„O călătorie la capătul lumii“, experienţa a doi profesori clujeni în Chile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea cărţii „O călătorie la capătul lumii” va avea loc, luni, de la 12.00, la Biblioteca Central Universitară. Este vorba despre un volum de imagini, portrete, hărţi şi impresii de călătorie care prezintă experienţa din Chile a doi profesori de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Universitatea Babeş-Bolyai va găzdui luni, 29 iulie 2019, evenimentul de lansare a cărţii „O călătorie la capătul lumii”, un volum de imagini, portrete, hărţi şi impresii de călătorie realizat de prof. Doina Rad şi prof. univ. dr. Ilie Rad şi publicat de Editura Tribuna.

Cartea reprezintă, potrivit autorilor, „un rod al mobilităţii Erasmus, la Universitatea din Temuco (Republica Chile) şi este rezultatul efortului de documentare făcut de autori, atât înainte, cât şi după revenirea din Chile, documentarea fiind realizată pe parcursul a şase luni”.

Volumul conţine aproximativ 100 de fotografii alb-negru şi color şi portrete grafice, hărţi şi impresii de călătorie.

Evenimentul, în cadrul căruia autorii, alături de Horia Bădescu şi Constantin Cubleşan  vor discuta cu cei prezenţi despre volumul „O călătorie la capătul lumii”, va avea loc la Biblioteca Central Universitară, luni, 29 iulie 2019, de la ora 12.00. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite