Postarea virală a unei mame care scrie bestselleruri pentru copii: „Ce mă înfurie şi mai tare decât moartea acestei fete este că în curând o să uităm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Chicet-Macoveiciuc, fostă jurnalistă, autoarea mai multor cărţi pentru copii, a postat pe Facebook un mesaj în care atrage atenţia că în ciuda valului de emoţie existent în societatea românească legat de tragedia de la Caracal, „în curând o să uităm, aşa cum am uitat de băieţelul înecat în fecale, de Teodora, de Nicoleta, de Colectiv, de avionul prăbuşit în Apuseni, de Gigină, de băieţelul omorât în bătaie de mama lui”.

Postarea Ioanei a devenit virală, având peste 1.000 de comentarii şi 12.000 de distribuiri. 

„Ce se întâmplă cu ţara asta? Data viitoare, poate fix copilul nostru o să moară în timp ce poliţia aşteaptă în faţa casei ora fixă, ca să poată intra peste criminal. De fapt, un copil al nostru a murit azi. Mama ei suntem toate.

Pentru că nu ai cu ce să ajungi la şcoală. Aşa că joci la loterie şi mergi cu autostopul. Dai peste un criminal în serie care te răpeşte cu gândul să te tortureze. Reuşeşti să faci rost de un telefon, îţi rişti viaţa. De trei ori. Suni la 112. Dai multe detalii. Aştepţi şi te rogi. Nu vine nici naiba. Cine să vină... Poliţia noastră are nevoie de o zi să te găsească, după ce i-ai dat toate indiciile posibile, apoi stă în faţa casei să aştepte să se facă 6 fix. Între timp, mori în chinuri. Ce. te credeai în filme? Crezi că are cine să te salveze?

Crezi că dacă te duci la spital, e sigur că o să te faci bine?

Că dacă te duci la un concert într-un club, e sigur că n-o să fii ars de viu acolo?

Că plăteşti taxe şi asta sigur o să-ţi folosească la ceva când o să ieşi la pensie sau când o să fii bolnav şi singur?

Că dacă treci pe trecerea de pietoni, nu e sigur că o să te calce vreun mahăr băut, care o să scape fără vreo zi de puşcărie?

Că dacă tre să ajungi dintr-un capăt în altul al ţării la familia ta, ai şanse mari să te facă praf vreun şmecher pe vreun drum naţional plin de căruţe şi cruci?

Citeam ieri că 10 milioane de români trăiesc în străinătate. Aţi făcut foarte bine, fraţilor! Aţi plecat la timp! Ţara asta e o bombă cu ceas.

Incompetenţi, indolenţi, proşti şi aroganţi în posturi în care ar trebui să se afle oameni care să ne poată salva, care să construiască pentru noi, care să ne iubească şi să ne respecte. În rest, ne omoară. Unul câte unul. Ne omoară copiii, care se îneacă în rahat în veceul din curtea şcolii. Ne omoară femeile, care nu pot fi salvate din mâinile bărbaţilor abuzivi. Ne omoară bunicii în spitale care colcăie de bacterii. Ne omoară tinerii în cluburi. Ne omoară pe toţi pe şosele periculoase, pe care nimeni nu respectă nici o regulă. Ne omoară spiritul cu un sistem educaţional strâmb, cu profesori de morală care cred şi spun că femeile rămân însărcinate în urma violului pentru că le place.

Cum, mă, om, să stai în faţa casei unde urlă de moarte un copil şi sã nu dai buzna acolo? Nenorociţilor! Criminali!

Pe de altă parte, de câte ori nu am auzit în bloc o femeie sau un copil strigând după ajutor şi n-am spart uşa?

În ţara asta, violenţa şi bătaia de joc sunt mai prezente ca apa caldă.

Nu ştiu ce e de făcut. În fiecare săptămână se întâmplă ceva care mă face să-mi fie şi mai frică. De mulţi dintre semenii mei, de faptul că dacă o să am nevoie de ajutor, nu are cine să mi-l ofere, pentru că autorităţile sunt ocupate să-şi umple burţile, să se acopere unii pe alţii, să-şi dea salarii mari, lor şi rudelor lor, să râdă de noi, amărâţii, prinşi într-o cursă de şoareci.

Îmi e frică. Şi furie. Furia tot din frică vine.

Şi ce mă înfurie şi mai tare decât moartea acestei fete este faptul că acum fierbem cu toţii, curând o să ne întoarcem la rutina noastră, o să uităm, aşa cum am uitat de băieţelul înecat în fecale, de Teodora, de Nicoleta, de Colectiv, de avionul prăbuşit în Apuseni, de Gigină, de băieţelul omorât în bătaie de mama lui, nu facem nimic. Nici eu nu fac nimic. Nu ştiu ce. În afară de a scriie despre asta, de a încerca să schimb mentalităţi civice, de a îndemna lumea la vot, să nu mai dăm şpagă, să fim un model pentru alţii... Dar astea sunt soluţii pe termen lung. Pe termen scurt, cum ne salvăm? Ce facem AZI ca să nu se repete toate de mai sus. Habar nu am. E ceva de făcut?

#CoruptiaUcide”

Cine este Ioana Chicet-Macoveiciuc

„Sunt Ioana Chicet-Macoveiciuc, am 36 de ani, sunt fost jurnalist de modă veche, actualmente scriitor de carte şi de blog şi organizator de evenimente pentru părinţi. Am 15 ani de experienţă în presa scrisă (ca redactor, reporter, editor şi coordonator de revistă), project management şi comunicare online (în agenţii, dar şi în departamentele de comunicare ale unor branduri româneşti). Scriu pe www.printesaurbana.ro din ianuarie 2007. De când am devenit mamă, subiectele de pe blog se învârt în jurul vieţii de familie, al unui stil de viaţă sănătos, al dezvoltării de sine şi al creşterii copiilor cu respect şi blândeţe”, scrie fosta jurnalistă pe blogul său. 

Citeşte şi

 

Un nou protest la Cluj legat de tragedia din Caracal: „Este inadmisibil ca în 2019 un apel la 112 să nu te salveze!”

 

Călinescu, mesaj către Viorica Dăncilă, după crima din Caracal: „Principalul vinovat odihneşte la pârnaie, următorul e dumneaei. Trebuie să îşi scrie demisia“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite