VIDEO Anchetă la o grădiniţă din Constanţa. Educatoare acuzată că a lovit o fetiţă de numai 2 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Secţia 1 de Poliţie Constanţa a fost înregistrată o plângere la adresa unei educatoare ce este acuzată că a agresat o fetiţă de numai 2 ani.

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă în acest caz. Purtătoarea de cuvânt a IPJ Constanţa, Cristina Vasile,  a declarat pentru „Adevărul” că  „poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Constanţa efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de loviri şi alte violenţe în care ar fi fost implicat un copil de la o grădiniţă situată pe raza municipiului Constanţa.”

Este vorba despre plângerea înregistrată de mama unei fetiţe de 2 ani care a prezentat şi imagini video cu momentul în care educatoarea bruschează şi agresează copilul. Totul s-a întâmplat în luna septembrie la Grădiniţa privată „Universul Piticilor” din zona Faleză Nord.

„Am înregistrat pentru a-i arăta soţului cum se acomodează fiica noastră. Se pregăteau pentru programul de dormit şi, spre surprinderea mea, am văzut la un moment dat că se dă jos din pătuţ, iar doamna educatoare a apucat-o de mână şi a împins-o înapoi în pat. După câteva secunde, a pus la fel de brutal un copil în pat, iar fetiţa mea a vrut din nou să coboare din pat. A smucit-o de mână, a trântit-o, apoi, văzând că se mişcă, şi-a pus picioarele ei peste ale ei, să o ţină imobilizată. (...) Am fost la creşă, să îi arăt imaginile doamnei director Luminiţa Pufleanu, să rezolvăm cumva problema.

A încercat să mă convingă că mi se pare, că nu a fost bruscată... În aceste condiţii, am depus sesizări la Protecţia Copilului şi la Inspectoratul Şcolar”, a relatat mămica pentru cotidianul Replica.



Conducerea grădiniţei a anunţat că va demara o anchetă.

În luna iunie 2018 mai multe educatoare din Constanţa au fost condamnate definitiv la închisoare cu executare pentru „purtare abuzivă”. Ele au fost acuzate că în anul 2013 au agresat mai mulţi copii la Grădiniţa Micul Regat din Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Două educatoare condamnate la închisoare cu suspendare pentru abuzarea copiilor lucrează nederanjate la grădiniţe de stat din România

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite