Cum a influenţat ţăranul Anton Caraiman Unirea Basarabiei cu România. Strănepotul său a ajuns acum în prima linie a frontului unionist
0La 27 martie 1918, ţăranul Anton Caraiman din Izvoarele-Orhei vota în Sfatul Ţării de la Chişinău pentru Unirea Basarabiei cu România. Lupta reîntregirii României Mari a ajuns la a patra generaţie în familia Caraiman. Strănepotul Anatol Caraman este liderul Asociaţiei veteranilor războiului de la Tiras-Tighina şi se află în prima linie a unionismului românesc.
Acum 100 ani, în Sfatul Ţării de la Chişinău din 27 martie 1918, Anton Caraiman, un ţăran gospodar din satul Izvoarele - Orhei, vota mândru Unirea Basarabiei cu România. Era tatăl a 14 copii şi visa ca urmaşii săi să trăiască în patria-mamă, fără frică de tirani. În 1940, când URSS a invadat Basarabia, unioniştii au fost primii duşmani de clasă care trebuia nimiciţi. La fel s-a întâmplat în România, după instalarea comunismului, iar Basarabia, prima provincie care a deschis drumul către România Mare de la 1918, avea să plătească mai devreme tributul patriotismului.
Demn membru al Sfatului Ţării care unise Basarabia de Ţară, Anton Caraiman a fost smuls din familie şi deportat în Siberia de vest, dincolo de Urali, dimpreună cu nepotul Efim, tânăr primar. Acolo aveau să moară amândoi împuşcaţi, în anul 1942. Anton avea vârsta de 60 ani.
În Anul Centenarului, a patra generaţie de unionişti din familia lui Anton Caraiman se luptă pentru întregirea neamului. Este anul 2018, iar strănepotul lui Anton, Anatol Caraman, se află în prima linie a mişcării unioniste, aşa cum a fost şi în războiul din Transnistria, în 1992. I-ul din numele Caraiman s-a pierdut, dar identitatea românească - ba.
Anatol a atins vârsta străbunelului Anton, 60 ani, când s-a dus la cele sfinte, cu amar în suflet pentru ţara lui. Colonelul conduce Asociaţiei veteranilor războiului de la Tiras-Tighina şi se declară gata oricând de luptă. „Noi am înfipt tricolorul la Tighina. Iar când generalul Lebed de la Armata a 14-a a zis că îşi va lua prânzul la Bucureşti, i-am răspuns: ‘Întâi treci de mine’“.
Istorica zi de 27 martie 1918
La istorica întrunire a Sfatului Ţării de la 27 martie 1918, după discursul pro Unire susţinut de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri al României, apoi de profesorul Constantin Stere care este primit pe loc în Blocul Moldovenesc, urmează citirea în ruseşte a declaraţiei de către deputatul Vasile Cijevschi, reprezentantul Blocului Moldovenesc.
În sânul fracţiunii ţărăneşti există însă un curent rece dinspre Răsărit. Deputatul Vladimir Ţiganco se ridică şi dă citire rezoluţiei adoptate de fracţiunea ţărănească.
„Fracţiunea ţărănească, dându-şi seama de toată însemntatea actului Unirea Reublicii Moldoveneşti cu Regatul României, în acest moment politic deosebit de însemnat, înaintea istoriei scumpului său popor şi neavând din partea acestui popor împuternicirea pentru rezolvirea acestei chestiuni, ţine de neapărata trebuinţă ca rezolvirea ei să se facă prin o votare obştească (referendum) sau să fie predate Constituantei, singurul interpret al voinţei suveranităţii unui popor în condiţii de libertate, exprimând această voinţă a Republicei independenţe Moldoveneşti.
Fracţiunea ţărănească, singurul interpret al dorinţelor democratice şi fiind de fapt reprezentantul majorităţii populaţiunei, face cunoscut, că dânsa susţinând independenţa Republicei Moldoveneşti Democratice, în acelaşi moment găseşte, ca unică posibilă formă de Unirea dintre fracţiile poporului Moldovenesc şi Românesc este o strânsă unire federativă.“
Procesul-verbal al şedinţei consemnează că aplauze au fost auzite „dintr-o parte a sălii“.
Suspansul creşte
Rezoluţia ţărănimii din Basarabia a fost urmată de expunerea minorităţilor: nemţii care s-au abţinut de la votare, bulgarii-găgăuzi - la fel, ucrainenii cer decizie în Constituantă, la fel ca ruşii, iar polonezii susţin Unirea.
Reprezentantul ţărănimii, Vladimir Ţiganco, măreşte suspansul şi cere o pauză de 10 minute pentru discutarea în interiorul organizaţiei a votului pentru propunerea Blocului Moldovenesc pentru Unirea Basarabiei cu România. Şedinţa este întreruptă de preşedintele Ion Inculeţ.
După reluarea lucrărilor, în fracţiunea ţărănească se produsese o ruptură. Deputatul Toader Bârcă anunţă că o parte dintre membri au ieşit din organizaţie. „Noi, subsemnaţii deputaţi, ţărani moldoveni, am hotărât astăzi, în ziua cea mare şi sfântă pentru naţiunea noastră, să ne unim cu toţii moldovenii din Sfatul Ţării pentru a înfăptui Unirea noastră cu fraţii noştri de sânge din România (aplauze). Sunt convins, ca de acei care împărtăşesc ideea sunt încă mulţi“, rosteşte Bârcă. Vicepreşedintele Pantelimon Halippa îl aprobă: „Sunt mulţi de aceştia!“.
Emoţia votului
Ţiganco cere vot secret, la fel ca deputatul Dragomir Diaconovici care se teme de influenţe. Pentru Unire, ambii se vor abţine de la vot. Secretarul Ion Buzdugan vrea ca „istoria să ştie părerea adevărată a fiecărui deputat, pentru posteritate“. Cu 83 voturi pentru, 27 contra şi 16 abţineri, Sfatul Ţării decide ca Unirea Basarabiei cu României să fie votată deschis şi nominal. Rezultatul: 86 voturi pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi. „De azi înainte şi pentru totdeauna“ se făcuse Unirea.
Anton Caraiman - pe rândul de jos, al patrulea din dreapta Sursa Arhivele Naţionale
„Trăiască România una şi nedespărţită!“, declamă Alexandru Marghiloman, care revenise în sală, după aflarea votului. Se aruncă flori, atmosfera este emoţionantă, România urma să fie Mare, iar Basarabia era prima provincie care făcuse pasul spre realizarea idealului naţional, fiind succedată de Bucovina şi de Transilvania la finele anului 1918. Ţăranii patrioţi, printre care se număra Anton Caraiman din Orhei, înclinaseră balanţa decisiv în favoarea Unirii.
Unioniştii de azi
Tineretul unionist de pe ambele maluri ale Prutului preţuieşte rolul înaintaşilor.
„Ţărănimea basarabeană a avut un rol-cheie în votul din Sfatul Ţării din 27 martie 1918. Pe lângă faptul că satul era vatra naţională unde se păstrau limba română şi tradiţiile, să nu uităm că pe timpul stăpânirii ruseşti cei mai mulţi ţărani trăiau la limita subzistenţei lucrând pământ în arendă. Iar ţăranii formau circa 87% din populaţia Basarabiei pe atunci. Cu un an înainte, în martie 1917, regele Ferdinand le-a promis ţăranilor români că îi va împroprietări după război, iar reforma agrară din 1921 a scos ţărănimea basarabeană din feudalismul ţarist. Împreună cu intelectualitatea burgheză, ţărănimea a susţinut cel mai mult Unirea cu România“, arată George Simion, preşedinte Acţiunea 2012, membru al Alianţei pentru Centenar.
Anatol, strănepotul lui Anton
Când începe să vorbească, colonelul Anatol Caraman este ca o mitralieră: nu se mai opreşte decât când termină gloanţele. Dar gloanţele lui nu se termină niciodată. Are povestea detaliată, cu fapte de vitejie şi patriotism, a fiecărui bărbat din familie (eroi de război, gospodari de frunte), dar şi a femeilor vajnice care le-au stat alături. Caraman n-are nici acum cetăţenie română, pentru că nu a primit niciun răspuns la dosarul depus de două ori: „Dar nici n-am nevoie de ea. Eu sunt român din naştere, din sânge, din moştenire“.
România, însă, pune credinţa basarabenilor la grea încercare. Anatol Caraman şi camaradul său Sergiu Tătaru (48 ani) se simt ca nişte copii aruncaţi de la sân care se străduiesc de când se ştiu să se întoarcă la mama care i-a abandonat. Abandonat pentru că dacă ruşii au vrut Basarabia, România nu trebuia să le-o dea. Nu fără luptă, spun ei.
„Nu noi am renunţat la cetăţenia română ca să trebuiască să o dobândim acum, ci ne-a fost luată. Dar ne plătim cetăţenia cu un pumn de bani pentru întreaga familie. În schimb, Rusia dă cetăţenie şi dacă ai fost în armata lor timp de 1 an, până în 1992. România nu ne tratează ca pe nişte fii, doar ne spune câteva cuvinte frumoase, dar faptele nu arată că ne-ar vrea, deşi e ţara noastră.“, spun cei doi militari. Ei socotesc că toţi cei care sunt născuţi între Prut şi Nistru sunt români, deci toţi trebuie să fie cetăţeni români.
„Rusia nu face obstacol pentru cetăţenia rusă, imediat le acordă la ai lor. Iar România a pus dijmă la hotar, eu plătesc dijmă în ţara mea! Apoi vin diferiţi inşi din România, orgolioşi, cu nişte aberaţii, dau indicaţii, ne spun ce avem de făcut. Pe noi ne încurcă dezbinarea. Toţi românii trebuie să ne aşezăm la masa rotundă, şi să stabilim strategia, şi să ne ţinem de dânsa 2-3 ani. Dacă ne unim, am să fim 30 milioane, vom lupta cu sărăcia, pentru progresul tehnico-ştiinţific. Va trebui multişor să suferim, ca să ajungem şi noi în Uniunea Europeană. Dar noi nu renunţăm la cauza noastră. Şi dacă vreodată ţara noastră ar fi ameninţată, noi, basarabenii, trecem Prutul şi ne apărăm ţara“, crede cu tărie colonelul Anatol Caraman.
Sergiu Tătaru (stânga) şi Anatol Caraman (dreapta) Sursa Arhivă personală
Camaradul Sergiu Tătaru încuviinţează: „Suntem datori cu o moarte. Pământul, limba, libertatea, tot ce e mai sfânt nu se câştigă cum te-ai uita la fotbal. Ci cu arma în mână, cu pierderi omeneşti. Nu trebuie să ne temem. Nu trebuie să ne temem de moarte, ci de laşi, şi de ticăloşi, şi de fricoşi.“
Colonelul Anatol Caraman aminteşte şi de suportul financiar pe care Rusia îl dă în teritoriu sovietizării, în timp ce unioniştii trebuie să se descurce pe cont propriu. Un steag tricolor costă 150-300 lei moldoveneşti, iar un banner - 300 euro. „Statul român a cam uitat de noi, cetăţenia română am cumpărat-o c-un pumn de bani, de euro, cu toată familia - am plătit. Noi nu am refuzat cetăţenia ca s-o redobândim. De eroii naţionali ţara trebuie să aibă grijă. Foarte mult ne doare lucrul ăsta. Suntem unica asociaţie obştească a veteranilor de război pro România, din ’92, oricâte piedici au fost create împotriva noastră. Nu ne vindem, nu ne lăsăm provocaţi, nu le-a mers, nici n-o să le meargă“, spune Caraman.
„Propaganda antiromânească este ticăloasă“
WEEKEND ADEVĂRUL - Când credeţi că va redeveni România Mare? Mai este drum lung până la ReUnirea Basarabiei cu patria-mamă?
ANATOL CARAMAN - Este mult de lucru, trebuie implicarea statului român. Dacă va fi referendum mâine şi 80% ar vota pentru Unire, Unirea nu va avea loc. De ce? Pentru că statul este recunoscut ca persoană juridică internaţională, iar schimbările se fac cu acordul întregii lumi. Procedura este de lungă durată, iată unde e problema. Dar dacă mâine, deputaţii ar vota 2 treimi pentru Unire, se va întâmpla pe loc, ca în 1991, la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Cum am devenit stat, aşa ne putem întoarce la loc. Este necesar un act politico-juridic în Parlament. Pentru că trebuie să fim realişti: dacă s-ar organiza referendum, mă tem că am fi la jumătate, căci partea opusă poate lua mai mult. Şi iar se stopează procesul pentru 2-3 ani, până când putem repeta. Propaganda antiromânească este ticăloasă, ruşii au 24 posturi de televiziune pe care spun numai mizerii, ei vorbesc de „ocupaţia românească“. Noi nu avem mijloace de propagandă, iar canalele noastre nu au agresivitatea şi minciunile lor. Realitatea nu este în folosul nostru în teritoriu, trebuie muncit mult pentru a depăşi obstacolele. Tineretul nostru este foarte avântat, bravo lor! Dar au nevoie de sprijin puternic, inclusiv de la statul român.
- De ce există resentimente faţă de Unirea cu România? Nu vorbim de populaţia rusificată, care simte nevoia „tătucului“.
Lumea n-a uitat ce s-a întâmplat atunci, în 1940. Şi se întreabă: dacă se repetă istoria? Ruşii ne luaseră toată agoniseala, distrugeau gospodăriile, ne aduseseră la sapă de lemn. Noi am ţinut un pluton rusesc pe mâncare, le dădeam 3 ori pe zi, 30 inşi hrăniţi, ghiftuiţi. La noi era o foame de mieunau câinii. Dincolo, în ţară, se auzeau animalele din ogradă, se mâncau jumere, brânză... De disperare, oamenii treceau cu sutele iarna Prutul îngheţat, spre România. Grănicerii ruşi îi secerau ca pe spice. Deschideau foc şi grănicerii români. Iar ei erau prinşi pe gheaţă. Oamenii de rând spun că România ne-a trădat, că s-a retras de bunăvoie la 26 iunie 1940, când s-a dat ultimatumul. Ne-a lăsat de izbelişte. Trebuia să ardă piciorul podului şi să murim jumătate dintre noi, dar să nu cedăm.
- Momentul căderii comunismului a fost pierdut. Părerea majoritară este că atunci timpul era cel mai prielnic Unirii. Unde s-a greşit?
La 27 august 1991, România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Exact asta nu trebuia să facă, tocmai România! Basarabia este pământ românesc, dat de Dumnezeu românilor, nu poate fi recunoscută ca alt stat. Asta trebuia să fie poziţia statului, dacă voia România Mare.
- Ce este de făcut?
Trebuie să muncim foarte mult, să unim forţele sănătoase de dreapta într-o forţă unică. Numai atunci putem fi uniţi noi întâi, apoi să luptăm pentru Unire. Iar România trebuie să-şi ie seama. Este nevoie de omogenizarea structurilor de forţă, a securităţii energetice, a finanţelor, a băncilor. Şi atunci, tot structurile de forţă au tranşat problema, că era dezordine mare. Se dorise pentru Unire data de 27 martie 2018, dar nu iese aşa uşor. Unirea este mai aproape decât cum o fost. E mai aproape decât ne gândim.
Marea Adunare Centenară de la Chişinău, martie 2018 Foto DFM Productions
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
