Incidentul „loveşte şi fugi“ din Cluj. Ce spun victimele bătute din senin pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boxerul Alexandru Macingo a început să lovească, în seara zilei de 5 aprilie, mai multe persoane pe strada Paris, din Cluj-Napoca. Oamenii care s-au trezit bătuţi din senin au povestit ce s-a întâmplat. Boxerul este cercetat în libertate.

Cătălin C., student la Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca, mergea liniştit pe stradă, când a fost lovit din senin cu pumul de Alexandru Macingo, care trecea pe lângă el împreună cu mai mulţi tineri. 

„Nu a existat niciun conflict. Au venit spre mine şi păreau paşnici. Nu am sesizat nimic. Când au ajuns la un metru de mine, acel Macingo, despre care nu ştiu cine este, m-a lovit direct cu pumnul în ochiul stâng. A dat cât de tare a putut. M-am dezechilibrat, dar nu am căzut. Atunci, din partea dreaptă, cineva m-a lovit din nou, în ochiul drept, şi am căzut. Am încercat să îmi apăr faţa şi capul. Am fost transportat de urgenţă la Clinica de Ortopedie, cu fractură la mână. Am fost operat, iar medicii mi-au montat o placă în mână. Acum, nu îmi pot folosi mâna şi trebuie să mă duc în fiecare zi la pansat”, mai povestit Cătălin, citat de stiridecluj.ro.  

Un alt student se afla la câţiva metri în spate şi a încercat să intervină. Paul A., masterand la Facultatea de Construcţii din Timişoara, a fost şi el culcat la pământ cu o lovitură de un tânăr care semăna cu Alexandru Macingo. 

„Eram foarte aproape de locul unde a fost lovit Cătălin. Erau mai mulţi băieţi şi o fată. După ce l-au lovit pe Cătălin, am fugit spre ei, dar unul tuns mai scurt, cred că boxerul Macingo, m-a lovit şi pe mine. Am căzut şi m-am lovit la cap, am suferit o disjuncţie de umăr. Medicii mi-au imobilizat umărul”, a povestit şi Paul. A treia victimă s-a ales cu maximarul fracturat. Adrian B. a fost operat la Clinica de Boli Maxilo Faciale din Cluj-Napoca. Medicii i-au imobilizat maxilarul pentru o perioadă de şase săptămâni. 

 Criticat dur de Doroftei

Alexadru Macingo a lovit, sâmbătă noaptea, pe 5 aprilie, pe o stradă din Cluj, cu pumnul trei persoane după regulile jocului „knockout game“, joc ce presupune ca victimele să fie puse la pământ dintr-o lovitură de pumn. 

Tânărul, supranumit „Mike Tyson de Cluj“ a lovit acele persoane după ce a consumat alcool împreună cu prietenii lui. Prezent la Cluj la finala Campionatului Naţional de Box pentru Juniori, Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box, a declarat că e revoltat de ce a auzit despre acest tânăr, mai ales că nu se află la prima abatere. 

„Din informaţiile pe care le-am primit mi se pare ceva mizerabil rău de tot. Cum să faci aşa ceva? Nu contează dacă e vorba că a procedat ca în acel joc din America sau a fost un scandal pur şi simplu, pentru că efectiv nu ai voie să faci aşa ceva, odată ce înveţi în sala de sport, e pur şi simplu inadmisibil să faci aşa ceva. (…) Noi l-am mai iertat o dată. În urmă cu câteva luni, în pauză, a sărit la scandal cu adversarul în ring. Noi l-am iertat la presiunea clubului şi a antrenorului. Şi l-am iertat pentru că ne-am gândit că e un copil care a pornit la drum şi să îl sprijinim, că poate e o greşeală. Dar această greşeală s-a repetat. (…)”, a susţinut Doroftei. 

Citeşte şi

Tânărul de 16 ani care a băgat trei oameni în spital, supranumit „Mike Tyson de Cluj“, exclus din box. Anunţul a fost făcut de Leonard Doroftei

La Cluj se aleg pugiliştii de la juniori care vor face parte din lotul olimpic al României la Campionatele Europene

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite