FOTO Perioadă de sărbători pentru comunitatea musulmană. „Copiii trebuie să crească în spiritul valorilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de musulmani din Constanţa

Comunitatea musulmană este în sărbătoare în aceste zile. Perioada festivă a început cu Ziua Copilului Turc şi se va termina cu o delegaţie a imamilor în Iran.

Ziua Copilului Turc a fost celebrată la 23 aprilie, printr-o vizită a unui grup de 250 copii de musulmani din tot judeţul Constanţa, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Alături de copii, la acţiunea organizată de Muftiatul Cultului Musulman din România, a fost prezent Excelenţa Sa Ali Bozçalişkan, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa. Cei mici au vizitat Delfinariul, Planetariul, minirezervaţia de animale şi au primit o trataţie la fast-food-ul de alături.

„Într-o asemenea zi de sărbătoare este foarte important să fim alături de copiii noştri, care reprezintă viitorul comunităţii turco-tătare pe aceste meleaguri. Ei sunt cei care vor păstra vie atât religia, cât şi valorile culturale pe care noi le-am moştenit de la o generaţie la alta“, a declarat muftiul Iusuf Muurat, liderul Cultului Musulman din România.

Ziua Copilului Turc are o semnificaţie deosebită pentru turcii de pretutindeni. În anul 1920 s-a întrunit pentru prima oară Parlamentul Republicii Turcia, naţiunea turcă afirmându-şi astfel independenţa, suveranitatea şi libertatea. După 8 ani, primul preşedinte al Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, a dedicat ziua de 23 Aprilie copiilor turci, în semn de respect pentru generaţiile tinere ce perpetuează viitorul naţiunii.

Între 24 şi 27 aprilie, musulmanii marchează Săptămâna Naşterii Profetului Muhammed (pbuh). Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa şi Colegiul Naţional Kemal Atatürk din Medgidia, a organizat o suită de manifestări cultural-religioase în toată Dobrogea şi la Bucureşti. La eveniment a luat parte şi prof. univ. dr. Osman Kiliç, inspector general al Ministerului Cultelor din Republica Turcia.

La 27 aprilie, o delegaţie religioasă alcătuită din 25 de imami pleacă într-o vizită oficială în Republica Islamică Iran. Delegaţia condusă de muftiul Iusuf Muurat va fi în Iran în perioada 27 aprilie - 4 mai şi va vizita Teheran, Qom şi Mashhad. Invitaţia a venit din partea gazdelor, care au dorit un schimb de experienţă religios la cel mai înalt nivel.

Vă mai recomandăm

Ziua Copilului Turc, celebrată la Constanţa. Micuţii musulmani aduşi din tot judeţul se distrează la Delfinariu

Muftiul Yusuf Muurat, liderul musulmanilor din ţara noastră: „Înainte de toate sunt român“

Moscheea Carol I din Constanţa împlineşte un secol de existenţă. Locaşul de cult poartă numele regelui care l-a dăruit „loialei comunităţi musulmane“

E vremea deliciilor culinare orientale! Musulmanii sărbătoresc Bayram-ul, poftiţi la baclavale şi sarailii!

FOTO VIDEO Cum s-a transformat Kurban Bayram pe meleagurile româneşti. Care este secretul baclavalelor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite