UBB, scrisoare deschisă către Guvern: Dacă România ar fi sub controlul celor mai mari inamici ai săi, această măsură ar condamna ţara la înapoiere şi sărăcie
0Conducerea UBB adresează o scrisoare deschisă Guvernului României după ce acesta a anunţat modul de repartizare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019.
„Universităţile tradiţionale din marile centre academice sunt cele care asigură vizibilitatea şi impactul ştiinţei româneşti la nivel internaţional şi cele de care se leagă adesea educaţia şi formarea intelectualilor care au contribuit de-a lungul timpului la naşterea şi dezvoltarea culturii române“, aşa începe o scrisoare deschisă adresată de conducerea UBB după ce s-a anunţat repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019.
Reprezentanţii universităţii clujene spun, în scrisoare, că „unul din ultimele atacuri, atac extrem de grav, venind dintr-o astfel de ideologie/zonă, se referă la reducerea drastică a numărului de locuri la masterat şi doctorat în majoritatea universităţilor tradiţionale din marile centre academice, adică tocmai în zona de competitivitate a acestor universităţi, zonă prin care şi România este încă activă în spaţiul academic internaţional“.
Potrivit acestora, decizia afectează direct studenţii, „încurajaţi astfel să se îndrepte spre universităţi adesea fără recunoaştere în aria academică internaţională, lucru grav dacă ne gândim că noua generaţie de studenţi (inclusiv cei de mediile defavorizate) trebuie să fie pregătită astfel încât, dacă studenţii doresc, să poată accesa piaţa muncii oriunde în această lume tot mai globalizată“.
Cei de la UBB arată că ultima reacţie a ministerului de resort - „prin care se afirmă ca Universitatea din Bucureşti (UB) nu merită gradul de încredere ridicat“ - „este un apogeu al unor astfel de atacuri politice, asta în condiţiile în care UB a fost evaluată independent nu doar naţional, ci şi internaţional şi ocupă constant poziţile fruntaşe între universităţile româneşti în clasamentele internaţionale ale universităţilor“.
Prin urmare, UBB solicită ca politicul să nu mai distorsioneze şi inverseze „criteriile academice internaţionale pentru a-şi justifica academic ierarhia politică“.
„Dacă România ar fi sub controlul celor mai mari inamici ai săi, această măsură de reducere a locurilor bugetate în majoritatea universităţilor tradiţionale din marile centre academice ar figura pe lista intervenţiilor acestora, atacându-i direct zona de competitivitate - universităţile pregătesc profesioniştii ţării, oamenii de cultură şi profesorii care ne educă copiii -, condamnând astfel ţara la înapoiere şi sărăcie“, se mai arată în scrisoare.
Reprezentanţii UBB adaugă şi că aceste poziţiile critice ale universităţilor tradiţionale la adresa politicului trebuie văzute „nu ca atacuri politice partizane, ci ca fiind critici intelectuale constructive, parte din esenţa a ceea ce înseamnă universitate reflexivă într-o ţară modernă“.
Aceştia cer luare de măsuri imediate, iar în caz contrar universitarii susţin că vor demara consultări pentru intrarea în grevă japoneză, iar apoi în grevă generală. Mai susţin că vor informa partenerii externi de „aceste demersuri antiacademice“.
Conţinutul integral al scrisorii deschise, trimise de UBB presei:
„Universităţile reprezentative ale României sub asediu!
Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României
Universităţile tradiţionale din marile centre academice sunt cele care asigură vizibilitatea şi impactul ştiinţei româneşti la nivel internaţional şi cele de care se leagă adesea educaţia şi formarea intelectualilor care au contribuit de-a lungul timpului la naşterea şi dezvoltarea culturii române.
În perioada postcomunistă s-au înfiinţat în ţară noi universităţi de stat şi private, adesea cu o funcţie locală/regională importantă, stimulând astfel în zonă dezvoltarea culturală şi piaţa muncii. Această complementaritate a avut astfel, iniţial, o logică absolut corectă.
Treptat însă politicul a încercat să acapareze noile universităţi – ţinându-le în impredictibilitate financiară/legislativă - şi să le utilizeze împotriva universităţilor tradiţionale din marile centre universitare, care, prin prisma autonomiei exersate în cursul istoriei lor, pot şi trebuie să fie mai critice şi mai vocale faţă de derapajele politicului.
Mai mult, multora politicul le-a distorsionat rolul şi misiunea, încercând să acrediteze ideea că nu există diferenţe între universităţile româneşti (în ciuda evidenţei din rankingurile internaţionale), să prezinte universităţile locale/regionale ca având anvergură naţională/internaţională (în ciuda faptului că acestea au impact redus în aria academică naţională/internaţională, funcţia lor socială fiind alta), să afirme că problemele lor sunt cauzate de resursele alocate universităţilor tradiţionale şi să atace constant universităţile tradiţionale din marile centre universitare active şi implicate în societate (mai ales când această implicare interferează cu interesele politicului). Şi, din păcate, unele universităţi locale/regionale au căzut pradă acestui şantaj, ajungând să creadă această ideologie, iar când au ajuns în poziţii de decizie la nivel naţional s-au comportat conform acesteia.
Unul din ultimele atacuri, atac extrem de grav, venind dintr-o astfel de ideologie/zonă, se referă la reducerea drastică a numărului de locuri la masterat şi doctorat în majoritatea universităţilor tradiţionale din marile centre academice, adică tocmai în zona de competitivitate a acestor universităţi, zonă prin care şi România este încă activă în spaţiul academic internaţional. Acum, când lumea academică europeană îşi pune problema reţelelor universităţilor de tip european, se atacă tocmai zona de competitivitate pe care o au singurele universităţi care au o şansă să fie acceptate în acest nou demers academic (asimilat şi demarat de Comisia Europeană la iniţiativa preşedintelui Macron).
Nu doar că nu am fost premiaţi pentru vizibilitatea/impactul în aria academică internaţională (prin poziţionarea în rankingurile internaţionale), dar nici măcar nu am fost lăsaţi în pace, fiind pedepsiţi. Iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care Guvernul României a decis, în mod înţelept, suplimentarea în acest an a locurilor bugetate în sistemul universitar. În plus, această decizie afectează direct studenţii, încurajaţi astfel să se îndrepte spre universităţi adesea fără recunoaştere în aria academică internaţională, lucru grav dacă ne gândim că noua generaţie de studenţi (inclusiv cei de mediile defavorizate) trebuie să fie pregătită astfel încât, dacă studenţii doresc, să poată accesa piaţa muncii oriunde în această lume tot mai globalizată. Dacă România ar fi sub controlul celor mai mari inamici ai săi, această măsură de reducere a locurilor bugetate în majoritatea universităţilor tradiţionale din marile centre academice ar figura pe lista intervenţiilor acestora, atacându-i direct zona de competitivitate - universităţile pregătesc profesioniştii ţării, oamenii de cultură şi profesorii care ne educă copiii -, condamnând astfel ţara la înapoiere şi sărăcie.
Mai mult, ultima reacţie a ministerului, prin care se afirmă ca Universitatea din Bucureşti (UB) nu merită gradul de încredere ridicat, este un apogeu al unor astfel de atacuri politice, asta în condiţiile în care UB a fost evaluată independent nu doar naţional, ci şi internaţional şi ocupă constant poziţile fruntaşe între universităţile româneşti în clasamentele internaţionale ale universităţilor. Poţi să aduci multe critici universităţilor tradiţionale din marile centre universitare, dar a spune în mod fals, tu, cel care ar trebui să le preţuiască, faptul că nu sunt de încredere, înseamnă a arunca în aer şi bruma de respect internaţional de care se mai bucură România şi istoria/cultura acestei ţări, prin intelectualii care s-au format şi se formează în aceste universităţi, care au contribuit la formarea României moderne şi care contribuie astăzi la dezvoltarea ţării. Problema majoră este că politicul nu încearcă astfel doar stabilirea propriei ierarhii academice, ci distorsionează şi inversează criteriile academice internaţionale pentru a-şi justifica academic ierarhia politică.
Iată câteva exemple mai relevante de astfel de distorsiuni (dar lista este mult mai lungă):
1. Se reproşează universităţilor tradiţionale că au raportul profesori/studenţi prea scăzut.
Aşa este (şi asta se aplică multor universităţi din România!). Problema este însă că ministerul nu spune că, de fapt, responsabilitatea pentru această stare de fapt îi aparţine, deoarece nu asigură finanţarea necesară îndeplinirii criteriilor pe care le cere, păstrând mediul academic într-o subfinanţare cronică. Aceasta este modalitatea tipică de manipulare şi de control în societăţile totalitare. Ministerul să asigure predictibil finanţarea adecvată şi putem acoperi rapid poziţiile vacante (inclusiv cu cadre didactice/cercetători din diasporă şi din străinătate).
2. Se reproşează universităţilor tradiţionale că au programe de master cu un număr scăzut de studenţi.
Ei bine, acest număr este comparabil cu cel din universităţile de tip world-class, bine poziţionate în rankingurile internaţionale. Spre exemplu, Universitatea Harvard are aproximativ 74% dintre cursuri cu sub 20 de studenţí. Logica ministerului este bazată pe practica universităţilor locale/regionale (focalizate mai ales pe predare), nu a celor de tip world-class (unde predarea se îmbină cu învăţarea prin cercetare mentorată). Iar dacă am avea mai mulţi studenţi la acest nivel, probabil am fi atacaţi, aşa cum am arătat la punctul 1, că avem raportul profesori/studenţi prea scăzut.
3. Se reproşează universităţilor tradiţionale rata scăzută – în opinia ministerului – a absolvirii programelor de masterat şi doctorat.
Ei bine, opinia ministerului este din nou bazată pe modelul universităţilor locale/regionale (unde domină programele de licenţă), nu de tip world-class, unde există un număr mare de programe masterale/doctorale şi unde educaţia şi standardele de calitate sunt mai exigente. Fără a intra aici în ştiinţa complexă a acestor analize, atenţionăm că la acest nivel sunt problematice atât ratele de absolvire prea mari, cât şi cele prea scăzute; asta spre deosebire de licenţă, unde, cu cât rata de absolvire este mai mare, cu atât este mai bine. Spre exemplu, analizele Council of Graduate Schools arată că în SUA rata absolvirii programelor doctorale este la 10 ani între 49% şi 64% (în funcţie de domeniu) şi că aproximativ 57% dintre doctoranzi nu mai obţin doctoratul (ca medie pentru toate domeniile). În general, universităţile de tip word-class bine poziţionate în rankingurile internaţionale au la acest nivel ratele de absolvire a şcolilor graduale mai scăzute, ca urmare a unor exigenţe mai ridicate (iar acestea adesea nici nu acceptă să participe în rankinguri bazate pe astfel de indicatori distorsionaţi). Într-adevăr, dacă verificăm spre exemplu clasamentele internaţionale ale universităţilor prin prisma ratei de absolvire a programelor de master, vom observa că primele în acest ranking nu se califică în categoria universităţilor de tip world-class. UBB se raportează la astfel de standarde, nu la cele artificiale stabilite de minister, încercând însă mereu să-şi optimizeze actul academic în beneficiul studenţilor, păstrând, după modelul universităţilor world-class un echilibru între exigenţă şi incluziune, fără a aluneca nici într-o extremă.
4. Se reproşează universităţilor tradiţionale legătura deficitară cu piaţa muncii şi specializările inteligente şi astfel se argumentează penalizarea cu tăierea unor locuri bugetate.
Această critică se poate aplica însă tuturor universităţilor. Am vrea însă să vedem un studiu riguros în acest sens, nu sentinţe pentru a justifica decizii prestabilite. Asta mai ales că, adesea, cei mai informaţi sunt studenţii/părinţii lor şi ar fi absurd să presupunem, fără un studiu serios, că, în condiţiile în care, totuşi, avem un număr mare de solicitări/studenţi, aceştia aleg să studieze în domenii care nu-i ajută să se integreze pe piaţa muncii. Legătura cu piaţa muncii trebuie să fie directă mai ales la nivel de licenţă (şi aici mai ales în zonele vocaţionale), în timp ce zonele de master/doctorat schimbă şi dinamizează piaţa muncii. Dar universităţile tradiţionale au fost pedepsite prin tăierea locurilor bugetate mai ales la nivel de master/doctorat, ceea ce nu susţine argumentul.
5. Se inventează şi se forţează criterii de evaluare academică de natură să distorsioneze realitatea şi scopul evaluărilor.
Spre exemplu, prin confundarea rolului criteriilor academice exprimate absolut (ex. numărul de publicaţii) şi exprimate relativ (ex. numărul de publicaţii raportat la numărul de angajaţi) – ambele importante, dar cu funcţii şi ponderi diferite –, ajungem la concluzii similare celor conform cărora cele mai importante economii ale lumii nu ar fi SUA, Japonia, China sau Germania, ci Bermuda şi Macau! Şi ne putem întreba în continuare: care din aceste ţări au contribuit consistent la dezvoltarea civilizaţiei umane prin generarea de cunoaştere? Dacă criteriile relative sunt mai importante în analizele interne ale unei universităţi, cele absolute sunt mai relevante în analizele comparative între universităţi, mai ales privind vizibilitatea/impactul acestora în aria academică globală.
6. În fine, se creează şi se menţine o legislaţie care nu favorizează diferenţierea universităţilor.
Spre exemplu, legislaţia pentru concursurile pe posturi nu permite atragerea valorilor internaţionale (ex. prin proceduri de head hunting) – ştiindu-se că acestea ar ţinti nu atât oraşele mici/mijlocii, ci marile centre academice româneşti -, păstrând astfel întregul mediu academic românesc în mediocritate.
Solicităm decidenţilor politici să întrerupă acest asalt asupra zonelor de competitivitate ale mediului academic românesc şi astfel asupra României, să se comporte ca protectorii acestor zone, nu ca inamicii lor şi ai ţării, amintindu-şi că aceste universităţi au fost, sunt şi vor fi dincolo de poziţiile efemere de putere politică din prezent! Solicităm decidenţilor politici să nu mai distorsioneze mediul academic cu imixtiuni politice, recunoscând diferenţierile inerente pe baza standardelor din lumea civilizată, fără a introduce animozităţi între diferite tipuri de universităţi (şi domenii), ci recunoscându-i fiecăreia rolul şi funcţia socială prin misiunea şi profilul pe care îl are. Mai mult, în condiţiile derulării unor proiecte de clasificare academică solicităm partenerilor externi – ex. Banca Mondială - să nu fie parte a unor demersuri politicianiste care stabilesc ierarhii academice prin criterii idiosincratice. Universităţile tradiţionale din marile centre academice au reuşit să devină vizibile în aria academică internaţională în condiţii de subfinanţare, numai prin ambiţia şi etica derivate din istoria acestor universităţi, înţeleasă şi asumată de acestea în mod reflexiv.
Poziţiile critice ale universităţilor tradiţionale la adresa politicului trebuie văzute nu ca atacuri politice partizane, ci ca fiind critici intelectuale constructive, parte din esenţa a ceea ce înseamnă universitate reflexivă într-o ţară modernă, putând servi unor decidenţi politici înţelepţi. În contextul internaţional actual aceste universităţi au nevoie de sprijinul politicului, nu de atacul lui, iar dacă nu-l avem, măcar să fim lăsaţi să facem ceea ce am făcut bine şi până acum.
Noi reprezentăm România în rankingurile internaţionale şi în aria academică globală, chiar dacă în ţară politicul ne pedepseşte, ne consideră de neîncredere şi răstoarnă scara valorilor academice. Oricum, timpul şi mişcarea lumii sunt în favoarea direcţiei pe care o reprezintă aceste universităţi, nicidecum a ideologiei academice impuse de politicul din prezent.
Ca acţiuni concrete imediate, UBB aşteaptă încetarea asediului şi corectarea rapidă a erorilor în distribuirea locurilor bugetate la licenţă/master/doctorat. Lipsa acestor acţiuni concrete ne obligă (1) să demarăm consultări pentru intrarea, iniţial, în grevă japoneză, iar ulterior în grevă generală (studenţi şi angajaţi UBB) şi (2) să informăm partenerii externi de aceste demersuri antiacademice.
Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai“.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
