Interviu cu un „avocat” specializat în cauzele sfinţilor. Pentru canonizarea Doinei Cornea e nevoie de un miracol
0„Biserica Catolică recunoaşte dreptul fiecăruia dintre noi de a fi sfinţi”, susţine într-un interviu pentru „Adevărul” preotul greco-catolic Traian Coste-Deak, unul dintre puţinii români care au absolvit, la Vatican, cursurile care-i dau dreptul să fie postulator, un fel de „avocat” care instrumentează cauzele de sanctificare. El ne-a explicat ce presupune acest proces.
Preotul greco-catolic Teodor Lazăr a cerut la ceremonia de înmormântare a Doinei Cornea, începerea procedurii de canonizare, prin care disidenta ar putea fi trecută printre sfinţii Bisericii Catolice. Discursul duhovnicului Doinei Cornea a fost primit cu aplauze entuziaste de către cei care au condus-o pe ultimul drum. Procedura prin care o persoană este canonizată de către Biserica Catolică este însă foarte complexă şi poate dura chiar şi zeci de ani. Una dintre condiţiile cele mai dificil de îndeplinit este mijlocirea unui miracol. În cazul primului român propus pentru sanctificare în cadrul Bisericii Catolice, Ieremia Valahul (1556-1625), se aşteaptă din 1983 mijlocirea unei minuni. Acesta a plecat la 18 ani de acasă din Târgu-Trotuş şi a ajuns călugăr capucin în Napoli, unde s-a dedicat săracilor şi bolnavilor.
„Avocat” pentru cauza sfinţilor
„Adevărul” a stat de vorbă cu preotul greco-catolic Traian Coste-Deak, unul dintre puţinii români care au absolvit, la Vatican, cursurile care-i dau dreptul să fie postulator, un fel de „avocat” care instrumentează cauzele în care se cere sanctificarea unui credincios catolic. Traian ne-a explicat în ce constă procesul de canonizare, el însuşi fiind postulator în cauza sanctificării preotului Leon Manu, ultimul stareţ greco-catolic bazilian al Mănăstiri Nicula, care a suferit pe vremea comunismului din cauza credinţei.
„Sfinţenia este un lucru la care suntem cu toţii invitaţi”
„Biserica catolică recunoaşte dreptul fiecăruia dintre noi de a fi sfinţi. Hristos ne invită pe toţi să fim sfinţi precum este Tatăl Ceresc. Este o invitaţie la care toţi avem dreptul să aderăm”, precizează preotul Traian Coste-Deak.
El atrage atenţia că Biserica nu sanctifică, aşa cum greşit se vehiculează, deoarece „singurul care poate încununa un om cu cununa sfinţeniei este Dumnezeu, la fel cum Dumnezeu face miracole sau minuni, omul fiind doar un instrument prin care Dumnezeu săvârşeşte aceste fapte.”
Termenul corect este „canonizare”: „Biserica canonizează, adică printr-un procedeu juridic, canonic şi de reflexie trece acea persoană în canonul sfinţilor”, precizează preotul. Ce înseamnă asta? „Că Biserica crede că acest serv al lui Dumnezeu se află în împărăţia cerurilor, încununat cu cununa sfinţeniei. Biserica nu proclamă cu de la sine citire sfinţenia, ci recunoaşte acest statut”.
Papa Francisc a propus o nouă situaţie de canonizare: „oferirea vieţii”.
Ultimul proces de canonizare celebru: Papa Ioan Paul al II-lea
Ultimul proces de canonizare celebru este cel care l-a privit pe Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut loc în 27 aprilie 2014. Acesta a fost sanctificat împreună Papa Ioan al XXIII-lea. „Sunt doi mari pontifi care au marcat Biserica Catolică. Papa Ioan al XXIII-lea este cel care a venit cu strălucita idee de convocare a celui de-al II-lea Conciliu de la Vatican, care a pus Biserica înapoi pe un făgaş important, când se simţea oarecum închistată şi poate cu un pas în urma societăţii. Papa Ioan Paul al II-lea a contribuit la renaşterea multor activităţi pastorale în Biserică şi a luptat împotriva regimurilor comuniste, un om care a schimbat faţa Bisericii catolice pentru lumea întreagă şi a născut o speranţă extraordinară în inimile credincioşilor”, spune preotul.
Congregaţia pentru cauzele sfinţilor
„Biserica catolică a conceput după o experienţă seculară un proces de beatificare şi de canonizare. Acesta e un proces canonic, adică parcurge etapele proceselor specifice Bisericii catolice pe baza disciplinei ecleziastice în vigoare. Fiind un proces special, acesta are propriile norme stabilite de Congregaţia pentru cauzele sfinţilor, care a emanat şi apoi a sintetizat aceste norme”, explică Coste-Deak.
Canonizarea se încadrează în patru categorii fundamentale: pe bază de martiriu, pe baza de virtuţi eroice, pe baza unui miracol şi pe baza oferirii vieţii, ultima situaţie apărută în urma demersurilor Papei Francisc.
Iniţierea procedurii o face o entitate juridică „poate fi un episcop, un preot, un simplu credincios creştin, o asociaţie sau un ordin călugăresc care trebuie să se constituie printr-un act juridic notarial ca actor al cauzei, adică cel care promovează şi susţine acest deziderat”, explică preotul. Procesul are două faze: cea eparhială sau diacezală, care se desfăşoară în teritoriu, unde persoana şi-a petrecut viaţa şi a trecut la cele veşnice, şi cea romană, care se desfăşoară la Vatican. Pentru sanctificare este nevoie de beatificare şi apoi de canonizare.
Patru categorii de sfinţi
După o procedură complicată care durează mai mulţi ani şi după încheierea celor două etape – cea eparhială şi cea romană, Papa emite un decret de beatificare.
„Prin beatificare este ridicat servul lui Dumnezeu la cinstea altarelor cu titlul de fericit. Când servul este declarat fericit el poate fi cinstit doar de credincioşii creştini din acel teritoriu unde a trăit. Abia când este canonizat, el poate fi cinstit de întreaga suflare creştină”, susţine Traian Coste-Deak (foto dreapta) .
Abia după beatificare se trece la faza de canonizare, care presupune mijlocirea unui miracol „de aceea durează în unele cazuri mai mulţi ani”, explică preotul. „Pentru a fi considerat miracol este necesar ca cineva aflat în nevoie să ceară intercesiunea/intervenţia acestui fericit. Urmează astfel o etapă în care <<actorul>>, instituţia care a cerut canonizarea, să încurajeze lumea să se roage la acest fericit, să-i ceară ajutorul prin rugăciune”, mai explică acesta.
Ieremia Valahul, din cadrul Ordinului Capucinilor, a fost beatificat în 1983 de Papa Ioan Paul al II-lea şi din acest an se aşteaptă mijlocirea unui miracol pentru trecerea la canonizare.
Sunt patru stituaţii care justifică demararea procedurii de canonizare: martiriu, eroicitatea virtuţilor, miracolul şi oferirea vieţii.
„E nevoie de un miracol”
Pentru ca un credincios să fie considerat „sfânt” acesta trebuie să fie mai întâi beatificat, iar apoi canonizat, ceea ce echivalează cu trecerea în rândul sfinţilor Bisericii Catolice.
În faza de beatificare, doar la trei dintre cele patru situaţii de sanctificare, este nevoie de mijlocirea unui miracol. „La categoria martiriului nu este nevoie pentru beatificare de miracol, deoarece însuşi darea vieţii pentru Hristos este un argument care te îndreaptă spre canonizare”, explică Traian Coste.
Odată beatificat servul lui Dumnezeu, pentru a fi canonizat este nevoie în mod imperativ de un miracol atribuit prin intercesiunea lui la toate categoriile.
Miracolul este analizat de specialişti
Din comisiile de beatificare şi de canonizare fac parte inclusiv medici sau experţi în diferite domenii care au legătură cu miracolul. „Medicii au rolul de a face anchete medicale pentru a da un verdict. Acesta nu va fi niciodată verosimil dacă va zice: <<da, într-adevăr, a avut loc un miracol>>”, spune preotul. În aceste comisii sunt chemaţi diferiţi experţi în funcţie de domeniul în care a apărut miracolul. „A fost un caz despre care am auzit la cursurile de la Vatican, în care un omul a căzut de pe un stâlp de înaltă tensiune şi a cerut intercesiunea unui fericit. O forţă l-a ţinut astfel încât nu a murit”, explică Coste. El precizează că „se caută medicii atei cei mai înverşunaţi în aceste comisii. Medicii care spun: <<da, a fost un miracol>> nu sunt luaţi în considerare pentru că Biserica vrea să aibă siguranţa că ştiinţa nu poate să explice din punct de vedere medical cum a avut loc acel fenomen. De la medici, practic, asta se doreşte, o opinie privind explicaţia ştiinţifică a fenomenului. De exemplu, în cazul unei tumori, un medic poate certifica că într-adevăr a existat, dar cum s-a vindecat şi acest lucru nu poate fi explicat ştiinţific.”
Aceste rapoarte ale Comisiei de medici rămân la dosarul cauzei şi sunt luate în considerare la verdictul final.
„Majoritatea cazurilor de miracole au fost medicale, dar ne-au fost prezentate şi cazuri în care oameni au căzut în apă şi au cerut intercesiune, iar apoi au simţit cum sunt ridicaţi din apă, mai e cazul bărbatului care a căzut de pe un stâlp de înaltă tensiune”, a mai explicat Coste.
Ar putea fi Doina Cornea sanctificată?
Întrebat despre care dintre cele 4 situaţii de canonizare s-ar potrivi cel mai bine în cazul Doinei Cornea, preotul Coste-Deak a susţiut, subliniind că vorbeşte în nume propriu, şi nu în numele Bisericii:
„Oscilez să spun, şi o spun în nume personal şi nu în numele Bisericii Catolice, că s-ar putea încadra, bine-înţeles după o analiză clară în cadrul anchetei preliminare, fie pe virtuţile eroice, fie pe martiriu. Este greu totuşi să vorbim despre martiriu, pentru că aceasta ar presupune punerea vieţii în pericol pentru credinţa în Hristos, iar în cazul acesta nu ştiu să se fi întâmplat. Probabil pe virtuţile eroice s-ar putea începe o astfel de anchetă”.
Preotul a mai explicat că „virtuţile eroice” nu trebuie înţelese în sens uzual, de erou al neamului sau patriei, ci mai ales la virtuţile teologale, ceea ce înseamnă „credinţa, speranţa şi iubirea manifestate în mod clar şi evident; atitudinea de caritate permanentă faţă de orice persoană. Într-un cuvânt este vorba despre împlinirea ideii de a fi creştin cum este propovăduită de către Isus Hristos şi de Sfânta Scriptură. A trăi în baza acestor virtuţi, credinţă, speranţă şi iubire, care să fie implementate în viaţa proprie şi în raport cu celălalt.”
Faima de sfinţenie
Traian Coste a precizat că o condiţie care trebuie îndeplinită obligatoriu din start este „faima de sfinţenie”. „Nu are rost să propunem spre beatificare persoane, credincioşi creştini catolici, care nu se bucură deloc de faima de sfinţenie în cadrul comunităţii. Este, aş zice eu, condiţia primă şi fundamentală pe care Congregaţia pentru cauzele sfinţilor o prevede”.
Faima de sfinţenie înseamnă „că în mentalitatea credinciosului creştin acest om a dus <<o viaţă de sfânt>>. Chiar dacă el nu o afirmă public, nu o afirmă categoric, tot timpul în conştiinţa lui va exista această amintire despre servul lui Dumnezeu care ar fi dus o viaţă care se apropia de sfinţenie”.
Cum se certifică existenţa acestei „faime de sfinţenie”? ”Sunt audiate persoane ca martori şi din informaţiile obţinute de acolo, din documentarea făcută se realizează un raport”, explică Traian.
Preotul susţine că „cele mai complicate şi dificile cauze de beatificare sunt cele care merg tocmai pe această categorie a virtuţilor eroice, deoarece acestea trebuie foarte bine analizate. Sunt şi cauzele de beatificare care durează cel mai mult. Necesită şi existenţa unui miracol”.
Traian mai precizează că poate fi începută o cauză de beatificare doar după 5 ani de la decesul persoanei, „pentru că imediat după ce a murit euforia este extraordinară. Euforia trebuie să treacă, să se aşeze lucrurile şi să vedem dacă mai vorbim despre o faimă de sfinţenie sau nu”.
Cazul Veronica Antal
Teologul susţine că nu e neobişnuit ca beatificarea să se ceară şi pentru laici: „Vedem exemplul Bisericii Romano-Catolice din România care va beatifica în toamna acestui an pe credincioasa creştină laică Veronica Antal, care va fi declarată fericită a Bisericii catolice.”
Veronica Antal (1935 –1958) a fost o credincioasă romano-catolică membră a Ordinului Franciscan Secular şi a Militia Immaculatae. Veronica Antal, care era cunoscută pentru credinţa ei puternică, a dorit dintotdeauna să devină călugăriţă , dar, neavând posibilitatea, deoarece regimul comunist defiinţase toate Ordinele religioase catolice, a făcut vot de castitate în privat şi a trăit în lume, pe lângă casa părintească ca într-o mănăstire.
Cauza de beatificare a fost deschisă în 2003 în localitatea Nisiporeşti, judeţul Neamţ, iar Papa Francisc a semnat decretul de beatificare în ziua de 27 ianuarie 2018 arătând că a murit „in odium fidei”.
În seara zilei de 24 August 1958 în timp ce se întorcea de la biserică, un tânăr a început să o hărţuiască în drum spre casă. El i-a făcut propuneri indecente şi apoi a atacat-o într-un efort zadarnic de a o viola. Dar Veronica Antal s-a opus cu hotărâre astfel că individul a înjunghiat-o mortal de 42 de ori.
FAZA EPARHIALĂ
Aşa cum spuneam mai sus procesul de beatificare presupune două faze: cea eparhială şi cea romană.
Preotul Traian Coste-Deak a explicat, pe scurt, ce presupune fiecare fază.
Faza eparhială are mai multe etape:
1. constituirea actorului – o persoană fizică, o asociaţie, o congregaţie etc care cere demararea procesului de canonizare.
2. actorul înaintează o cerere oficială de începere a fazei de beatificare către Episcopului eparhial;
Episcopul acceptă sau nu în baza existenţei faimei de sfinţenie (se referă la modul în care este perceput acest serv al lui Dumnezeu în rândul credincioşilor creştini. Dacă în urma unor colocvii, audieri, a documentării preliminare există o certitudine privind faima de sfinţenie, episcopul va aviza accepta cererea).
3. Dacă cererea este acceptată, este desemnat un postulator, care devine „avocatul”, reprezentantul cauzei şi al actorului în faţa autorităţii bisericeşti, şi trebuie să redacteze cererea de introducere a cauzei, care se înaintează episcopului eparhial. Din acel moment, actorul cauzei nu se mai amestecă. Postulatorul redactează cererea oficială de introducere a cauzei de beatificare. Apoi, se cere acordul Sinodului Episcopilor Bisericii.
4. Odată obţinut acordul se cere „Nulla ostat” de la Congregaţia pentru cauzele Sfinţilor, prin care se certifică faptul că Congregaţia nu are nimic împotriva demarării procedurii.
Apoi, Episcopul eparhial pe teritoriul căruia a murit servul lui Dumnezeu dă decretul de începere a cauzei de beatificare.
5. Apoi se dă decretul de înştiinţare a clerului şi credincioşilor eparhiei, în care se anunţă că se începe acest proces de beatificare. În acest anunţ se şi cere ajutorul tuturor pentru promovarea cauzei şi aducerea la postulator a tuturor scrierilor publicate şi nepublicate, a obiectelor, fotografiilor care au aparţinut servului lui Dumnezeu pe care o persoană poate să le deţină dintr-o conjunctură sau alta.
6. Apoi, se dă decretul de înfiinţare a Tribunalului pentru cauza de beatificare în care sunt numiţi delegatul episcopal, care ţine locul episcopului, promotorul dreptăţii, notarul şi curierul. Acest Tribunal se va ocupa de instrumentalizarea juridică a cauzei de beatificare, care audiază martorii şi întocmeşte dosarul de beatificare. În paralel cu acest Tribunal lucrează două comisii: prima este o comisie istorică formată din istorici şi arhivişti, cu 3 membri, care lucrează în regim de confidenţialitate; a doua este comisia de cenzori teologi.
Comisia istorică caută şi cercetează toate documentele publicate şi nepublicate ale servului lui Dumnezeu, manuscrise, scrisori, vederi, tot ce a scris. Acestea sunt analizate din punct de vedere istoric şi arhivistic, să stabilească autenticitatea.
Toate aceste scrieri sunt apoi date comisiei de teologi cenzori, care are rolul de a citit toate aceste scrieri şi de a evalua dacă în acestea există greşeli de doctrină, erezii, afirmaţii împotriva autorităţii biserici, afirmaţii dubioase, oculte care ar încuraja tot ceea ce este împotriva doctrinei, moralităţii şi structuralităţii Bisericii catolice. Acest raport vine făcut individual. Fiecare cenzor dă un raport personal pentru a da un raport obiectiv.
Acest lucru poate să dureze între 2 ani, 5 ani, 10 ani, în funcţie de fondul de arhivă sau de informaţie ce trebuie obţinut. Se cere o activitate care să epuizeze, teoretic, toate sursele.
Rapoartele sunt transmise delegatului episcopal care le citeşte. La final, se face sesiunea de închidere a Tribunalului, în cadrul căreia se prezintă Episcopului eparhial activitatea Tribunalului şi un volum autentic „Transunt” care se redactează după o metodologie stabilită. După acest volum se fac două copii. O copie e transmisă la Roma, alături de rapoartele celor două Comisii, alături de rapoartele interogatoriilor făcute martorilor şi alături de raportul final al episcopului şi al delegatului episcopal. Fiecare face un raport care este alăturat dosarului şi acest dosar, odată încheiat, este trimis printr-un curier la Roma.
FAZA ROMANĂ
Întregul dosar întocmit în faza eparhială ajunge la un alt postulator, care locuieşte la Vatican şi care se ocupă de faza romană. Postulatorul din faza eparhială şi membri Tribunalului decad din funcţii. Postulatorul roman preia documentele şi începe să le aşeze după metodologia prevăzută de Congregaţie pentru a întocmi un nou raport - „Positio”. Acesta va instrumentaliza în continuare dosarul.
Raportul „Positio” va fi înmânat Comisiei de cenzori teologi care vor studia acest volum care cuprinde tot, activitatea, viaţa, biografia, fotografii, tot ceea ce e relevant.
Aceşti teologi cenzori dau un raport mai scurt către Congregaţia pentru cauzele sfinţilor, formată de obicei din cardinalii care sunt prezenţi în Roma şi care lucrează în curia romană. Aceştia redactează alte rapoarte, pe baza cărora Prefectul întocmeşte un raport final care este prezentat într-un consistoriu Pontifului.
În cadrul consistoriului se emit decretele necesare: în primul rând decretul de martiraj, prin care se recunoaşte că a fost martir şi că acolo a avut loc un martiraj sau că a avut loc un miracol sau că omul a trăit virtuţile eroice ale creştinismului. Tot atunci se dă posibilitatea ca osemintele servului lui Dumnezeu să fie puse într-o raclă care să fie expuse în Biserică. De asemenea, se dă decretul de cult. Până nu se dă decretul de cult, nu are nimeni voie să aducă cult public acelei persoane.
Tot în această fază se emite şi decretul de beatificare, după care se aşteaptă mijlocirea unei minuni pentru a se trece la canonizare.
Cei 7 episcopi greco-catolici persecutaţi de regimul comunist pentru care s-a cerut demararea procedurii de beatificare.
Episcopii mărturisitori ai credinţei
Una dintre cele mai importante cauze de canonizare aflate pe rolul „instanţelor” Bisericii Catolice se referă la cei 7 episcopi greco-catolici persecutaţi de regimul comunist.
Oficialii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică au transmis: „În data de 5.04.2018, Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici anunţă predarea lucrării Positio super martyrio la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, lucrare conţinând documentaţia necesară argumentării martiriului celor şapte episcopi. Acest studiu în două volume, însumând 1900 de pagini, sintetizează în mod argumentat, pe baza documentelor de arhivă, mărturia şi jertfa episcopilor greco-catolici care, în faţa persecutorului comunist, au preferat moartea decât să-şi trădeze credinţa lor catolică.
S-a încheiat astfel o lungă perioadă de cercetare, de valorificare a arhivelor şi de dezvăluire a persecuţiei împotriva Bisericii Greco-Catolice din România, precum şi a modului în care cei şapte episcopi, constituind un unic cor episcopal, au reacţionat la persecuţie pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii lor.”
Arestaţi şi persecutaţi până la moarte
În document se arată că „Analizarea amănunţită, aprofundată, coroborată a documentelor cunoscute anterior şi a celor inedite a dus la concluzia că acţiunea de persecuţie a regimului comunist s-a manifestat împotriva Bisericii Greco-Catolice Române în ansamblul său. Ordinele au pornit de la Stalin, planificarea a fost făcută de Ministerul Cultelor şi de Securitate, coordonarea „asaltului” de două luni care a dus la „lichidarea” Bisericii a fost făcută sub comanda unei comisii a CC al PCR, care a primit ordine direct de la membri ai Biroului Politic. Executant a fost întregul aparat administrativ şi de forţă al statului comunist cu sprijinul direct sau indirect al altor instituţii.
Episcopii au fost arestaţi spre finalul „asaltului” şi au continuat să fie persecutaţi şi în perioada de detenţie, fiecare în parte, până la moarte.
Studierea arhivelor şi stabilirea metodologiei de prezentare a acestui imens material a durat 4 ani. Redactarea desfăşurării persecuţiei, a argumentării martiriului fiecărui episcop, precum şi a celorlalte documente cerute de Congregaţie s-a încheiat într-un an şi jumătate”.
Citeşte şi
VIDEO FOTO Doina Cornea, condusă pe ultimul drum. „Lasă în urmă două Românii“
Se încarcă comentariile...
