VIDEO Vacanţă ca-n poveşti: cazare în igluuri de sticlă, plimbări cu reni şi spectacolul aurorei boreale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La vreo 250 de kilometri de Polul Nord şi la 30 de minute distanţă de aeroport se află un hotel unde turiştii pot admira aurora boreală din igluuri de sticlă şi pot experimenta plimbări cu sania trasă de reni sau câini Huski. Experienţa oferită de Hotelul Kakslauttanen este recomandată de jurnaliştii National Geographic într-un material din mai anul acesta.

Hotelul Kakslauttanen e o afacere de familie în Laponia, la vreo 250 de kilometri nord de cercul artic şi jumătate de oră de cel mai apropiat aeroport. 

Totul a început în vara lui 1973, când actual proprietar se întorcea de la pescuit şi a rămas fără benzină. A fost nevoit să-şi petreacă noaptea într-un cort, într-un loc numit Kakslauttanen, care a dat ulterior numele staţiunii. 

image

Hotelul Kakslauttanen din Laponia foto: Kakslauttanen Arctic Resort/Facebook

„Dintr-un motiv pe care nu şi-l poate explica, acesta s-a simţit ca şi cum ar fi fost acasă“, scriu cei de la hotel pe site-ul oficial la secţiunea „Despre noi“. În vara anului următor s-a apucat să construiască în zonă, iar acum turiştii au mai multe variante de cazare: de la igluuri din zăpadă, la igluuri din sticlă de unde pot admira spectacolul aurorei boreale până la case tradiţionale din lemn, cu şemineu.

„Kakslauttanen (n. r. se referă la hotel) suprinde prin introducerea conceptului de igluu încălzit, realizat din sticlă, permiţând oaspeţilor să privească Luminile Nordului chiar din pat, confortabil“, se arată într-un articol postat de nordicexperience.co.uk.

image

Hotelul Kakslauttanen din Laponia foto: Kakslauttanen Arctic Resort/Facebook

Iarna, turiştii pot experimenta o plimbare cu sania trasă de reni sau de câini Huski, sau plimbări cu snowmobilul sau ATV-urile, pot schia sau pescui la copcă. O altă variantă de relaxare e sauna. Vara, peisajul poate fi admirat fie călare, pe jos pe trasee montane, fie cu barca.

„În timpul lunilor de iarnă, musafirii se pot alătura păstorilor locali de reni pentru a participa la un safari prin păduri sau să treacă peste Golful îngheţat al Bothniei. Vara, (...) ai tot timpul din lume să admiri priveliştile regiunii din şaua unui cal finlandez, să aduni ciuperci sau fructe de pădure sau să faci drumeţii pe traseele din Parcul Naţional Urho Kekkonen, amintesc jurnaliştii de la National Geographic într-un material, din mai, anul acesta, în care plasează acest hotel într-un şir de locuri de cazare mai aparte din lume. 

image

Hotelul Kakslauttanen din Laponia foto: Kakslauttanen Arctic Resort/Facebook

Despre experienţa unei vacanţe în acest loc de poveste au scris şi cei de la publicaţiile britanice The Telegraph, The Independent şi DailyMail, iar informaţii la zi cu ofertele locului puteţi găsi pe pagina de Facebook a hotelului sau pe site.

Ce poţi face vara, credit video: Hotel Kakslauttanen/Youtube Channel

Ce poţi face iarna, credit video: Hotelul Kakslauttanen/Youtube Channel

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Vacanţă sub apă. Cât costă o noapte într-o cameră de hotel din larg

VIDEO Destinaţie de vis pentru cei mai pretenţioşi turişti. Cât costă o săptămână la Muntele Magic din inima Patagoniei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite