FOTO Imaginile groazei din Palatul Regal din Mamaia care a ajuns o ruină. Reşedinţa de vară a reginei a fost vândută la preţul unui apartament de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Regal din Mamaia, o ruină FOTO Sorin Belu
Palatul Regal din Mamaia, o ruină FOTO Sorin Belu

Sorin Belu, un activist de mediu din Constanţa, a reuşit să fotografieze interiorul Palatului regal din Mamaia, construcţie simbol a Casei regale, care în prezent este o ruină.

GALERIE FOTO

Imaginile din interiorul reşedinţei de vară a Reginei Maria stârnesc furia oricui de le vede, dar mai ales turiştilor care vizitează Balcicul, acolo unde palatul este punctul de atracţie al staţiunii. Construcţia moştenită de Constanţa de la familia regală este o ruină. Interioarele sunt pline de moloz şi de zidărie căzută, pereţii sunt coşcoviţi, iar în bazinul din curtea interioară cresc broaştele în voie. 

Lucrările măreţei reşedinţe de vară au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu. Palatul Regal a fost gândit de arhitectul italian Mario Stoppa şi construit de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. construcţia măreaţă cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă, garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un părculeţ în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână.

Regina profita de ocazie şi mergea la galop pe întinderile nesfârşite de nisip. „Foarte frumos descria regina acele clipe minunate petrecute în Mamaia, când vântul îi înfoia veşmintele şi îi mângâia părul. Totodată, descoperim o staţiune aproape pustie, cu doar câteva vile şi cu puţină lume. După anul 1935, Mamaia începe să se dezvolte“, spune istoricul Doina Păuleanu.

image

Cum arăta Palatul regal din Mamaia

Club Castel Mamaia se află în prezent pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. Conform www.info-sud-est.ro, în 1990, palatul a ajuns în subordinea companiei de stat SC Mamaia SA. În anul 2003, SC Mamaia SA a vândut Palatul Reginei Maria la preţul unui apartament de lux din staţiune. În urma tranzacţiei, noul proprietar al monumentului istoric a devenit SC Light System SRL. Un an mai târziu, tot prin încălcarea Legii 422/2001, terenul aferent monumentului, în suprafaţă de 1,5 hectare, a fost vândut de Primăria Constanţa aceluiaşi proprietar în schimbul unui preţ de batjocură: 23 euro/mp.

Ulterior, tranzacţia terenului a făcut obiectul unui dosar penal întocmit de procurorii DNA Constanţa. Pentru că Legea 422 a fost încălcată şi statul nu a fost înştiinţat asupra vânzării terenului, procurorii au cerut în instanţă anularea contractului de vânzare-cumpărare invocând nulitatea absolută a tranzacţiei.

Vă mai recomandăm:

Cadrilater, istoria ascunsă a unor graniţe semnate cu sânge - pământul românesc smuls Dobrogei de Marile Puteri

Insula Şerpilor, rana deschisă a României, de la stăpânirea bizantină la cea a „Sublimei Porţi“. Detalii din culisele faimosului proces de la Haga

Anatole Magrin, primul care a surprins Constanţa în imagini. Istoria fascinantă a celui care a fost fotograful regelui Carol I

Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite