Închisoare cu suspendare pentru educatoarele de la „Grădiniţa Groazei”. Ce daune trebuie să plătească femeile acuzate că băteau copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură video imagini grădiniţă
FOTO Captură video imagini grădiniţă

Curtea de Apel Constanţa a dat soluţia definitivă în cazul dosarului „Micul Regat”, în care şase educatoare şi îngrijitoare au fost acuzate de purtare abuzivă.

Eliza Pufleanu (directorul centrului), achitată de prima instanţă, a fost condamnată la 1 an şi 5 luni închisoare cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată.

Cu aceeaşi pedeapsă s-a ales şi Cristina Manolache (director educativ), în cazul ei fiind vorba de o majorare de la un an. Totodată, magistraţii au decis majorarea cuantumului daunelor morale la câte 10.000 euro, de la 6.500 şi 7.500 - cât stabilise prima instanţă.

„În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală, respinge apelurile formulate de inculpatele Armă Cristina Alina, Vierescu Georgiana, Hercuş Larissa Victoria, Petre Irina şi Manolache Cristina ca nefondate.

Condamnă pe inculpata Pufleanu Eliza, CNP ..., la pedeapsa de 1 an 5 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată…majorează pedeapsa aplicată inculpatei Manolache Cristina de la 1 an închisoare la 1 an 5 luni închisoare pentru infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată prev. de art.250 alin.(3) cod penal 1969 cu aplic. art.41 alin.(2) cod penal 1969 şi art.5 cod penal”, se arată în soluţia pe scurt a magistraţilor Curţii de Apel Constanţa.

Pentru celelalte educatoare, instanţa a decis păstrarea sentinţei date de prima instanţă:

  • Cristina Alina Armă (îngrijitoare) a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă în formă continuată.
  • Georgiana Vierescu (îngrijitoare) a fost condamnată pentru aceeaşi infracţiune la 1 an şi 5 luni cu suspendare.
  • Larissa Victoria Hercuş (educatoare) a fost condamnată la 1 an şi 5 luni de inchisoare cu suspendare tot pentru purtare abuzivă în formă continuată.
  • Irina Petre (educatoare-soţie de preot, consilier al Arhiepiscopiei Tomisului) a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pentru aceeaşi infracţiune.


În toamna anului 2013, părinţii au observat că băieţeii şi fetiţele lor se întorceau acasă plini de vânătăi şi din ce în ce mai speriaţi. Un tătic a vizionat înregistrările de pe camerele de supraveghere din sălile de clasă şi a rămas şocat. Micuţii erau trataţi cu sălbăticie de către educatoare. Nu lipseau din programul zilnic bătaia, îmbrâncelile, trasul de mâini şi de păr. Copiii erau scoşi afară în frig, obligaţi să doarmă în propria urină, iar după aceea educatoarele ştergeau imaginile de pe camerele de supraveghere.

Pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV VIDEO Scandalul copiilor bătuţi în grădiniţă continuă la Constanţa. Una dintre educatoarele violente este şi preoteasă

Inspecţia Judiciară a sesizat CSM în cazul magistratului constănţean care a dispus citarea copiilor din „Grădiniţa groazei”



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite