Regaliştii clujeni cer ca România să aibă două zile naţionale: 1 Decembrie şi 10 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Susţinătorii din Cluj ai monarhiei participă la manifestaţiile dedicate Zilei Naţionale şi reiau mesajul din mai, anul acesta: data de 10 mai să fie declarată sărbătoare naţională. Ei mai spun că există state în Europa Centrală care au două, respective trei zile naţionale. Este cazul Poloniei şi al Ungariei.

„Ne dorim ca percepţia zilei de 1 Decembrie să fie mai mult decât cea a unei zile a artificiilor şi spectacolelor stradale, ci să fie percepută ca un tezaur sentimental, social şi istoric de mare demnitate“, spun monarhiştii clujeni.

Cum sărbătoresc monarhiştii Ziua Naţională

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Clubul Monarhiştilor Cluj şi Asociaţia Cluj Today îi invită pe clujeni la comemorarea Apostolilor Unirii. Evenimentul va avea loc, mâine, de la ora 9.00, la capela greco-catolică Sfântul Iosif, de la demisolul Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei din Secolul XX (în construcţie) din Piaţa Timotei Cipariu.

Manifestarea va începe cu serbarea Sfântului Apostol Andrei, iar de la ora 10.00 va fi oficiată o rugăciune solemnă pentru Apostolii Unirii, urmată de o proiecţie a fotografiilor realizate la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, de către artistul Emanoil Mârza.

Vor fi comemoraţi Regele Ferdinand I, Regina Maria, Cardinalul Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, George Pop de Băseşti şi toţi cei care au făcut posibilă Ziua Unirii, 1 Decembrie 1918.

La ora 10.00 se va amplasa un banner pe Bulevardul Eroilor, realizat sub forma unei vederi poştale reprezentându-i pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, alături de care doritorii pot să-şi facă o fotografie, ca amintire de la sărbătoarea clujeană a Unirii.
Reprezentanţii Clubului Monarhiştilor Clujeni vor fi prezenţi la această locaţie pe parcursul întregii zile, oferind pliante informative cu faptele istorice de la 1 Decembrie 1918 tuturor celor interesaţi.

La ora 12.30 se va depune o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu, iar seara, la ora 19.30, grupul coral al monarhiştilor clujeni va intona imnul naţional Deşteaptă-te, Române! şi Imnul Regal, la locaţia de pe Bulevardul Eroilor.

Monarhiştii clujeni reiau mesajul transmis şi anul acesta, în mai, acela legat de adoptarea a două zile naţionale: 10 Mai - Ziua Independenţei şi 1 Decembrie - Ziua Unirii. Acest model este larg răspândit în Europa Centrală. Ungaria are trei zile naţionale, iar Polonia două.

„Această iniţiativă vine într-un context social şi cultural în care românii sunt din ce în ce mai interesaţi de adevărata istorie, dar şi de activitatea prezentă şi viitoare a Casei Regale a României, cu o atitudine pozitivă, admirativă şi deschisă, după un lung şir de ani dominaţi de teamă şi prejudecăţi induse de zecii de ani de propagandă comunistă“, mai afirmă monarhiştii.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO De Ziua Regelui, monarhiştii clujeni strâng semnături pentru amplasarea unei statui cu Ferdinand I

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite