Greşeală în manualul de Ştiinţele Naturii pentru clasa a III-a aprobat acum 4 ani. „Autorii n-au mai ajuns la Galileo Galilei, s-au oprit la Aristotel“
0Manualul de Ştiinţe ale Naturii pentru clasa a III-a a fost aprobat încă de acum 4 ani de Ministerul Educaţiei, însă nimeni nu a sesizat până acum că în paginile sale există o greşeală.
Potrivit edupedu.ro, în manual s-a strecurat o greşeală. Autorii au scris că „Masa corpurilor influenţează viteza cu care acestea se deplasează în cădere. Un corp cu masa mai mare ajunge mai repede pe pământ decât unul cu masa mai mică, dacă vor cădea de la aceeaşi înălţime”, fără nicio altă precizare referitoare la forma corpului, rezistenţa aerului sau la diferenţa din vid.
Autorii nu au mai ajuns la Galileo Galilei, s-au oprit la Aristotel, comentează numeroşi profesori pe grupuri de specialitate.
Chiar pe aceeaşi pagină, un exerciţiu le cere copiilor următoarele, pentru a verifica faptul că „un corp cu masa mai mare ajunge mai repede pe pământ decât unul cu masa mai mică”: „Lasă să cadă, de la înălţimea de aproximativ un metru: o gumă de şters, un măr, un ghemotoc de hârtie, un pantof, o foaie de hârtie”.
Cei de la edupedu.ro au făcut exerciţiul cerut de manual, cu un măr şi o gumă de şters şi au prezentat rezultatul într-un video. Deşi cu mase diferite, au ajuns pe podea în acelaşi timp, atât cât poate fi verificat:
Nu este singurul manual care îi poate induce în eroare pe elevi. Manualul de Geografie pentru clasa a clasa a VI-a şi manualul de Istorie realizat de Ministerul Educaţiei se dovedesc a fi pline de greşeli. Nici măcar manualul destinat copiilor din clasa a I-a nu face excepţie. Din manualul de „Matematică şi explorarea mediului” pentru clasa I, boboceii pot afla, printre altele, că numărul 12 este mai mare decât 16.