Ştiaţi că există Clubul Umoriştilor Constănţeni? CUC împlineşte 5 ani
0Clubul Umoriştilor Constănţeni (CUC) împlineşte cinci ani de existenţă. S-a născut la 13 decembrie 2008, reunind 34 publicişti din spaţiul dobrogean.
„CUC s-a născut sub o zodie fecundă în subiecte de satiră şi umor. Omenirea tocmai schimba foaia istoriei, trecând de la plictisitoarea creştere economică la excitanta criză mondială. Din motive de psihiatrie socială, o schimbare atât de radicală trebuia făcută cu zâmbetul pe buze. Şi, vorba lui Hegel, din această necesitate obiectivă, la iniţiativa a 13 membri fondatori, a apărut pe lume Clubul Umoriştilor Constănţeni.
Aşadar, CUC s-a născut din uterul crizei mondiale, a supt la sânul ei şi a fost ocrotit de ea, astfel că embrionul de 13 umorişti s-a înălţat, s-a lăţit, s-a maturizat. Astăzi, este un Hercule de 34 epigramişti, fabulişti, foiletonişti şi caricaturişti“, se prezintă membrii Clubului Umoriştilor.
În cei cinci ani, CUC a activat ca „eliberator al râsului din sterilul dramatic al vieţii cotidiane“. A organizat lansări de carte şi recitaluri umoristice în licee, universităţi, cămine de bătrâni şi cămine culturale de la sate. Membrii săi au publicat în presa locală şi în revistele culturale din ţară, participând la concursuri naţionale şi internaţionale de umor şi cucerind numeroase premii.
Cei 34 membri ai CUC au contribuit la patrimoniul umorului românesc cu peste 40 de volume personale şi colective, dintre care 15 au fost publicate în ultimii cinci ani. Se remarcă lucrarea colectivă „Prăvălia cu Umor - Caietele Clubului Umoriştilor Constănţeni“, volumele I şi II, publicate în 2010 şi 2013. „Este o realizare de prestigiu, unică în rândul cluburilor şi cenaclurilor de umor din ţara noastră“, se mândresc membrii CUC.
Aniversarea va fi sărbătorită împreună cu prietenii Satirei şi Umorului, în cadrul recitalului organizat sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa (sala mică).
Vă mai recomandăm
VIDEO Maria Tănase, celebrată printr-o suită de spectacole pe scena Teatrului de Stat
Casa cu Poveşti Harap Alb sau Disneyland de România. Locul în care basmele copilăriei prind viaţă