitan de cursă lungă.
Între 1976 şi 1978 a fost comandant pe goeleta „Speranţa“.
Între 1978 şi 1991 a fost ofiţer secund şi comandant pe navele flotei comerciale Navrom.
Între 1991 şi 1992 a fost şef Birou Învăţământ la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“.
În 2000 a fost director de studii la Yacht Clubul Regal Român.
În 2008 a fost numit în grad de contraamiral de flotilă în retragere.
În 2009 a deschis şcoala de navigaţie „Integral sailing marine“.
Locuieşte în: Bucureşti.
Vă mai recomandăm:
VIDEO Malul mării - eternul platou de filmare din Cinematografia românească
Se încarcă comentariile...
