Sfaturile profesioniştilor pentru bobocii aflaţi în primul an de facultate: „Să nu le fie ruşine să ceară ajutorul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţi din Cluj şi mai multe organizaţii locale au demarat un proiect prin care încearcă să-i ajute pe boboci să se adapteze la noua viaţă de student. Ateliere, întâlniri, tururi ghidate, spectacole, concerte se vor organiza special pentru aceştia. Reporterul „Adevărul“ a discutat cu un psiholog despre cum ar fi bine să trateze bobocii acest nou început.

„Misiunea proiectului InClujiunii este de a celebra Clujul Universitar aducând studenţii în prim-planul oraşului. Patru universităţi ale Clujului şi aproape treizeci de organizaţii membre sau colaboratoare ale CCC pornesc acest proiect în acest an, reuşind să se completeze într-un program cu concerte, spectacole, ateliere şi tururi ghidate, toate cu misiunea de a spune bun venit în Cluj celor mai noi clujeni. Pe termen mediu, ne dorim ca InClujiunea să devină o platformă care să îi adune şi activeze pe alumnii Universităţilor clujene într-o serie de evenimente şi proiecte comune de-a lungul anului. În această toamnă facem primul pas în această direcţie”, afirmă Ştefan Teişanu, directorul Centrului Cultural Clujean (CCC).

Manifestările se vor desfăşura de joi, 5 octombrie, până duminică, 8 octombrie în campusul Haşdeu, pe strada Mihail Kogălniceanu şi în curţile interioare ale Universităţii Babeş-Bolyai.

Sunt programate întâlniri cu reprezentanţi de la Opera Naţională Română, TIFF, Filarmonica Transilvania, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania şi Institutul Francez, dar şi tururi ghidate organizate de Cluj Guided Tours. Seara – concerte Viţa de Vie, Moonlight Breakfast, Alexandrina şi Robin and the Backstabbers, proiecţii de film (inclusiv „Planeta Petrila“).

Toate acestea pentru ca bobocii să se acomodeze cu oraşul, să nu se sperie de atâta nou şi să nu le fie jenă să ceară ajutorul când simt că situaţia îi copleşeşte fie colegilor mai mari, profesorilor, fie specialiştilor de la Centrul de Consiliere Student Expert din cadrul UBB, unde mediul este prietenos, iar un sfat specializat nu costă niciodată. Astfel de centre există în fiecare universitate.

Reporterul „Adevărul” a vorbit cu un psiholog de la acest centru, Daniela Dumulescu, şi l-a întrebat cum aceste activităţi îi ajută pe tineri, dar şi ce sfaturi le oferă celor mai noi studenţi.

image
„Activităţile îi ajută să se integreze în grupurile de colegi, de la facultate, să înţeleagă mai bine ce presupune viaţa de student, le oferă un suport emoţional ca să se adapteze mai uşor noului context“, adirmă Daniela Dumulescu. Prin astfel de activităţi, bobocii interacţionează cu colegii din anii mai mari de la care pot afla ce înseamnă viaţă de student şi pot vedea la ce să se aştepte, cum să-şi gestioneze timpul şi activităţile cotidiene. „Aceasta le oferă un confort psihic şi emoţional“, adaugă psihologul.

În opinia acestuia, evenimentele la care vor lua parte în primele săptămâni îi vor ajuta să conştientizeze în ce contexte pot să-şi valorifice hobby-urile în Cluj, la ce activităţi extraşcolare să se implice, unde să facă voluntariat, dacă să se înscrie într-o organizaţie studenţească ori ba. „Învaţă abilităţi de bază - cum să-şi gestioneze timpul, cum să descurce cu sarcinile de zi de zi de student“, adaugă Daniela.

Ea ţine să sublinieze că viaţa de student, ceva cu totul nou pentru ei, vine cu o oarecare doză de stres, iar acest lucru este normal. Atunci când simt că emoţiile şi noutatea îi copleşesc,  e bine să ştie că nu doar ei au trecut prin momente tensionate şi să-şi aducă aminte că e mediul pe care şi l-au dorit, că au ajuns la facultatea dorită. 

„„Şi colegii lor mai mari au trecut prin acelaşi gen de provocări şi să nu le fie ruşine să ceară ajutorul, fie colegilor mai mari, profesorilor sau prietenilor, fie specialiştilor de la centrul de consiliere al universităţii. (...) Tinerii învaţă la facultate noi abilităţi de a-şi gestiona viaţa care arată total diferit de ce au trăit înainte şi asta se întâmplă în timp. Să nu se sperie de emoţiile astea, să nu se sperie când nu ştiu ceva sau când li se pare greu ceva. E normal la început. Şi dacă simt că nu pot să găsească strategiile potrivite, pot să apeleze inclusiv la consilierii de la centrul de consiliere. Toate universităţile au astfel de servicii”, afirmă Daniela Dumulescu (foto în dreapta, credit foto: arhivă personală/Facebook).

Alte sfaturi ale psihologului sunt să nu se mai compare cu ceilalţi, să nu aibă impresia că ceilalţi sunt mai buni decât ei, să-şi permită să facă greşeli, dar şi să îşi acorde timpul necesar pentru adaptare deoarece fiecare are ritmul propriu de a face lucrurile.

„Au nevoie de o perioadă de adaptare, aşadar să-şi dea voie să se adapteze... iar după aceea o să ajungă să performeze. (...) Probabil că de multe ori o să aibă senzaţia că ceilalţi sunt mult mai buni, dacă răspund la cursuri, la seminarii. Probabil că unii au mai mult curaj de la început şi sunt mai activi, dar asta nu înseamnă că neapărat aceia sunt mai buni. Fiecare are ritmul lui de adaptare. Cred că asta e important. Până la urmă, fiecare o să găsească în Cluj oportunităţile care i se potrivesc şi traseul de dezvoltare  care i se potriveşte pentru a-şi construi succesul şi stilul de viaţă dorit”, consideră psihologul Daniela Dumulescu.

Programul INCLUJIUNE 2017:

6 octombrie - Campus Universitar Haşdeu

15:00 - 18:00 - Tururi ghidate - Cluj Guided Tours, Plecare de la Casa de Cultură a Studenţilor
16:00 - 17:00 - French Speak Dating avec Pierre et Noemi - Institut Français
17:00 - 18:00 - Întâlnire cu Petr Borkovec (Republica Cehă) şi Mircea Dan Duţă (România) - Festivalul Internaţional de Carte Transilvania
18:15 - 19:35 - Spectacolul de teatru „Ziua în care papucii mei si-au înghiţit limba” - Reactor de creaţie şi experiment
19:45 - 20:45 - Concert Infusion - Jazz in the Park
21:00 - 22:00 - Concert The Kryptonite Sparks
12:00 - 22:00 - Standuri: Centrul Cultural Clujean, Streed Food Festival, Consiliul Studenţilor din Universitatea Babeş – Bolyai, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş - Bolyai, Fabrica de Pensule, Teatrul Zug şi Reactor de Creaţie şi Experiment, Cercul Întreg, Institut Français

7 octombrie - Strada Mihail Kogălniceanu (în faţa Rectoratului UBB)

10:00 - 23:00 – Standuri: Street Food Festival
13:00 - 15:00 - Tururi ghidate - Festivalul In/Out Transylvania Photo Festival
15:00 - 18:00 - Tururi ghidate - Cluj Guided Tours, plecare: Târgul InClujiunii (Curtea Rectoratului UBB)
16:00 - 18:00 – Treasure Hunt - OSUBB
18:15 - 19:00 - Concert Straight from the Bottle
19:15 - 20:30 - Concert Robin and The Backstabbers
20:30 - 22:00 - Concert Moonlight Breakfast

8 octombrie - Strada Mihail Kogălniceanu (în faţa Rectoratului UBB)

10:00 - 23:00 – Standuri: Street Food Festival
13:00 - 15:00 - Tururi ghidate - Festivalul In/Out Transylvania Photo Festival
15:00 - 18:00 - Tururi ghidate - Cluj Guided Tours, Plecare: Cetăţuie (la cruce)
18:15 - 19:00 - Concert Quantum Drive
19:15 - 20:30 - Concert Alexandrina
20:30 - 22:00 - Concert Viţa de Vie

Vă mai recomandăm:

Pe ce criterii votează românii. Psiholog: „Liderii politici slabi sunt cei aleşi de cetăţenii buni care nu votează“

Psihologii spun că frecvenţa unui mesaj electoral contează mai mult pentru oameni decât valoarea şi coerenţa acestuia, dar şi că teama e o „armă“ redutabilă, care-i scoate din case şi-i determină să voteze.

Cât de sănătos este viitorul României. Consultant UNICEF: „Avem nevoie de tineri care să facă faţă noii realităţi“

Lumea dinamică şi imprevizibilă în care trăim îi face pe specialişti să se întrebe cât de pregătiţi sunt tinerii să înfrunte viaţa, dacă au dobândit abilităţile de care au nevoie ca să facă faţă greutăţilor, dar şi cât de sănătoşi mental ne sunt urmaşii. Psihologul Daniela Dumulescu, consultant UNICEF România, ne explică ce trebuie să facă familia şi autorităţile pentru a oferi copiilor şansa unei dezvoltări adecvate lumii în care trăiesc.

Cum să-ţi alegi facultatea. „Tinerii ar trebui încurajaţi să ia decizii care li se potrivesc fără a fi judecaţi ca fiind mai puţin inteligenţi dacă nu fac o facultate“

Alegerea facultăţii e bine să aparţină viitorului student şi să fie una în cunoştinţă de cauză, nu familiei acestuia sau prietenilor, spun psihologii. Iar tinerii ar trebui să ştie ce presupune în realitate viitoarea lor slujbă, nu cum arată ea din filme.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite