Dobrogea, descoperită prin aventură. Proiect comun de promovare a turismului de aventură în regiunea Balcanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrenalin[ă pe două roţi
Adrenalin[ă pe două roţi

Regiunile din jurul Mării Negre nu oferă doar soare şi mare, ci şi adrenalină. Împătimiţii sporturilor extreme, ai aventurii pot găsi aici şi alte modalităţi de a-şi petrece timpul liber.

Cum sezonul estival ţine doar câteva luni pe an, investitorii din turism încearcă să atragă turiştii şi la capetele de sezon. În prezent, Prefectura Constanţa derulează un proiect european alături de Turcia, Georgia, Republica Moldova şi Bulgaria de promovare a turismului de aventură în regiunea Balcanilor.

„În toate aceste ţări se face un studiu despre profilul turiştilor şi despre nevoile lor de recreere. Până la sfârşitul acestui an va fi elaborată şi o strategie comună a regiunii“, a spus Liliana Piscanu, managerul de proiect din partea Prefecturii Constanţa.

Reprezentanţii celor cinci ţări partenere în proiect s-au reunit la Constanţa săptămâna trecută pentru a-şi promova regiunile care se pretează unui astfel de turism.
Şi în această privinţă Bulgaria ne-a luat-o înainte cu regiunea Stara Zagora. Turismul de aventură se derulează de mai mulţi ani în zonă, pe fundalul spectaculos al unor morminte antice.

Valoarea totală a proiectului este de 596.298,92 euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 433.556,33 euro.

„Noi, ţările de la Marea Neagră şi regiunea balcanică trebuie să strângem rândurile pentru a ne promova între noi. Avem de dus o luptă cu Europa de Vest, dar eu cred foarte mult în parteneriatul nostru regional“, a spus Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.



Adrenalină în apă şi pe uscat

Pe litoral sunt mai multe parcuri acvatice: Mamaia, Eforie şi Saturn, parcul de distracţii Neptun şi câteva zone pretabile pentru off-road: Munţii Măcin şi Pădurea Hagieni.
Aqua Magic din Mamaia este situat chiar la intrarea în staţiune dinspre Satul de Vacanţă, în dreptul hotelului Aurora. Are 15 utilaje de agrement, bar acvatic, terase, scene pentru spectacole, piscine, paturi de masaj, baldachine şi piscine.

În lunile iulie şi august, programul este între orele 9 şi 19, iar tariful de intrare este 70 lei pentru adulţi şi 30 lei pentru copii. În lunile iunie şi septembrie, programul se reduce cu 2 ore, parcul fiind deschis între orele 10 şi 18, iar tarifele scad - 40 lei pentru adulţi şi 20 lei pentru copii.

O zi la Aqua Magic este o zi plină de adrenalină, pentru că vârtejurile de apă, toboganele uriaşe şi cursele nebune pe apă te vor pune la încercare, astfel că la sfârşitul programului de distracţie vei fi obosit, dar energic.

Cele mai aventuroase tobogane le găseşti în Aqua Magic, de la toboganele neastâmpărate pentru copii la tumultuoasele şi curajoasele tobogane pentru cei mari - Multislide, River Ride, Space Bowl, Mega Pipe, Twister, Kamikaze, Super Crater, Turboslide, Black Hole, iar noul sezon estival 2015 a adus surprize îndrăzneţe.

Multislide, toboganul de opt metri înălţime, te aşteaptă împreună cu trei prieteni să concuraţi pentru cea mai rapidă aterizare în piscină, iar Space Bowl-ul, toboganul-pâlnie, oferă cele mai tari senzaţii. Mega Pipe, cât trei anaconde la un loc, curbat şi neliniştit, roşu de furie te-mpinge în mare viteză spre piscină, iar Twister concurează cu el, luptându-se pentru supremaţia în parc.

Kamikaze este toboganul rezervat pentru cei mai curajoşi copii care sunt pregătiţi să înfrunte o coborâre bruscă, de neuitat. Super Crater îţi arată lumea de la înălţime şi numai cu un colac, mândru şi umflat în pene poţi coborî. Altă armată de colace te aşteapă şi la Turboslide, iar la Black Hole afli că universul e mai mare decât ţi-ai închipuit“, te invită gazdele de la Aqua Magic.

Aventură în parcul de distracţii din Neptun FOTO Mariana Iancu



Un alt parc acvatic se află la Eforie Nord, între plaja Belona, hotelul Europa şi lacul Belona. Parcul de distracţii are tobogane (Multipista, Rapid River, Black Hole, Kamikaze, Toboga), piscine, zone de relaxare, zonă de alimentaţie publică, specialişti în tatuaje şi masaje.

„Este o distracţie unică pentru sudul litoralului, iar buna dispoziţie este întreţinută de o echipă de animatori. În fiecare zi vor fi organizate spectacole şi petreceri interactive pentru copii şi adulţi, cu invitaţi speciali din lumea vedetelor“, spun cei de la Eforie Aqua Park.

Programul la sfârşit de sezon este între orele 9.00-18.00. Adulţii achită 35 de lei, iar copiii 25 de lei.
În cadrul parcului de distracţii există şase baruri cu denumirea mai multor ţări:  Hawaii, Jamaica, iar la fiecare bar există un cocktail specific zonei respective.

În Saturn, două mici parcuri acvatice, Aqua Park Balada şi Aqua Park Cleopatra, oferă terase, baruri, jacuzzi, masaj, tobogane şi jocuri pentru copii. Programul este între orele 8 şi 19, iar biletul costă 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii.

Amplasat pe o suprafaţă de două hectare,în pădurea Comorova din staţiunea Neptun, Paradis Land este primul parc de aventuri din zona de Sud-Est a Romaniei ce îşi propune să îmbunătăţească experienţa de aventură trăită într-un astfel de parc.

Reacţiile turiştilor de la parcul acvatic AquaMagic Mamaia Sursă foto AquaMagic



 Paradis Land vă invită la activitate sportivă şi relaxare în mijlocul naturii, prin intermediul celor 11 trasee diferite ca mărime, grad de dificultate şi de aventură, jocuri de căţărare, tir cu arcul, airsoft, Petanq, trasee de tiroliene, trasee ridicate la înălţimi de peste zece metri.

 Ghidat de sloganul "mare & aventura", Paradis Land este locul perfect pentru petrecerea timpului liber înconjurat de natură. Parcul este deschis, zilnic, între orele 10.00 – 20.00.

Pasionaţii de off road pot trăi senzaţii unice pe crestele munţilor sau prin pădurile sălbatice dobrogene.

Aventură în parcul de distracţii din Neptun FOTO Mariana Iancu

Vă mai recomandăm

FOTO De pe plajă spre pădure. Primul parc de aventură de pe litoral se deschide la sfârşitul lunii martie

Destinaţie: Unde sunt cele mai bune locuri de picnic din judeţul Constanţa


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite