Strategia Ministerului Sănătăţii pentru Institutul de Transplant Renal din Cluj, criticată de manager: „Vor să pară sinucidere, nu crimă“

Strategia Ministerului Sănătăţii pentru Institutul de Transplant Renal din Cluj, criticată de manager: „Vor să pară sinucidere, nu crimă“

Emanuel Ungureanu (în mijloc) şi medicii de la ICUTR l-au criticat pe ministrul sănătăţii. FOTO: Adevărul

Managerul interimar al Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, Silviu Moga, susţine că ministerul urmăreşte desfiinţarea institutului şi transformarea lui într-o secţie în cadrul Spitalului Judeţean. Institutul riscă să intre în faliment din cauza datoriilor şi riscă să nu-şi mai poată desfăşura activitatea, după ce i-au fost blocate conturile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Silviu Moga şi deputatul USR Emanuel Ungureanu consideră că ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, ar fi influenţat de fostul manager Mihai Lucan. Cunoscutul chirurg clujean, care a deţinut ani la rând funcţia de manager al Inistitutului de Urologie şi Transplant Renal, a fost acuzat în termeni duri şi de deputatul Emanuel Ungureanu.
 
”Acest oraş a suportat o adevărată dinastie, miza fiind susţinerea nelimitată pentru Lucan. Politicieni, procurori, judecători şi oameni importanţi din cadrul serviciilor secrete l-au susţinut în permanenţă pe domnul Lucan, pentru că mulţi dintre ei au fost operaţi de acesta. Ca să vă dau un singur exemplu, şi fostul preşedinte Ion Iliescu a fost operat tot de Mihai Lucan. Aşa s-a ajuns ca Mihai Lucan să căpuşeze ani la rând institutul prin clinica sa, Lukmed”, a declarat Ungureanu, în cadrul unei conferinţe organizate la sediul instituţiei.
 

Deputatul Emanuel Ungureanu vine cu acuzaţii grave

 
Managerul Silviu Moga a dezvăluit că s-a întâlnit cu ministrul Sănătăţii, vinerea trecută, la Cluj, însă fără niciun rezultat. ”Vor să pară sinucidere, nu crimă”, a punctat Moga, care-l acuză pe membrul cabinetului Tudose de indiferenţă. Managerul institutului clujean a mai făcut, totuşi, un apel la Minister pentru acoperirea datoriilor care au ajuns la aproape două milioane de lei, având în vedere că din cauza popririi conturilor, institutul este în pericol de a nu-şi mai putea desfăşura activitatea
 
Şi mai virulent a fost Emanuel Ungureanu, care a lansat o serie de acuzaţii la adresa lui Bodog. ”Domnul ministru vine şi le sugerează medicilor că se implică şi plăteşte datoriile institutului doar dacă se reorganizează şi se transformă într-o secţie în cadrul Spitalului Judeţean. E foarte grav”, a mai afirmat Ungureanu, care a solicitat intervenţia DIICOT, DNA şi SRI pentru a face lumină în acest caz. 
 
De altfel, acesta a depus, la finele lunii septembrie, o sesizare la DIICOT cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu sau luare de mită ale funcţionarilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care au efectuat un control la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj. Ungureanu a scris în sesizarea făcută că cei patru funcţionari care au fost, în perioada 15-26.05.2017, în control la Cluj, la solicitarea DIICOT, ar fi fost cazaţi la un hotel de cinci stele din oraş, deşi nu aveau dreptul legal să beneficieze de acest confort. ”Cazarea a fost efectuată de reprezentantul Ministerului Sănătăţii, domnul Claudiu Mihai Hirţea, şi din informaţiile pe care le deţinem cu implicarea directă a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Petru Şuşcă. Dovada că acest control a fost viciat o avem în aceste zile când o altă echipă mixtă a fost trimisă la Institutul de Transplant din Cluj, tot de către DIICOT, un indiciu clar că procurorii au suspiciuni că funcţionarii publici trimişi prima dată în control în perioada 15-26.05.2017, nu şi-au făcut datoria corespunzător”, a notat deputatul USR.
 

Răspunsul lui Mihai Lucan 

 
„Adevărul” a trimis un set de întrebări medicului Mihai Lucan legate de acuzaţiile ce-i sunt aduse şi de situaţia de la Institut. 
”ICUTR a fost furnizor de servicii medicale plătite de către clinica Lukmed la acelaţi preţ ca şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În condiţiile subfinanţării cronice a ICUTR, sumele încasate de la Lukmed au fost una din gurile de aer  prin care institutul a supravieţuit până în prezent. Relaţiile contractuale dintre Lukmed şi Institut n-au nicio legătură cu situaţia financiară  ICUTR. La data prezentei toate serviciile prestate de către ICUTR catre Lukmed sunt achitate”, a comentat Lucan.
 
Acesta neagă şi faptul că ar fi solicitat desfiinţarea institutului şi spune că, din contră, a făcut apel la Minister pentru rezolvarea situaţiei. ”Am cerut de nenumărate ori miniştrilor Sănătăţii, inclusiv domnului ministru Bodog, susţinerea ICUTR în rezolvarea problemelor majore de finanţare şi organizare. Inclusiv în lunile ianuarie şi februarie I-am adresat memorii în care am solicitat modificarea normelor de realizare a programelor naţionale de sănătate care generează în ICUTR pierderi lunare de 140.000 lei, aprobarea unui proiect de reparaţii capitale şi modernizare în valoare de 8 milioane de euro şi acoperirea datoriilor acumulate de Institut de la nivelul Ministerului Sănătăţii. Este păcat ca un Institut Unic în România, cu premiere mondiale şi naţionale în domeniul urologiei şi transplantului să fie distrus prin neimplicarea Ministerului Sănătăţii şi a CNAS”,a mai explicat Lucan.  
 
 
Citeşte şi 
 
 
 
 
citeste totul despre: