Zeci de percheziţii în Mureş, Bistriţa şi Cluj, la persoane şi firme suspectate de evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţiile se desfăşoară la 12 sedii de firme. FOTO: Adevărul
Percheziţiile se desfăşoară la 12 sedii de firme. FOTO: Adevărul

Poliţiştii fac, joi dimineaţă, 41 de percheziţii în judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, la societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane suspectate că ar fi produs şi comercializat în afara antrepozitului fiscal produse accizabile, în special alcool, prejudiciul fiind de 100.000 de euro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Mureş, 41 de percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de infracţiuni de evaziune fiscală cu produse accizabile, într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Mureş, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Mureş.

Conform sursei citate, percheziţiile au loc la sediile a 12 societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane care ar fi produs, achiziţionat şi comercializat în afara antrepozitului fiscal produse accizabile, în special alcool. Prejudiciul estimat de anchetatori până în prezent este de 100.000 de euro. La percheziţii participă 85 de poliţişti, sprijiniţi de jandarmi, din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

Citeşte şi

Percheziţii la Cluj într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de un milion de euro

100 de percheziţii în industria cărnii: Suspecţii vindeau carne stricată sau fără TVA. Mascaţii au descins şi în Dâmboviţa

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite