Judecătoria Constanţa a dat dreptate Asociaţiei Sfântul Mina. Încă o victorie pentru enoriaşii părintelui Picu
0Asociaţia Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina a câştigat procesul cu Arhiepiscopia Tomisului pentru întabularea Centrului Arca pentru tinerii cu handicap. Centrul funcţionează lângă biserica de lemn din Parcul Tăbăcărie.
Enoriaşii văd un semn divin în decizia magistraţilor, deoarece patronul spiritual al lăcaşului de cult este Sfântul Mina, ocrotitorul păgubiţilor.
„Cu ajutorul Domnului, prin lucrarea Sfântului Mare Mucenic Mina - ocrotitorul păgubiţilor, azi Judecătoria Constanţa s-a pronunţat cu dreptate în privinţa intabulării abuzive a Centrului Arca pentru tineri cu handicap de pe lângă biserica Sfântul Mina, de către Arhiepiscopia Tomisului.
Asociaţia Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina a câştigat procesul, la această instanţă. E încă un pas în drumul spre normalitate, după ce la sfarsitul lui octombrie Judecătoria a dat dreptate Asociaţiei în privinţa clădirii bisericii de pe malul Lacului Tăbăcărie“, spun susţinătorii părintelui Nicolae Picu, fost paroh şi fondatorul complexului social-bisericesc.
Părintele Nicolae Picu a fost caterisit de Arhiepiscopia Tomisului, pentru că a întabulat aşezământul pe numele fundaţiei sale.
„Mulţumim judecătorilor pentru verticalitate! Dumnezeu să le răsplătească dreapta judecată! Mulţumim avocatei noastre care a pledat şi de această dată cu multă putere duhovnicească! Mulţumim tuturor credincioşilor care au fost alături de părintele Nicolae Picu cu rugăciuni şi gânduri bune! Pentru ca hotărârile să fie definitive, trebuie să aşteptăm şi decizia Tribunalului. Nu cedăm, nu capitulăm! Cu Dumnezeu, înainte!“, declară muzicianul Harry Tavitian, reprezentant al enoriaşilor de la Sfântul Mina.
Asociaţia Aşezămintelor Sfântului Mare Mucenic Mina a repurtat o primă victorie în lupta cu Arhiepiscopia Tomisului. Asociaţia părintelui Nicolae Picu făcuse plângere împotriva Încheierii de Carte Funciară pentru proprietatea din Parcul Tăbăcărie şi a obţinut anularea Încheierii emisă de Oficiul de Cadastru pe numele Arhiepiscopiei Tomisului.
Judecătoria Constanţa a dat câştig de cauză Asociaţiei Aşezămintelor Sfântului Mare Mucenic Mina. Magistraţii au admis vineri, 1 noiembrie, plângerea depusă de asociaţie care cerea anularea Încheierii nr. 25568/17.05.2013, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.
Arhiepiscopia Tomisului înregistrase la Cadastru pe numele său proprietatea pe care se află lăcaşul de cult şi aşezământul social din Parcul Tăbăcărie.
Părintele Nicolae Picu de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina a fost caterisit la începutul lunii martie de Consistoriul Eparhial (tribunalul bisericesc) al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru că a trecut lăcaşul de cult în proprietatea asociaţiei sale. Ca reacţie, asociaţia a luat decizia să pună lacăt pe uşa bisericii din Parcul Tăbăcărie.
Biserica din Parcul Tăbăcărie din Constanţa a fost construită la iniţiativa părintelui Nicolae Picu, în anii `90. Preotul a pus atunci bazele unei societăţi filantropice numită Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina.
Vă mai recomandăm
EXCLUSIV Tulburare mare la „Sfântul Mina“. Preotul Nicolae Picu, îndepărtat de la biserică
Măsuri extreme. Preotul Nicolae Picu a fost caterisit, iar Biserica Sfântul Mina - închisă
Preoţii de la Biserica Sfântul Mina continuă slujirea. Afară, în parc
Singura salvare a preotului Nicolae Picu - Patriarhul Daniel
Mesajul preotului Picu: „Mergeţi acolo unde aveţi pace în suflet“
Enoriaşii Bisericii Sfântul Mina se strâng din nou. Părintele Picu vine la Liturghie
Enoriaşii de la Sfântul Mina, rugăciune comună la Liturghia de duminică
Preotul Remus Dumbravă a murit. Atacul cerebral suferit la slujba de Sfântul Maslu i-a fost fatal
Părintele Remus Dumbravă, pentru ultima dată alături de credincioşi
Preotul Valeriu Roman, autorul unui accident în lanţ - alcoolemie de 2,45