Mircea Diaconu îşi lansează şi la Cluj romanul „La noi, când vine iarna“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Diaconu FOTO: Adevărul
Mircea Diaconu FOTO: Adevărul

Actorul şi scriitorul Mircea Diaconu va veni  joi, 27 martie, la Cluj ca să-şi lanseze şi în acest oraş romanului „La noi, cînd vine iarna“.Eveniment, organizat de Editura Polirom şi susţinut de Diverta, va începe joi de la ora 18.00

„Văzută prin ochii unui copil, viaţa pare mai frumoasă. (…) Fiorul primei iubiri pentru o fetiţă din vecini înfloreşte între castele imaginare şi aventuri în natură, locul în care trăieşte este un colţ de paradis, iar lucruri mărunte, precum o pijama nouă, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sunt cele mai mari bucurii ale vieţii.
(…) Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri“, astfel îi momesc cei de la Diverta Huberbus pe clujeni la lansarea unui roman semnat de Mircea Diaconu.

Volumul este intitulat „La noi, când vine iarna“ şi a apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, şi în format digital, în ediţie revăzută. Invitaţi la eveniment sunt Alex Goldiş, Ştefan Baghiu.

Mircea Diaconu este actor, politician, scriitor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. A fost directorul Teatrului „Nottara” pînă în 2011. A jucat atât în piese de teatru pe scenele naţionale, cît şi în producţii cinematografice celebre, precum De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de Bucureşti, Asfalt Tango, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, Legături bolnăvicioase sau Filantropica. A mai publicat: Şugubina (1977), Scaunul de pînză al actorului (1985) şi În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu (1998). În pregătire, de acelaşi autor: Şugubina, ediţie revăzută.

Mai puteţi citi:

Mircea Diaconu - civilul indezirabil

Ultima punere în scenă la Teatrul Nottara: semnături pentru Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, achitat în dosarul privind conflictul de interese. Ponta îi urează succes la europarlamentare

Conflict PNL-ANI. Liberalii îl vor pe Mircea Diaconu europarlamentar. Inspectorii de integritate susţin că actorul nu poate candida

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite