Preot-profesor despre graniţa între bine şi rău în vremurile moderne: „Timpul în care trăim ne face să minţim şi în post“
0
„Trebuie să învăţăm să trăim împreună“, spune Ioan Chirilă, preot şi profesor în Cluj. Se referă la faptul că trebuie să redescoperim spiritul comunitar din noi. Universitarul explică, într-un interviu, cum lumea de azi a pierdut legătura cu transcendenţa, cu Dumnezeu, cum a înlocuit slujba de duminică cu shopping-ul la mall, dar şi cum vede el rostul tehnologiei.
Ce mai înseamnă păcat în secolul tehnologiei? Şi-a schimbat sensul? Dar mai este vreo graniţă între bine şi rău în lumea în care trăim şi care pare să nu ne refuze nimic? La aceste întrebări a răspuns preşedintele Senatului UBB, Ioan Chirilă (foto în dreapta), preot ortodox şi profesor. Predă şi Hermeneutica Vechiului Testament, Exegeza Vechiului Testament, Teologia Vechiului Testament, Limba ebraică, Sofiologia Vechiului Testament, Antropogeneza: exegeză iudaică şi creştină.
Adevărul: Ce mai înseamnă păcat în ziua de azi?
Ioan Chirilă: Definiţia conceptului nu s-a deformat. E aceeaşi. Iar cea mai simplă definiţie e: călcarea poruncii lui Dumnezeu. (...) Azi avem percepţia că totul e permis şi păcatul nu e ca odinioară. (...) Şi atunci care e porunca lui Dumnezeu? Ce-i scris în lege? Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău, din toată inima ta, iar pe aproapele tău ca şi pe tine însuţi. Avem trei elemente: cuget - planul raţional, suflet – planul spiritual, inima ta – planul voinţei. Absolut toate zonele de manifestare ale umanului sunt prinse în manifestarea adeziunii noastre faţă de Dumnezeu, al respectului. (...)
Degeaba zici că-l iubeşti pe ăla din America dacă pe cel de lângă tine nu-l iubeşti. Deci să nu încercăm alte definiţii ale aproapelui. Aproapele e cel lângă tine care are o nevoie. Păcatul e încălcarea poruncii. Odată cu dezvoltările din societate, s-au schimbat nişte constituante, inclusiv modul de raportare la celălalt, de interacţionare la celălalt. (...). Ce a generat această schimbare? S-a schimbat unghiul de a vedea lucrurile şi centrul. (...) A fost pus omului în centrul tuturor. (...)
Dacă vrei să reconstruieşti o societate nu pleci de la munţi că munţii n-o să poţi schimba, ci trebuie să pleci de la om. Aristotel şi alţi gânditori, toţi au zis: «daţi-mi oameni virtuoşi şi vă dau societăţi sănătoase». Atât! Nu trebuie altceva.
Pare simplu.
Da, pentru că conceptul de om virtuos este legat de o maximă românească - «Omul sfinţeşte locul» -, apoi înţeleg cum se schimbă absolut tot în spaţiul existenţei noastre.
Trăim într-o lume unde nicio experienţă pare să nu ne fie refuzată. Unde mai este limita dintre bine şi rău?
Există anumite zone ale dezvoltării tehnologice şi în domeniul viului care te fac să crezi că limita dintre bine şi rău ar fi posibil de deplasat. Nu. Limita tot acolo e numai că noi, pierzând capacitatea viziunii de ansamblu şi focusându-ne pe anumite segmente mici, zicem că s-a deplasat această linie. Nu s-a deplasat. Tot acolo este, însă nouă ni se pare. Asta este iluzia. Se zice că cel rău doreşte să-ţi inducă ideea că el nu există. Înţelegeţi? Şi îţi induce această idee prin schimbarea sensului interogaţiei. Interogaţia are sensul sau scopul de a fixa firescul ori cel rău pune întrebare: «oare a zis Dumnezeu aşa ceva?» Şi imediat te determină să foloseşti negaţia: «nu, n-a zis Dumnezeu». E o parşivenie extraordinară.
SLUJBA DE DUMINICĂ, ÎNLOCUITĂ CU SHOPPING-UL LA MALL
De ce credeţi că s-au transformat sărbătorile într-un prilej de dezmăţ culinar?
Pentru că s-a mutat accentul pe religios pe comercial, de pe darul credinţei pe cadou. (...) Şi atunci s-a ajuns la Moş Gerilă, Moş Crăciun, Crăciuniţe, iepuraş, la Bugs Bunny. (...) Nu le dispreţuiesc, dar încerc să găsesc un echilibru. În centru a trecut altceva decât trăirea religioasă. Omul se ducea la slujba de înviere cu coşurile pline de mâncare. Societatea aceea nu avea nevoie de mall. Putea trăi fără mall. S-a ajuns în zona când nu mai ai timp pentru tine. (...) Am intrat într-un alt ritm, într-o altă zonă de accelerare. Tehnologia parcă ne vorbeşte despre ubicuitate (n. r. atribut al divinităţii de a fi prezent peste tot în acelaşi timp), ceea ce e un vis frumos, şi, totuşi, noi lucrăm, ne spetim şi nu avem timp pentru noi înşine.
A ajuns şi la noi ceea ce în mediul occidental e dezbătut: la shopping-ul de weekend cu care a fost substituită liturghia. Şi atunci vă daţi seama cât de mare e deformarea conceptului de fericire când faci această substituire?
(...) Mediul urban a produs o detaşare a noastră de ideea de comunitate autentică. Există probleme şi la comitetele de bloc, de scară. De ce? Pentru că nu există spirit comunitar. Aici ar trebui probabil să lucrăm. (...) Nu e o chestiune de adeziune automată, ci de civilizare a noastră, de culturalizare. Numai în măsura în care ne descoperim capacităţile noastre de unitate. Trebuie să învăţăm să trăim împreună. (...) Am fost în perioada de post care e interpretată de fiecare după modul său de a gândi şi de a se raporta la sacru. Dar această perioadă a fost una în care noi oamenii am putut să ne demonstrăm nouă înşine că avem capacitatea de a ne poziţiona în zona cumpătării.
La fel de adevărat e că timpul în care trăim ne face chiar şi în post să minţim. De pildă, noi ne-am detaşat de mâncarea tradiţională, de post, dar am rămas robi formelor. Pentru că am luat soia şi de la mâncare obişnuită de soia am făcut şniţele, grătare, crenvuşti. Am luat sâmburi din fructe, din caju, şi am făcut smântână, în mixer.
Căutăm substitute şi ne minţim frumos. Ori în momentul în care suntem într-o zonă de abstinenţă nu fac altceva decât îmi caut pentru mine însumi punctele de echilibru, nu substitute, ci să mă duc spre cumpătare, în zona echilibrului. Apoi, perioada de abstinenţă e legată cu o bogăţie de rugăciuni, de slujbe care îţi dau posibilitatea să înţelegi că nu poţi face de unul singur nimic. (...) Atunci când înţelegi asta, ieşi din prăpastia mândrie, acesta este planul restauraţiei noastre morale care pleacă dintr-o zonă raţională.
„L-AM EXPULZAT PE DUMNEZEU“
Cum vedeţi viaţa într-o societate consumeristă, de genul celei în care trăim?
(...) De multe ori trebuie să înţelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru pentru că de multe ori idealizăm, de multe ori ducem totul într-o zonă romanţată. Şi apoi distorsionăm totul. Şi de aici alunecările. (...) Dacă trăieşti doar într-o zonă de consum eşti sortit sfârşitului. Te consumi şi pe tine însuţi, până la urmă.
Mergem în piaţă să luăm cele mai bune, cele mai frumoase, extraordinare şi le găsim. Acesta e frumosul cel adevărat? Care-l mănânci şi dispare? Vedeţi? Numai atât.
Aşa putem înţelege, probabil, şi ceea ce înseamnă secularizare pentru că noi am pierdut contractul cu realităţile metafizice, cu transcendenţa, am expulzat-o. Ei, dar am nevoie de acest punct de echilibru care e credinţa, Dumnezeu care, în momentul în care mă întorc spre el îmi dă cu totul altă percepţie, înţelegere a însuşi conceptului de viaţă.
Societatea consumeristă e văzută ca păcat al tehnologiei?
Nu consider tehnologia creatoare de păcat.
De ce?
Însuşi prima parte a cuvântului tehnologie înseamnă „metodă“ în greacă. Te ajută să faci un lucru, dar asta nu înseamnă că trebuie să-l faci tot timpul. Cât este folositor vieţii, da, cât nu, nu. Cum stabileşti dacă e folositor? Percepţiile sunt diferite. Tu stabileşti ca persoană. De aceea vorbim de cumpătare. (...) La o conferinţă în Spania, a tinerilor ortodocşi, am discutat chiar această temă: dacă IT poate să te ajute sau nu? dacă toate programele acestea, Youtube, Facebook şi toate celelalte te ajută la viaţa spirituală sau nu? Au fost nişte workshop-uri cu întrebări foarte interesante. Şi aici, la tehnologia ultra-avansată, acelaşi termen rămâne cuvântul de ordine: cumpătarea.
Cum definim cumpătarea?
Trebuie să alegi acea modalitate care nu-ţi afectează viaţa. Nu te bagi singur cu capul în zid că zidul va fi mai tare decât capul tău. Trebuie să ai discernământul minimal. Nu numai că este o societate de consum societatea în care trăim, dar e şi una de uzură în sensul că menţine nişte dileme. Suficienţa de sine te poate duce într-o zonă a pierderii efective a relaţiei tale cu sensul existenţei. De aceea, este bine ca în momentul în care suntem puşi să optăm pentru ceva, să încercăm să facem nişte analize psihologice, sociologice, de orice natură care să aibă ca element central viaţa, conceptul de viaţă, nu numai bunăstarea, de fericirea.
„FACEBOOK-UL TE LASĂ CU FRANJURI DINTR-O EXISTENŢĂ UMANĂ“
Dar problema nu constă, de fapt, modul în care gândim?
Mai repede e legată de modul în care noi înţelegem să ne raportăm la adevăr, la valoare. Raportarea la valoare nu e doar gândire, e şi acţiune. Facebook-ul, de multe ori, te lasă cu fărâme, franjuri dintr-o existenţă umană, nu ţi-o arată în amplitudinea ei. Cu selfie-ul, nu vedeţi cum ne minţim cu profilele şi cu anumite poziţii? Aia e frumuseţea noastră? De-aia spun că toate lucrurile acestea sunt nişte instrumente care pot să fie folositoare, dar te poţi şi pierde în ele. Citim de pe wikipedia, dar nu poţi să-ţi faci o teză de doctorat din wikipedia.
Comunicarea electronică e folositoare. Vă dau exemplul de la BCU, poţi să intri în fondul de carte de la Oxford, de la Cambridge, avem abonamentele respective. Şi tot ce este electronic poţi să consulţi de aici, din Cluj. De aceea, eu când sunt pus să analizez, să dezbat chestiunea aceasta, ies din zona de analiză şi spun: vedeţi de ce încerc să promovez ideea adunării binelui, şi nu a neglijării răului? Centrez atenţia pe ideea adunării a binelui, pe partea plină a paharului, pentru că atunci când ajungi la o cultură a binelui vei avea şi o cultură a frumosului, a adevărului. Şi după aceea se va relansa şi ideea de unitate. Pentru că e imposibil să nu găseşti în cineva ceva frumos.
Există în gimnastică şpagatul, e cel mai lung pas, dar nu te deplasezi cu el. E nevoia de necesitate a întoarcerii noastre într-o zonă a firescului. Să definim firescul şi de acolo începe echilibrarea. Firesc este să fii îmbrăcat. Supra-firesc este să fii Gucci, Armani şi nu mai ştiu ce. Dar firesc este să fii îmbrăcat, decent, să nu şochezi cu asta. Nu optăm pentru o întoarcere în Evul Mediu - Doamne fereşte! -, ci pentru a încerca să dezvoltăm o cultură a a binelui, frumosului, adevărului, a firescului din noi, şi apoi toate se aşează.
„TREBUIE SĂ FIM FOARTE ECHILIBRAŢI LA UTILIZAREA EFECTIVĂ A CUVÂNTULUI“
Se spune că „dacă nu eşti pe Facebook, deci nu exişti“. Cum vedeţi dumneavoastră asta?
Nu sunt închis la mjloacele tehnice moderne, nu le utilizez pe toate. Am foarte des solicitări să deschid Facebook-ul, LinkedIn-ul şi altele. Prin poziţiile pe care le avem ca şi cadre didactice, în anumite proiecte de cercetare, uneori trebuie să ne facem anumite conturi în spaţii indicate, însă nu sunt ahtiat după acel gen de informaţie. Prefer să văd ce a lucrat omul, nu CV-ul lui, prefer să-i citesc lucrările mai reprezentative decât să-mi spună că a făcut nu ştiu câte ISI (n. r. articole cotate în reviste internaţionale recunoscute) şi nu ştiu câte „Nature“ (n. r. se referă la texte de specialitate publicate în revista „Nature“). Dar şi acestea sunt utile dacă există onestitate în utilizarea lor. Ele pot fi un mijloc de apropiere, de comunicare, chiar de creere a unei percepţii cu privire la înţelegere a aspectului universal al existenţei, a conceptului de unitate care are o altă dimensionare.
Consideraţi important să avem grijă ce cuvinte folosim?
Foarte important. Nu numai că au putere, dar pot să şi zidească şi să rănească. Am observat acesta. Cuvântul te şi mângâie, dar te şi ustură câteodată. Atunci trebuie să fim foarte echilibraţi la utilizarea efectivă a cuvântului.
Înţeleptul Solomon spune în pildele sale că «niciodată să nu te grăbeşti să dai sfat, ci grăbeşte-te totdeauna să asculţi şi sfătuieşte doar pe cei înţelepţi» şi doar prin aceste cuvinte ţi-a spus şi ce atitudine trebuie să ai şi ce cuvinte trebuie să foloseşti. Vreau să vă spun un lucru: dacă folosim constant cuvinte care aparţin unui registru negativ, vom induce în mediul în care rostim aceste cuvinte nişte stări specifice acestor negativităţi. Dacă mă duc la limbajul de toate zilele cu înjurături, atunci am perimat tot ceea ce înseamnă viaţă, am produs o depărtare a omului de sensul autentic al existenţei.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
