Elevii din Constanţa cer ministrului Educaţiei demiterea inspectorului şcolar general Zoia Bucovală
0Asociaţia Elevilor din Constanţa cer ministrului Educaţiei Adrian Curaj demiterea „de urgenţă“ a inspectorului şcolar general Zoia-Gabriela Bucovală pentru lansarea unui apel către directorii de şcoli pentru a nu permite implicarea elevilor la protestele sindicatelor din Educaţie.
Concret, în cursul zilei de marţi, 25 mai, pe forumul Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost postat un mesaj semnat de inspectorul şcolar general Zoia-Gabriela Bucovală, prin care directorilor unităţilor de învăţământ li se cerea să se asigure că „elevii nu vor fi implicaţi în formele de protest organizate de sindicate“ pentru finanţarea educaţiei. Luni, Liceul Ovidius din Constanţa iniţiase un protest într-o pauză dintre ore, în care elevii fuseseră scoşi în curtea şcolii, laolaltă cu unii profesori.
Asociaţia Elevilor din Constanţa a reuşit să facă o captură de ecran a mesajului înainte de a fi şters de administratorul siteu-ului ISJ. „Îi solicităm în scris domnului ministru Curaj demiterea doamnei inspector general Bucovală, astfel de atitudini trebuind sancţionate drastic şi ferm. Vom sesiza autorităţile statului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurparea funcţiei“, au declarat liceenii de la AEC.
Asociaţia Elevilor din Constanţa s-a solidarizat cu sindicatele din învăţământ pentru acţiuni comune de protest pentru a obţine decontarea integrală a navetei elevilor, care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu; pentru creşterea finanţării de bază pentru cheltuieli materiale, astfel încât elevii să nu mai fie nevoiţi să cotizeze la fondul şcolii; pentru salarizarea corespunzătoare a cadrelor didactice etc. AEC consideră de neacceptat atitudinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, catalogându-o drept „profund nedemocratică şi contrară cu libertăţile fundamentale ale omului“.
„Libertatea întrunirilor este consacrată de articolul 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de articolul 39 din Constituţia României, republicată. Prin aceste acţiuni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa constrânge un drept fundamental al omului, lezându-i pe elevi în interesul legitim al acestora de a milita pentru un învăţământ de calitate, finanţat corespunzător de către stat“, se arată în comunicatul remis de AEC.
„Este de neconceput ca într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene, în anul 2016, reprezentantul Ministerului Educaţiei în teritoriu să le constrângă elevilor exercitarea dreptului fundamental la protest. Aceste atitudini provin dintr-o cu totul altă societate, nicidecum din cea din care facem parte, unde drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt garantate şi ar trebui apărate de către stat. În această dimineaţă, îi vom solicita în scris domnului ministru Curaj demiterea doamnei inspector general Bucovală, astfel de atitudini trebuind sancţionate drastic şi ferm. De asemenea, AEC va sesiza autorităţile statului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurparea funcţiei. Totodată, AEC va condamna ferm şi va aduce la cunoştinţa Ministerului Educaţiei şi autorităţilor competente orice tentativă a conducătorilor unităţilor şcolare de a constrânge dreptul la protest al elevilor“, a precizat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Poziţia şefei ISJ
Şefa ISJ Constanţa, Zoia-Gabriela Bucovală, a oferit o declaraţie privind anunţul de pe forumul ISJ. „Recomandarea pe care am făcut-o în calitate de Inspector Şcolar General directorilor de unităţi de învăţământ a fost strict pentru a proteja elevii şi pentru a nu li se încălca drepturile, fiindcă vorbim de elevi de nivel primar şi gimnazial, care nu au discernământ şi care au fost obligaţi de alte persoane să participe la proteste. Au existat reacţii dure din partea părinţilor care au declarat că elevii au fost obligaţi să iasă din clase şi să protesteze“, a menţionat inspectorul şcolar general Zoia-Gabriela Bucovală.
Pe aceeaşi temă:
Liceenii vor primi manuale gratuite şi în clasele a XI-a şi a XII-a