Cum vrea ISJ Cluj să crească promovabilitatea la BAC pentru elevii din seriile anterioare: meditaţii gratuite din timpul anului şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorul şcolar al judeţului Cluj, Valentin Cuibus FOTO: Florina Pop
Inspectorul şcolar al judeţului Cluj, Valentin Cuibus FOTO: Florina Pop

Conducerea Inspectoratului Şcolar Cluj a găsit o metodă inedită de a mări promovabilitatea la Bacalaureat: ajutându-i pe elevii din seriile anterioare să-şi ia examenul de maturitate prin pregătiri gratuite care vor începe din octombrie.

Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cuibus, spune că ideea acestor meditaţii gratuite pentru absolvenţii de anii trecuţi care nu şi-au luat Bacalaureatul va prinde formă de luna viitoare.

„Vor fi centre pe specialităţi, vor fi mai multe pe Limba Română şi Matematică şi vor fi şcoli unde se vor face astfel de pregătiri şi la Turda şi Dej, nu numai la Cluj-Napoca. Vor fi câte două-trei întâlniri pe lună, după-amiaza pentru că mulţi dintre ei lucrează. Ne gândim ca o întâlnire să dureze două-trei ore“, explică inspectorul.

În judeţul Cluj, procentul de promovabilitate la Bacalaureatul de toamnă a fost de 25,16%, mai mare decât anul trecut. Cuibus declara, în august, că procentul i se pare rezonabil, dar că nu se poate declara mulţumit până când nu îşi vor lua BAC-ul toţi elevii.

La prima sesiune a examenului de maturitate, procentul de promovare de la Cluj a fost de 72% după rezolvarea contestaţiilor.

Statistici BAC de toamnă. La sesiunea de toamnă a examenului de BAC s-au înscris 2025 de elevi din judeţul Cluj. 1721 dintre aceştia s-au şi prezentat la examene.
433 de elevi din judeţul Cluj au luat BAC-ul în sesiunea de toamnă , numărul acestora putând să mai crească după contestaţii.

Mai puteţi:
Proiect-pilot în premieră naţională la Cluj: clasele pregătitoare şi ciclul primar în aceeaşi clădire

FOTO VIDEO Cum a început şcoala la primul liceu de nevăzători din ţară

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite