FOTO VIDEO Mazăre, despre Mamaia: „Sunt domnişoarele care trebuie vânate. Cei mai tinerei să se uite după păsăretul de pe plajă!”
0Mamaia are din acest an un nou concept de prezentare unitar. Fetele frumoase şi aproape goale vor fi pe tricouri, postere sau bannere şi orice are acces gratuit la grafica oficială. Pe de altă parte, la Mamaia apare şi prima biserică.
Staţiunea Mamaia a primit o serie de concepte originale, semnate de o agenţie de publicitate internaţională. Ideea a venit de la Asociaţia Litoral Delta Dunării care a şi plătit pentru aceste concepte din banii strânşi din taxa de promovare.
"Am dat acceptul persoanelor fizice sau juridice să vină să folosească emblemele pe care Asociaţia Litoral le-a făcut pentru vara aceasta pentru staţiunea Mamaia. Am constatat că plimbându-te prin staţiuni de la Varna şi până la Monte Carlo găseşti peste tot tricouri, maieuri, şepci, fel de fel de haine de vară inscripţionate cu însemenele respective. Dacă tot avem şi Asociaţia Litoral a plătit la o companie mare, internaţională şi ne-a creat aceste concepte, dăm voie gratuit firmelor să le folosească", spune Radu Mazăre.
Primarul Constanţei apreciază cel mai mult ideea cu fetele care cară un băiat pe post de placă de surf. Atunci când vine vorba de celelalte imagini, edilul zâmbeşte şi îşi aduce aminte de propriile nopţi petrecute în cluburi sau pe plajă.
"Domnişoarele trebuiesc vânate. Sunt nişte gazele care trebuiesc vânate. Avem Bird Watching. Pot veni spre zona Vadu oameni mai în etate cu binoclu să se uite după păsăretul de acolo sau mai tinerei să se uite şi ei după păsările de pe plajă" mărturiseşte zâmbind Mazăre.
Consiliul Local Constanţa a votat miercuri o hotărâre prin care Arhiepiscopia Tomisului primeşte un nou teren de 300 metri pătraţi chiar la intrare în Mamaia, la piciorul telegondolei. Suprafaţa va fi folosită pentru ridicarea unei capele ortodoxe. Reprezentanţii bisericii spun că ea este destinată în primul rând localnicilor din Mamaia, dar şi celor care vin acolo în vacanţă. Primarul Radu Mazăre se gândeşte mai departe, la primele căsătorii oficiate lângă plajă.
"Încă în România căsătoriile sunt între băieţi şi fete. După ce se îndrăgostesc pe plajă, se iubesc toată vara, noi sperăm să se căsătorească, să facă nunta pe plaja din Mamaia şi cheful în hotelurile din Mamaia să câştigăm cu toţii. Sunt foarte multe cereri de a-şi face nunta pe malul mării. Este un lucru interesant şi exotic", spune edilul.
Mazăre despre noile concepte şi biserici din Mamaia