Traian Băsescu, la Cluj: Declaraţia lui Iohannis pe tema Antenelor, făcută în „ziua cea mai neagră pentru statul de drept”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Cluj, că ziua de miercuri, 19 februarie, a fost „cea mai neagră zi pentru statul de drept”, făcând referire şi la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la scandalul ANAF-Antena 3.

Traian Băsescu, în prezent preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP), s-a întâlnit sâmbătă după-masă, la Cluj-Napoca, cu membrii formaţiunii, în cadrul unui eveniment la care au fost prezentaţi candidaţii partidului la primăriile din judeţul Cluj.

Fostul preşedinte a susţinut un discurs de aproximativ 30 de minute, în care a făcut o radiografie a câtorva realizări din mandatul său, respectiv din cel al premierului Emil Boc, în prezent membru PNL. Traian Băsescu a abordat subiectul statului de drept şi s-a arătat detzamăgit de mai multe evenimente petrecute miercuri, 19 februarie,  numind această zi „miercurea neagră”.

El a spus că invitarea de urgenţă a premierului Dacian Cioloş în Senat, pe tema cazului Antena 1 şi Antena 3 „a fost un semnal extrem de prost cu privire la capacitatea noastră de a respecta statul de drept”. „Tot în aceeaşi zi, în Camera Deputaţilor, un deputat faţă de care exista solicitarea de arestare preventivă, pentru că a falsificat documente şi a încercat să influenţeze o anchetă penală, mă refer la domnul Păun, nu a mai arestat preventiv, pentru că deputaţi PSD şi PNL, în frunte cu doamna Ghorghiu, părăsesc şedinţa şi nu mai este asigura cvorumul”, a detaliat Băsescu. El a explicat că nu este suporter al arestărilor preventive în exces, însă în anumite cazuri, cum este şi cel al celor care falsifică documente, aceste persoane sunt arestate preveneitiv imediat, în alte ţări europene.

Traian Băsescu a făcut apoi referire şi la declaraţia lui Klaus Iohannis din aceeaşi zi.

„Că tot a fost miercurea neagră, domnul preşedinte Iohannis vine cu o declaraţie, într-un caz în care exista o hotărâre judecătorească, nici mai mult nici mai puţin că trebuie să analizăm, să vedem. A fost cea mai neagră zi pentru statul de drept”, a transmis Băsescu.

Întâlnirea oficială a fostului preşedinte al României cu membrii PMP din Cluj a durat circa o oră jumătate, după care Traian Băsescu s-a deplasat cu un autoturism spre aeroport.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite