FOTO VIDEO Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii în 1949, bucuroşi de noua eră comunistă
Românii în 1949, bucuroşi de noua eră comunistă

Dobrogea a fost folosită de comunişti ca un profitabil lagăr de exterminare pentru duşmanii regimului. În mai 1949 era dat semnalul de începere a lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră, şantier de 70 kilometri săpat cu mâinile de deţinuţii politici.

Canalul din perioada 1949 – 1953 avea să fie mormânt pentru intelectualii de rasă ai României trimişi la muncă silnică. În anii `70 era transformat într-un şantier unde să fie aduşi specialişti pentru măreaţa realizare socialistă.

În anii `80, la Straja aproape de Cumpăna, a fost construit un monument al Tineretului care lucrase entuziast în perioada ceauşistă la Canal. Simbolul este acum devastat de hoţii de fier vechi.

Canalul Dunăre-Narea Neagră a fost inaugurat triumfal la 26 mai 1984, cu dictatorii Nicolae şi Elena Ceauşescu plimbându-se precum faraonii pe Nil, în uralele asistenţei cu care se împânzise tot traseul de la Cernavodă la Constanţa.

Auschwitz-ul românesc

Pe toată lungimea Canalului care taie judeţul pe din două erau lagăre de concentrare, în care deţinuţii politici îşi efectuau pedeapsa de ani grei de temniţă prin muncă forţată. Condiţiile erau inimaginabile: oamenii erau torturaţi şi ţinuţi flămânzi, în barăci neîncălzite, treziţi de la ora 3.00, trimişi în marş la locul de muncă distanţă de zeci de kilometri şi munciţi până la epuizare, indiferent de vreme. Bolile făceau ravagii, iar deţinuţii - atât bărbaţi, cât şi femei - erau seceraţi de munca fără repaus, lipsa de medicamente şi tratamentul inuman la care erau supuşi.

Corneliu Coposu a fost închis în cea mai grea colonie, de la Capul Midia, între 1950 şi 1952. Aici era comandant Liviu Borcea, torţionar de o cruzime ieşită din comun. Ca să fie sigur că printre deţinuţii morţi nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o ţăpuşă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsufleţite. Pe un deţinut cu coloana vertebrală ruptă l-a bătut ca să-l facă să se târască.

Liviu Borcea era finul lui Augustin Albon, comandantul pazei canalului. Ambii proveneau din Turda. Albon a ridicat stâlpul infamiei în toate lagărele canalului, unde era legaţi şi maltrataţi toţi deţinuţii care trebuia pedepsiţi. Mulţi dintre ei au fost omorâţi în bătaie chiar de către Albon.

La Galeşu şi la Peninsula a fost comandant Petre Burghişan. Avea plăcerea de a nu da apă deţinuţilor, mai ales când era foarte cald afară. Îi punea să bea lături din băltoci, iar cei care nu-şi făceau norma de metri cubi de pământ săpat (stabilită mult peste puterile unui om) aveau dreptul la doar 20 grame de pâine pe zi. La Peninsula, călăul nr. 1 era locotenentul Chirion care schingiuia deţinuţi şi îi executa pe loc. Aghiotant îi era Ion Bogdănescu, student la Medicină, care l-a torturat sălbatic pe eminentul chirurg Ion Simionescu din Galaţi. Ajuns la capătul puterilor, medicul a mers în gardul de sârmă ghimpată, ştiind că va fi împuşcat mortal.

Tiberiu Lazăr a fost comandant tot la Peninsula. În „Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă“, coordonatorul lucrării, Andrei Muraru, redă relatarea unui deţinut: „Într-o seară a năvălit în baraca noastră un om cu capul plin de sânge, care doar răgea şi căuta să se ascundă. Am zis c-a nimerit cu capul în gura unui tigru. Nenorocitul se numea Maxim şi ajunsese la raportul comandantului Tiberiu Lazăr care luase o piatră şi l-a lovit peste faţă până i-a scos dinţii“. După ordinul din 1953 care interzicea bătaia în penitenciare, Lazăr şi-a adunat oamenii: „Bătaia e interzisă. De acum numai eu bat“.

La Poarta Albă şi la Midia a fost comandant Ion Fecioru. Sărea cu calul peste trupurile deţinuţilor. Tot la Peninsulă, sergentul Ion Gr. Iliescu s-a distins prin pedepsirea exemplară unor evadaţi. Au fost călcaţi în picioare, sfâşiaţi de câini şi apoi împuşcaţi.

Doi torţionari având acelaşi nume, Şerban, sunt menţionaţi la Galeşu-Poarta Albă, respectiv la Mamaia Sat. Brigadierul Marin Stănciugel era notoriu pentru aruncarea unui deţinut în cuptorul încins de făcut cărămidă. Brigadierul Nicolae Cârcu a ordonat unui detaşament să calce peste trei deţinuţi loviţi de o criză de epilepsie.

Nicolae Doicaru a fost şeful Securităţii Constanţa. A reprimat alături de Nicolae Ceauşescu revolta ţăranilor din Dobrogea care se opuneau colectivizării, a coordonat uciderea partizanilor din Dobrogea.

Doi anchetatori s-au distins în torturarea lotului de deţinuţi de la Canal, în cel mai mare proces politic, din august-septembrie 1952: Ion Anghelescu şi Dumitru Iliescu. Metodele de schiungiuire erau diabolice: privarea de somn zile în şir, flacăra lumânării în ochi, bătaia la tălpi, strivirea organelor genitale etc. În „Lexiconul negru“ al Doinei Jela, lista torţionarilor şi a practicilor lor este mult mai lungă.

În martie 1953 a murit Tătucul Stalin, cel care sugerase ideea construirii acestui Canal cu mâna de lucru a duşmanilor poporului. În iulie 1953, România a sistat oficial lucrările la acest prim Canal, inclusive la presiunea internaţională oripilată de regimul inuman aplicat deţinuţilor politici.

Ferocitatea torţionarilor a determinat autorităţile comuniste să se delimiteze de „abuzurile de la Canal“. Ironia sorţii, torţionarii au fost traşi la răspundere chiar de către autorii morali ai exterminării, într-un proces de răsunet de la finele anului 1954. Mulţi dintre ei au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este construit efectiv pe cadavrele deţinuţilor politici. Fie că mureau în accidente de muncă, fie că cedau torturii, victimele erau îngropate la baza fundaţiilor, dispărând astfel orice urmă a lor.

Arhiepiscopia Tomisului va construi o mănăstire a Sfinţilor Români pe locul coloniei de la Galeşu-Poarta Albă. La sfinţirea viitorului lăcaş de cult a luat parte părintele Justin Pârvu, supravieţuitor al Canalului Dunăre-Marea Neagră. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite