FOTO A traversat Europa pe două roţi pentru a promova lectura: „România e ultima din UE la citit. Tinerii de azi au pierdut o experienţă minunată”
0
„România e pe ultimul loc în UE la citit”, spun statisticile şi este concluzia tristă la care a ajuns Gabriel Bota, scriitor şi director artistic al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), după ce a traversat Europa pe bicicletă pentru a stimula tinerii să se apuce de lectură.
Cum să-i convingi pe oameni să citească într-o lume în care atenţia este acaparată de televiziune şi de internet? Clujeanul Gabriel Bota, scriitor şi director artistic al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), care a avut loc săptămâna trecută la Cluj-Napoca, a găsit o modalitate inedită: „Read & Ride”, adică traversarea pe bicicletă a 10 ţări europene (Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia, Germania, Danemarca, Olanda, Belgia, Franţa şi Spania) şi citirea a 10 cărţi, câte o carte în fiecare ţară. „Aventura” de 5.000 de kilometri pe două roţi s-a terminat după 40 de zile în luna august, la Barcelona. În drum, clujeanul a vizitat scriitori celebri la ei „acasă", cum ar fi Bohumil Hrabal în Praga, Thomas Mann în Lübeck, Maeterlinck în Gent, Flaubert în Rouen, Rimbaud în Charleville-Mézieres, Jules Verne în Nantes. A dormit în cort sau acasă la oamenii pe care i-a găsit prin aplicaţia „Warm shower”, iar dieta a fost formată din „mâncare de supermarket” şi cinele ocazionale la care a fost invitat de gazdele sale. Una dintre concluziile la care a ajuns este că spre deosebire de România, în ţările traversate oamenii citesc: „Am văzut oameni peste tot pe unde am umblat cu cartea în mână: parcuri, bănci, cafenele, terase, maluri de mări şi de ocean. Oamenii citesc. Aceasta este realitatea. O altă realitate însă este şi aceea că, acasă, oamenii nu o prea fac”. Sfatul lui pentru tinerii de toate vârstele este: „Iubiţi, citiţi, faceţi sport pentru că merită şi pentru că putem dărui lucruri bune şi faine oamenilor de lângă noi. Aşa putem găsi fericirea fără s-o căutăm”.
„Adevărul” i-a luat un interviu scriitorului pentru a afla aventurile prin care a trecut şi cum i-a schimbat viaţa această experienţă.
Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
La prezentarea pe care ai făcut-o în cadrul FICT ai spus că o astfel de aventură te ajută să găseşti fericirea chiar dacă nu o cauţi. Explică-ne te rog tu ce ai căutat când ai pornit în acest tur?
Cred că n-am căutat nimic. Filosofia mea de viaţă, filosofia pe care o scriu, pentru că asta mi-e profesia până la urmă, este să nu cred în căutări. Cred că oamenii care caută nu ştiu ce caută şi nu ştiu să-şi dea seama de lucrurile pe care le găsesc. Simplu, în minte întotdeauna am avut două lucruri: proiectul în sine pe care am vrut să-l dau oamenilor, tinerilor, cunoscuţilor, familiilor şi în primul rând familiei mele şi fetiţei mele; apoi este vorba despre jocul pe care-l am întotdeauna cu mine. Mă supun pe mine unor aventuri, unor lucruri extreme, să zicem pentru că toată viaţa mea am făcut lucruri extreme şi urmează sper să mai fac, iar asta e o altă poveste. E dialogul meu interior pe care vreau să mi-l in în viaţă şi care sper că mă ţine în viaţă.
Mesajul prin „Read and ride” a fost chiar de natură socială, a fost chiar o instigare, am vrut să le arăt tinerilor că a citi e ceva normal, la fel cu am a face sport e ceva normal. Cred că nu se face nici sport, nici nu se prea citeşte la noi. Am zis că o aventură de genul acesta poate inspira. Chiar a inspirat foarte multă lume, neaşteptat de multă.
Pe cealată parte, când mă pun în dialog pe mine cu mine însumi încerc să văd cine pierde, nu mă gândesc niciodată la câştig, pentru că nu e nimic de câştigat. Nu poţi pierde decât ceva ce ai avut deja. Noi întotdeauna avem un bagaj de voinţă, de cunoştinţe, de iubire, de trăiri. În timp le pierdem şi întotdeauna încerc prin aventurile mele să mă ţin într-un trecut care-mi aparţine şi încerc să-l readuc în realitate.
Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
Imaginea scriitorului în România nu este a unui sportiv care pedalează sute de kilometri, ci mai degrabă a unui om gârbovit de stat în bibliotecă. Tu cum reuşeşti să împaci sportul cu această profesie?
Da, sunt imagini care s-au proiectat în viaţa socială, dar cunosc foarte mulţi scriitori care fac sport. Explicaţia e foarte simplă, în orice domeniu ai activa, trebuie să ai o viaţă sănătoasă. Sportul este cel care îţi ţine trupul în mişcare şi îţi ţine gândirea ascuţită până la urmă, de asta le-am combinat pe cele două. Am făcut ciclism de când mă ştiu, citesc de când mă ştiu, scriu de când mă ştiu, prin urmare „Read and Ride” a fost o punere în fapt a propriilor mele pasiuni.
Nu văd un scriitor sedentar, într-adevăr munca de scriitor presupune multă şedere în faţa cărţilor, a mesei de scris, dare eu întotdeauna le-am îmbinat, adică am un program destul de strict, cel puţin în momentele mele liniştite când nu organizez un festival internaţional de carte de exemplu, dimineaţa fac sport de la ora 6 – ciclism sau alergare. Ciclismul e principalul sport pe care-l practic.
Ce te-a atras la ciclism?
Ciclismul de şosea este un sport de echipă pe care-l practic din şcoala generală. Cred că e cel mai greu sport din lume deoarece consumul energetic şi modul în care eşti pus tu în faţa voinţei tale e o muncă sisifică, e extrem de dificil. Îmi aduc aminte de marele biciclist Pantani, idolul meu în materie de ciclism, care spunea că atunci când urci un munte pe bicicletă trebuie să te pierzi pe tine de tine de tine total. Şi mi s-a întâmplat mie, când urc un munte am un moment în care nu mai văd nimic, e pasul pe care trebuie să-l fac pentru a merge mai departe. Muşchii tăi se încordează, muşchii tăi nu mai pot, mintea ta se opreşte. Dacă ai trecut de acest prag, vei reuşi. Asta zicea Pantani, trebui să ajungi la momentul ăla în care nu mai vezi nimic ca să poţi să mergi mai departe. E un sport extrem de dificil. Să faci într-o zi o etapă de 200, de 240, aproape de 300 de kilometri pe bicicletă e un efort enorm. Vorbim de a pierde câteva mii de calorii. Nu e vorba că faci asta doar azi, ci trebuie s-o faci şi mâine, şi poimâine, şi aşa mai departe. Oamenii nu înţeleg ce înseamnă să faci 50, 80, 100, sau 150 de kilometri pe zi. Nu erau miraţi că făceam peste 100 de kilometri în fiecare zi. Problema era că trebuia să fac asta timp de 40 de zile. De aici a fost dificultatea, pregătit fizic eram, pregătit mental eram, lupta totuşi s-a dus în fiecare moment în mintea mea şi secretul tocmai ăsta a fost. În fiecare zi mă gândeam să renunţ, dar asta m-a ţinut să merg mai departe, să nu mă opresc.
Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
La ce te gândeşti în timp ce eşti pe bicicletă peste 100 de kilometri?
Am o problemă cu memoria şi anume, nu prea pot să uit. Atunci negociez foarte multe lucruri. E o dedublare, văd cu privirea exterioară pentru că trebuie să fii foarte atent, la fel de atent ca şi cum ai merge cu maşina. Am circulat la viteze medii începând de la 20 de kilometri pe oră timp de 8 ore pe zi, până la 34 sau aproape 40 de kilometri pe oră. Vorbesc despre medii pentru că am avut coborâri la aproape 100 de kilometri pe oră. Trebuie să fii foarte atent, cu privirea exterioară, dare e foarte ciudat că îţi dai seama că mintea ta e acolo, dar poate fi simultan în două direcţii, şi chiar în direcţii opuse. E greu să spun la ce mă gândesc, de obicei îmi aduc aminte de foarte multe lucruri, le analizez, port discuţii pe anumite teme, despre cărţile pe care le scriu în momentul ăla, îmi creez scenarii.
A fost un moment sau mai multe momente în această aventură în care ţi-ai dat seama că eşti fericit?
Cred că omenii care caută fericirea n-o să fie niciodată fericiţi. Secretul fericirii este să nu îţi dai seama că eşti fericit, să nu te gândeşti deloc la fericire. Atunci eşti cu adevărat fericit. E la fel ca şi libertatea, dacă îţi pui problema libertăţii, înseamnă că nu eşti liber. E la fel ş cu iubirea, dacă te întrebi oare iubesc persoana de lângă mine? sau mă iubeşte persoana de lângă mine? cu siguranţă ai o problemă.
Am scris foarte mult despre fericire, am scris un roman care urmează să apară în curând despre fericire. Cred cu tărie în afirmaţia mea: dacă vei căuta vreodată fericirea, nu doar că n-o vei găsi, dar niciodată n-o s-o trăieşti. Trebuie s-o trăieşti şi să n-o cauţi.
FOTO: Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
Au fost perioade în care ai trăit fericirea mai intens în această aventură?
Am avut momente de fericire pe care le-am simţit ca pe o înţepătură de albină. Sună foarte ciudată comparaţia mea, dar le-am simiţit astfel după momente extrem de grele prin care am trecut. Sursele fericirii au fost de la un mic adăpost, la o casă în care eram primit cu braţele deschise de nişte străini. Am întâlnit în Lille, prin aplicaţia folosită de biciclişti „warm shower”, o familie care mi-a lăsat cheile de la casă şi a plecat urmând să se întoarcă doar luni. Era într-o vineri şi eram foarte obosit. M-au lăsat în casă în condiţiile în care ei au plecat peste weekend. Astfel de oameni extraordinari mi-au produs momente de fericire, s-a văzut pe mine, am simiţit-o , am experimentat-o îmbrăţişându-i, n-am stat s-o analizez. Astfel de momente extraordinare le-am simţit ca pe înţepăturile de albine.
Un alt exemplu este întâmplarea din Hamburg, când eram pe marginea drumului şi cineva mi-a dat o cameră de bicicletă, în condiţiile în care eu nu mai aveam cameră după o zi extrem de lungă, 8 ore pe bicicletă, 8 ore de ploaie, 4 pene eram la 13 kilometri de Hamburg, eram fără petice şi cu telefonul închis pentru că-mi era descărcat. Era ora 9 seara. M-am pus pe marginea drumului, am stat pentru că întotdeauna stau să mă liniştesc, să găsesc o soluţie. Întotdeauna găseşti o soluţie. Dar după o zi atâta de lungă , în care mi-am schimbat toate hainele, m-am oprit în staţii de autobuz şi mă schimbam pentru că era foarte, foarte frig. Şi prin faţa mea a trecut un domn Bjorn, trecut de 50 de ani, pe un mountain-bike. Omul a trecut, n-am reuşit să-i fac cu mâna, dar s-a oprit şi m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. M-a văzut cu bicicleta întoarsă, toată dezmembrată. I-am spus cine sunt, ce fac şi cum am ajuns acolo. Omul a fost impresionat, la fel cum au fost toţi oamenii pe care i-am întâlnit. Imaginează-ţi că avea un rucsac în spate, a deschis rucsacul, a scos o cameră de cursieră nouă, pe mărimea roţii mele, mi-a dat-o şi mi-a zis: „Fă-ţi bicicleta mergi mai departe pentru că meriţi”.
Omul a plecat şi eu rămas cu acea cameră în mână aproape blocat. Asta a fost o înţepătură de albină, o înţepătură a fericirii. În fiecare zi am păţit aşa ceva.
M-am tăiat la picior în Cheia. Am ajuns într-un oraş care sună tare ciudat, Jilhava. Eram bandajat cu dureri foarte mari, am început să fac febră, şi n-am mai putut continua. Eram la câţiva zeci de kilometri de Praga şi am decis să iau un tren. În tren am întâlnit o domnişoară, cadru medical, care era cu bicicleta, şi care după ce am ajuns în Praga, m-a cusut, m-a pansat, m-a îngrijit. De fiecare dacă când am avut o dificultate s-a găsit o soluţie fără s-o caut.
Cred că oamenii sunt buni de la natură, tot ce trebuie făcut este să le reamintim asta. Trebuie să ne reamintim şi noi că suntem buni de la natură. Cred în bine, e singurul lucru în care cred, pentru că dacă nu crezi în bine nu vei putea să trăieşti, să te ajuţi ca om, nu vei fi ajutat, nu vei putea dărui, pentru că nu vei primi nimic.
FOTO: Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
Este cea mai importantă concluzie la care ai ajuns după această aventură?
Sunt extrem de multe concluzii. Cea mai neplăcută e legată de constatările cu privire la citit pe care le vezi cu ochiul liber. Aproape în fiecare oraş m-am întâlnit cu oameni care activau în domenii legate de cultură sau de sport. Concluzia vizibilă pentru mine e că sistemul educaţional în Europa este tot mai slab.
Altă concluzie este că Europa citeşte, clar România n-o prea face, de asta ne străduim să facem orice, de asta şi efortul meu. Europa e faină, dar că nu e conectată, nu e închegată. A-ţi respecta tradiţiile înseamnă a le respecta şi pe ale altora şi a le împărtăşi pentru că nu e destul doar să le păstrezi pe ale tale. Mă gândesc tot mai mult ce se poate face să promovăm cât mai mult lucrul acesta atât de simplu şi de minunat, anume cartea. Asta e una dintre concluziile trase.
Paradoxal, am reuşit să inspir foarte multă lume, ceea ce m-a bucurat enorm. Scopul cel mai important a fost să promovez Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, dar nu mă aşteptam la atât de multe reacţii, de ordinul miilor, sute de mesaje în fiecare zi.
Chiar şi acum îmi scriu oameni ce au citit, cum au descoperit anumite cărţi, au început să citească cărţile pe care le-am citit eu. Au început să descopere autori pe care nu-i ştiau, şi vorbim de autori mari, pentru că nu am ales în drumul meu autori necunoscuţi autori mari. Vorbesc despre Kafka, Hrabal, Guy de Maupassant, la Gunter Grass, autori cu o rezonanţă clasică până la urmă. Mi-au scris oameni care nu i-au citit şi au început să citească. Au început să vadă că există o magie acolo, nu e doar o vorbă goală, nu e doar ceva ca o frunză care zboară pe şosea şi apoi e dusă mai departe. E o interacţiune cu valori care lor le lipsesc până la urmă.
FOTO: Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
Ai spus la conferinţa de presă de lansare a FICT că lumea poate fi salvată doar de carte. La ce te-ai referit?
Da, cred că lumea poate fi salvată doar de carte, nu de o carte ci de carte cu „C” mare. Sunt studii şi statistici pe care le-am citit şi studii pe care le-am făcut şi eu. E foarte simplu, dacă ne uităm la statistici, vedem că nivelul de cunoştinţe, în general, este extrem de slab în România şi în general. Este un model american, un model nou, un model acceptat cu prea multă uşurinţă. Nu sunt împotriva Internetului, Doamne fereşte, multă lume crede că a citi înseamnă să-l dai naibii de internet, ori nu este aşa. Internetul este forma supremă de comunicare, dar nu este forma supremă de informaţie. Mai mult, toţi cred că pot accesa orice fel de informaţie la un click distanţă. Este adevărat, dar acea informaţie necitind nu este la tine în creier, nefiind acolo, tu nu te vei dezvolta corect din punct de vedere valoric, uman. Prin urmare, în timp ce copiii noşti cred că toată informaţia este acolo, într-un negru existenţial al internetului, nu vor mai avea nimic în minte, nu vor mai avea acces la emoţii, pentru că emoţiile se conştientizează prind educaţie, iar educaţia înseamnă a citi. Am observat că nu mai ştiu ce să caute, nu mai ştiu cum să caute. Deja avem problema asta. Neştiind cum să cauţi un lucru, neştiind acel lucru, asta înseamnă că e doar acolo şi nu în mintea ta, nivelul tău discursiv, comunicarea în plan general nu va mai fi aceeaşi. Acestea sunt evidenţe pe care le putem observa, nu trebuie să facem studii aprofundate pentru asta. E o evidenţă care se poate întâmpla oriunde, gândeşte-te la mişcări sociale care se întâmplă, la terorism, la tot felul de mişcări absurde de foarte multe ori. Toată lume crede că este liberă să facă orice, ori nu e aşa, libertatea înseamnă limită, responsabilitate. La fel şi iubirea. De asta lumea poate fi salvată doar de carte, doar de educaţie, doar de lectură, asta era continuarea.
Spuneai că în Europa se citeşte mai mult decât în România. Cum ai ajuns la concluzia aceasta?
Am ajuns la această concluzie foarte simplu. Putem să ne uităm la statistici, noi suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană cel puţin la cărţi vândute şi la citit.
FOTO: Gabriel Bota a străbătut 10 ţări europene pe bicicletă. FOTO: Gabriel Bota/Facebook
Crezi că asta are legătură şi cu faptul că România este pe ultimul loc în Europa în mai multe domenii? Există o cauzalitate?
Cauza supremă este, după părerea mea, educaţia, cred în reformarea totală a sistemului educaţional, nu numai în România, pentru că este o problemă cu care se confruntă Germania, Franţa. Franţa a luat, de exemplu, măsuri drastice anul acesta, au schimbat legea educaţiei şi au înfiinţat clase de 12 copii la un profesor. Ei şi-au dat seama şi ar trebui şi noi să ne dăm seama că trebuie să avem un sistem de educaţie reformat şi gândit altfel. De aici porneşte totul de fapt. Statisticile nu au cum să mintă, dar îţi spun că pe unde am mers, am văzut oameni citind, în baruri, staţii, oriunde, în parcuri. Am făcut un colaj de fotografii cu oameni citind peste tot. Spune-mi dacă mergi în România într-un oraş ca şi Clujul ce şanse ai să vezi pe cineva citind o carte.
De ce nu citesc românii?
Cred că am uitat cum. România suferă de o mutaţie proprie, noi întotdeauna am încercat să copiem şi n-am avut încredere în noi – eu cred că asta este problema românului. E o concluzie pur personală, n-am făcut un studiu, dar evidenţa pe care o văd asta e: suferim de o mutaţie proprie: am copiat întotdeauna, nu am gândit ce am copiat, am încercat să integrăm sisteme şi ele n-au funcţionat. Problema totuşi vine de la sistemul educaţional- insist pe asta pentru că mutaţiile care s-au produs şi care s-au implementat în sistemul educaţional după 1990 n-au dus niciunde. Nu vreau să desconsider generaţiile care au venit, sunt extraordinari tinerii din ziua de astăzi, doar că au pierdut un lucru esenţial şi anume experienţa minunată, netransmisă a cititului. Părinţii din generaţia mea nu au pus cartea în mâna copiilor lor şi poate câteva generaţii mai mari decât mine. Avem şcoala altfel, de ce nu i-am stimula pe elevii să citească, de ce să nu-i obişnuim cu cartea? Am fost la foarte multe licee şi am vorbit cu copii pe limbajul lor despre cum pot să folosească o poezie într-un mesaj pe Facebook, le-am vorbit pe limba lor şi nu se mai dădeau plecaţi de la ore. Ni se spune că elevii fug de la ore sau nu sunt atenţi. Da, pentru că trebuie să-i aduci în alt plan. Trebuie făcută activitatea simplă de a le spune de ce să citească, ce pot să descopere în cărţi. Nu vorbesc despre tineri pe care îi desconsider, ci despre generaţii cărora nu le-am transmis această activitate simplă de lectură, de a avea cartea în mâini. Spunea poetul Ioan Mureşan: casele triste sunt casele fără cărţi. Da, acesta e adevărul şi sunt din ce în ce mai multe case triste la noi.
Citeşte şi
FOTO Oraşul din România unde primeşti cărţi gratuite pe stradă
Se încarcă comentariile...
