„Poliţia anti-plagiat“ atacă ordonanţa lui Ponta de renunţare la doctorat
0O asociaţie anti-plagiat din Cluj, condusă de universitarul Dorin Isoc, a trimis, în a doua zi a anului, o scrisoare deschisă tuturor intelectualilor, cerându-le să ia atitudine faţă de ordonanţa de urgenţă care permite renunţarea, de bună voie şi fără justificare, la titluri ştiinţifice
Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), condusă de universitarul clujean Dorin Isoc, a dat publicităţii, pe 2 ianuarie, o scrisoare deschisă rectorilor universităţilor din ţară, academicienilor şi intelectualilor, cărora le cere să ia atitudine şi să dezaprobe OUG privind renunţarea la titluri ştiinţifice de bună voie. Această ordonanţă îi permite premierului să renunţe la titlul de doctor fără că temeiul legal să fie faptul că şi-a plagiat lucrarea de doctorat.
Pe 29 decembrie, Guvernul Ponta adopta o OUG de modificare a Legii Educaţiei, adăugând un articol care permite celor care deţin titluri academice sau ştiinţifice să renunţe la acestea în baza unei simple cereri adresate Ministerului Educaţiei. Astfel, Victor Ponta poate renunţa de bună voie la titlul de doctor, fără să mai fie nevoie ca retragerea titlului, cerută de premier în urmă cu câteva săptămâni, să fie fundamentată pe faptul că lucrarea a fost plagiată.
Având în vedere acestea, asociaţia clujeană a trimis o scrisoare deschisă în care semnalează că „autonomia universitară a fost încălcată în mod vulgar“ prin acea OUG şi că „suntem în situaţia în care este evident că politicul doreşte controlul deplin al libertăţii de exprimare şi creaţie“.
Analiza GRAUR: peste 10.000 de plagiate în 25 de ani
Scrisoarea, redactată în termeni duri, este publicată şi pe plagiate.ro, site unde se găseşte şi o listă a „ruşinii“ cu lucrări plagiate din ţară. În document se explică clar că „titlul ştiinţific este acordat de universitate şi recunoscut administrativ de Ministerul Educaţiei“, dar şi că titulatura este „doctor în drept al Universităţii din Bucureşti“, şi nu „doctor în drept al Ministerului Educaţiei“.
„Dacă premierul plagiator a fost vreodată «doctor în drept al Ministerului Educaţiei» atunci guvernul este în drept să ţină seama de cererea lui personală de a renunţa la titlul nedorit şi să-i aprobe abandonarea. Dacă însă premierul plagiator este «doctor în drept al Universităţii din Bucureşti», atunci aceasta şi numai aceasta este în drept să retragă titlul ştiinţific nemeritat şi dobândit prin fraudă, întrucât autorul tezei a spus tot ce a avut de spus în teza sa depusă şi susţinută. Plagiatul nu este guturaiul unor indivizi care fac politică şi sunt afectaţi de simptome grave de grandomanie şi «orgolită», care-i fac să-şi dorească bolnăvicios adăugarea la numele lor a unor titluri ştiinţifice şi didactice universitare, ci este cancerul sistemului universitar şi de cercetare din România“, se arată în scrisoare.
Potrivit unei analize a GRAUR, în România există cel puţin 10.000 de doctorate publicate şi plagiate în ultimii 25 de ani. Asociaţia mai avertizează, în scrisoare, că „există universităţi în care s-au constituit adevărate grupuri infracţionale, conduse “chiar de rectorii acestor instituţii“ şi că „fenomenul plagiatului are la bază, în principal, ignoranţa educaţiei universitare“.
Contactat telefonic de „Adevărul“, preşedintele asociaţiei, Dorin Isoc, spune că aşteaptă azi (5 ianuarie) reacţii, fiind încrezător în efectul scrisorii. „Sunt convins că scrisoarea va avea efectul scontat, deşi nu există uzul scrisorilor deschise în România. Noi (n.r. GRAUR) nu glumim, noi venim cu dovezi“, afirmă acesta.
Dorin Isoc este profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, consilier în proprietate intelectuală şi a scris trei cărţi pe tema plagiatului - „Ghid de acţiune contra plagiatului“, „Indexul operelor plagiate“, „Prevenitor de plagiat“
„Plagiatul este o faptă, plagiatul trăieşte prin ceva ce se face şi prin autori. Singura cale de atac a cuiva care a fost plagiat este instanţa. Somnul naţiunii naşte monştri şi plagiatori. Toţi plagiatorii îşi doresc să devină cel puţin şefi”, afirma Isoc, în 2013, la o dezbatere despre plagiat.
„Plagiatul nu este guturaiul unor indivizi care fac politică şi sunt afectaţi de simptome grave de grandomanie şi «orgolită», ci este cancerul sistemului universitar“, Dorin Isoc, preşedinte GRAUR.
Articolul incriminat nu are justificare
În ultima şedinţa de guvern a anului trecut, din 29 decembrie, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă nr. 94, care modifică Legea Educaţiei Naţionale. Unul dintre articolele ordonanţei are următoarea formulare:
“12. La articolul 168, după alineatul 7, se introduce două noi alienate, alineatele 7.1 şii 7.2, cu următorul cuprins:
7.1 – Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz Minsiterul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.
7.2 – Actul constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului şriinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice”.
Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie. În preambulul ordonanţei sunt justificate toate celelalte modificări ale Legii Educaţieiegii, însă nu şi cea privind renunţarea la titlurile ştiinţifice. Iar nota de fundamentare a ordonanţei încă nu a fost postată pe site-ul guvernului.
„Dottore” Ponta îi face probleme avocatului Ponta
Jurnalistul Cătălin Prisacariu, de la revista Kamikaze, lansează o nouă ipoteză pentru care premierul Victor Ponta a ţinut să modifice Legea Educaţiei în sensul de a se permite renunţarea de bună voie şi fără justificare la titlurile ştiinţifice. Ipoteza pune în discuţie calitatea de avocat a lui Victor Ponta, obţinută pe 7 ianuarie 2005 fără a da examen de intrare în Baroul Bucureşti.
Astfel, în momentul obţinerii calităţii de avocat, Victor Ponta avea o vechime în magistratură de doar şase ani (1995-2001), în condiţiile în care legea avocaturii impunea o vechime de 10 ani în magistratură pentru a deveni avocat fără a da examen. Tot legea avocaturii face însă o derogare de la criteriul de vechime şi permite intrarea fără examen în Barou dacă petentul deţine titlul ştiinţific de doctor în Drept.
Jurnalistul Cătălin Prisacariu emite ipoteza ca Victor Ponta să fi ajuns avocat invocând tocmai doctoratul pe care l-a obţinut în anul 2003. Dacă acest doctorat ar fi anulat pe motiv de plagiat, ar putea fi pusă sub semnul întrebării şi calitatea de avocat a lui Ponta. Dacă însă renunţarea la titlul de doctor se face în virtutea noii ordonanţe de urgenţă, adică la simpla cerere a titularului, calitatea de avocat nu mai poate fi pusă în discuţie.
Jurnalistul remarcă şi faptul că Baroul Bucureşti a refuzat să ofere presei informaţii privind modul şi criteriile în baza cărora Victor Ponta a devenit avocat.
Mai puteţi citi: