Oraşul care dă 4 milioane de euro pe studiul de fezabilitate al centurii metropolitane: „Astrele s-au aranjat în direcţia bună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujul va comanda un studiu de fezabilitate pentru realizarea Centurii Metropolitane. Şoseaua apare în masterplanul general de Transport, în care poartă numele Transregio Feleac, şi va fi realizată din fonduri europene.

Primarul Emil Boc a anunţat că s-a ajuns la un acord cu Ministerul Transporturilor pentru proiectul Centurii Metropolitane. Conform înţelegerii, oraşul pe care îl conduce va comanda un studiu de fezabilitate pentru centură, iar costurile vor fi suportate de la bugetul local, dar cu posibilitatea rambursării sumei de către minister. 

Alături de Cluj-Napoca, la realizarea studiilor vor contribui şi alte trei localităţi care vor beneficia de şosea, Floreşti, Gilău şi Apahida. Potrivit primelor estimări, studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal şi detaliile tehnice de execuţie vor costa aproximativ 4 milioane de euro. 

Boc spune că centura va debloca investiţii de peste o jumătate de miliard de euro

„Astrele sunt aranjate în direcţia bună ca să pornim la drum. Impactul va fi uriaş, pentru că fără centură avem blocate investiţii de peste o jumătate de miliard de euro. De asemenea, fără centură nu se poate face nici Spitalul Regional de Urgenţă”, le-a spus Boc, azi, consilierilor locali. 

Aceştia au aprobat realizarea protocolului cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Tot azi au fost aprobate şi documentele pentru contractul de asociere cu UAT-urile Floreşti, Gilău şi Apahida, pentru realizarea studiului de fezabilitate, a PUZ şi a detaliilor tehnice de execuţie.

Ar trebui finalizată în 2023

„Studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal şi detaliile tehnice de execuţie vor costa aproximativ 4 milioane de euro. În prima etapă, între 2018 şi 2019, vor fi realizate studiile, iar în cea de-a doua, între 2020 şi 2023, va avea loc execuţia efectivă a centurii. Suntem în ceasul al 12-lea, dar cred că mai putem realiza acest proiect din bani europeni”, a mai afirmat fostul premier. 

Centura Metropolitană apare în masterplanul general de transport, care a fost depus de România la Bruxelles şi aprobat pentru finanţare europeană. Şoseaua va purta numele Transregio Feleac şi va avea lungimea totală de 38,3 kilometri, iar costurile au fost estimate iniţial la 126,3 milioane de euro. Centura Metropolitană este împărţită în trei sectoare care trec pe raza localităţilor Gilău, Floreşti, Cluj-Napoca, Feleac şi Apahida.

Citeşte şi

„Revoluţia“ fiscală duce la taxe mai mari în Cluj-Napoca şi Suceava

Încă o mini-centură la Cluj. Costă 700.000 de euro şi se face din fonduri europene

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite